Din cauza unui pantograf rupt la Fetești, al unei locomotive aparținând Grup Feroviar Român, circulația feroviară este oprită joi după amiază pe Magistrala 800.
UPDATE: Deranjamentul la linia de contact din stația CF Fetești a fost remediat, iar circulația feroviară între stațiile Ramificația Borcea și Fetești a fost reluată în condiții de siguranță. Trenurile oprite temporar în gările adiacente vor fi reînscrise în circulație, urmând să ajungă la destinație cu întârziere.
UPDATE. Administratorul infrastructurii a dat un comunicat în care aduce precizări: ”Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, circulația feroviară este temporar oprită între stațiile Ramificația Borcea și Fetești, unde, în jurul orei 14:50, la intrare în stația CF Fetești (zona macazelor), un tren aparținând operatorului de transport privat de marfă GFR a rupt pantograful de la locomotivă. Personalul feroviar al SRCF Constanța intervine pentru remedierea deranjamentului la linia de contact, cu drezina pantograf. În prezent, este afectată circulația unor trenuri de călători (IR 1586, IR 1587 și R 8005), care staționează în gările adiacente până la remedierea deranjamentului. Menționăm faptul că personalul feroviar al SRCF Constanța depune toate eforturile pentru remedierea deranjamentului în cel mai scurt timp, astfel încât circulația feroviară să fie reluată în condiții de siguranță pe distanța Ramificația Borcea – Fetești”.
Pantograful locomotivei care tracta trenul GFR s-a produs la intrarea în stația CF Fetești, aflată în proces de modernizare.
Începând cu ora 14,55 circulația trenurilor, inclusiv a celor de călători care circulă pe relația București-Constanța și retur, este întreruptă. Sunt afectate toate trenurile aflate în circulație, care vor aștepta în stațiile adiacente ca personalul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța să intervină cu drezina pantograf, după retragerea trenului GFR din linie curentă.