Președintele Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din Senat, Toma Petcu, a avut luni o întâlnire de lucru cu Ioan Pintea, directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, prilej cu care s-a discutat posibilitatea înființării câte unui OTF de călători în fiecare județ.
”În cadrul întrevederii, președintele comisiei a supus atenției CFR o propunere legislativă care vizează ca, la nivelul fiecărui județ să existe operator de transport feroviar de călători, cu vehicule feroviare de transport călători, așa cum există operator de transport rutier”, se arată în comunicatul dat publicității de comisia senatorială.
OTF de călători în fiecare județ, pentru trenurile metropolitane
Inițiativa vizează modificarea mai multor acte normative și își propune abordarea unei noi viziuni în ceea ce privește dezvoltarea transportului metropolitan, precizează Toma Petcu în comunicatul amintit.
Mai multe municipalități din România și-au exprimat interesul pentru crearea unor rețele de trenuri metropolitane. Printre cei care au făcut demersuri în acest sens se află și primarul din Cluj-Napoca, fostul premier Emil Boc.
Un alt subiect de discuție a fost modificarea Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar cele două părți au stabilit să colaboreze pentru modificarea legii, în sensul eliminării procedurilor de autorizare atunci când compania realizează în regim propriu repararea suprastructurii căii feroviare.
Conducerea Companiei vrea să dezvolte zona de mentenanță și întreținere a căii ferate, dar sunt mari impedimente care pot fi eliminate prin modificări aduse acestei legi.
Redeschiderea circulației pe secția 902, discutată la Senat
Senatorul Toma Petcu a ridicat problema infrastructurii de cale ferată aflată în proprietatea CFR care face legătura între gara Giurgiu Nord și Zona Liberă Giurgiu, inclusiv zona industrială portuară Giurgiu, precum și situația lucrărilor de redeschidere a circulației feroviare între Giurgiu-București, inclusiv refacerea a patru poduri, printre care și cel de la Grădiștea.
”Este necesară redeschiderea circulației feroviare a traseului Giurgiu-București, obiectiv de utilitate publică cu impact direct asupra dezvoltării județelor din zonă și de importanță istorică, fiind prima linie de cale ferată din principatele Române”, a afirmat președintele Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură, Toma Petcu.
Conducerea companiei a informat că ordinul de începere a lucrărilor pe secția 902 s-a semnat pe 4 ianuarie 2021, cu următoarele termene: 6 luni – proiectare și 24 luni – execuție. Valoarea totală a proiectului este de 100 milioane de euro și prevede refacerea a patru poduri CF și a 12 km de cale ferată. De asemenea, președintele comisiei a fost informat că se lucrează la studiul de fezabilitate pentru faza a doua a acestui proiect, care prevede refacerea întregii căi ferate Giurgiu-București, electrificarea tronsonului, precum și reabilitarea stațiilor CF de pe acest traseu.
În legătură cu infrastructura de cale ferată între gara Giurgiu Nord și Zona Liberă Giurgiu, inclusiv zona industrială portuară Giurgiu, se produc întârzieri foarte mari și blocaje în activitatea economică cauzate de restricțiile de viteză și de tonaj. Senatorul Toma Petcu a prezentat demersul făcut de mai multe societăți din Giurgiu, printre care SC Voestalpine Steel Service Romania SRL, MOL România Petroleum Products SRL, Vixon Gas SRL și ILR Logistica România SRL, pentru reabilitarea liniilor de cale ferată care leagă gara Giurgiu de Zona Liberă Giurgiu și zona portuară Giurgiu.
Președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură a primit garanții că, prin planul de investiții din acest an, în sumă de 400 milioane de lei, un plan care este mai mare decât cel de anul trecut, la secțiunea întreținere căi ferate, se vor asigura fondurile necesare pentru reabilitarea liniilor respective și pentru mărirea vitezei de circulație pe acest tronson. (A.B.)