Angajații metroului sunt deciși să recurgă, cât de curând, la un soi de grevă numită de ei grevă japoneză, urmată de o alta a excesului de zel. Ei sunt nemulțumiți că Ordonanța trenuleț i-a lăsat fără bonuri de masă, dar și fără majorările negociate în luna decembrie.
Toate aceste lucruri au fost anunțate joi într-o conferință de presă organizată de către USLM – Sindicatul de la metrou. Marian Artimon, atotputernicul lider al sindicatului companiei, a fost flancat de secretarul general al USLM și de vicepreședinți, mulți având intervenții nervoase în fața presei pentru a-și expune problemele.
Ordonanța în cauză a produs efecte negative la toate capitolele, cum ar fi blocarea angajărilor, majorărilor salariale, condițiilor de muncă. Mai mult, un anunț făcut zilele trecute de Guvern spune că acele companii care au pierderi constante vor fi aduse la insolvență. Or, spun sindicaliștii, în condițiile în care statul an de an asigură doar 75% din compensația angajată, cine e de vină pentru aceste pierderi?
O rețea mai lungă cu tot atâția angajați
În ultimii ani metroul s-a extins, dar numărul de personal rămâne același. Astfel a apărut Magistrala 5, anul viitor aceasta iese din garanție (reparațiile nu vor mai fi suportate de constructori, ci de Metrorex). Toate aceste lucruri necesită personal suplimentar, iar în prezent multe activități sunt desfășurate de aceiași angajați, deși conform instrucțiilor ei nu ar trebui să facă asta. Totul pentru ca metroul să meargă.
După spusele lui Marian Artimon, Metorex ar avea un deficit de 910 persoane. „Ar trebui 5.922, iar noi suntem 4.998”, spune el. Sindicatul va picheta zilele următoare atât sediul Ministerului de Finanțe, cât și cel al Guvernului.
Compania are câteva sute de mecanici de locomotivă din care aproximativ 20% ar putea ieși la pensie, îndeplinind condițiile. Oricum, unii au plecat deja spre privați sau CFR Călători, unde salariile nu sunt mult mai mici, dar condițiile de muncă sunt superioare. În subteran sunt cazuri în care nivelul noxelor pe anumite particule e depășit de 15 ori, dormitoarele sunt înghețate din cauza defectării aparatelor de încălzire, lipsește apa potabilă. Unii angajați nu mai apucă pensie, căci fac cancere și alte boli profesionale, pretind sindicaliștii. Probele la trenuri sau lucrările la Magistrala 5 (ieșită din garanție) se fac suplimentar de către angajați mai degrabă datorită bunăvoinței lor. Au fost cazuri când unii angajați ai companiei au fost chemați de acasă în zilele Crăciunului, în mod repetat, pentru a repara instalații de alimentare căzute.
Apa de băut lipsește în subteran
Contractele de alimentare cu apă de băut sau de prestare a asigurărilor medicale sunt tergiversate de ani buni de către o administrație incapabilă să facă nici măcar documentație de licitație. Această administrație nu respectă legile organice, dar aplică de teama Guvernului, fără a crâcni și pentru a nu-și pierde scaunele Ordonanța Trenuleț, deși are o putere legislativă mai mică.
Sindicaliștii cer Guvernului ca societatea lor să fie exceptată de la prevederile Ordonanței date în ultima zi a anului. Au fost semnate două Memorandumuri chiar cu Guvernul în decembrie și niciunul nu s-a respectat.
Acum, sindicaliștii vor începe cu o grevă japoneză continuată cu una de exces de zel. Ce înseamnă asta? Angajatul în cauză se va uita cu atenție în instrucții primite și dacă o anumită activitate trebuie făcută de altcineva va refuza pe motive de legalitate să o facă. De exemplu, instrucțiile nu permit ca același mecanic să aducă trenul să îl verifice și tot să plece cu el. Asta se întâmplă, dar nu e legal.
Consecințele măsurii sindicaliștilor va fi o reducere drastică a numărului de trenuri în circulație și a intervalului de trecere a trenurilor în stații.
Suveranism în subteran
Nu e vorba de suveranismul atât de discutat zilele acestea, ci de apărarea intereselor companiei. Sindicaliștii dau niște exemple (neverificate de publicația noastră).
- Două substații de tensiune de 110 kV au fost cedate pe M5 către furnizorul italian Enel (actual PPC) ca urmare a unei recomandări venite din partea unei companii de consultanță… tot italiene.
- Contractul de mentenanță a metroului s-a scumpit cu 5% doar pentru că am trecut în 2025 și s-au aplicat indici de inflație.
- Compania italiană Astaldi încasează anual sume de ordinul zecilor de milioane de euro în urma unor decizii în justiție, deși a costat în final cu 75%. Astaldi a încasat 120 milioane euro, spune Artimon.
- Instalațiile de ventilare a tunelului precum cel dintre Timpuri Noi și Crângași de fabricație italiană sunt mai proaste decât cele românești de la Ventilatorul din anii ’70. Ventilația nu mai funcționează.
Subvenții tot ca acum doi ani
Bugetul rectificat pe 2024 prevede subvenții de la stat de 870 de milioane de lei cu un milion de lei sub nivelul din 2022. Chestionați asupra veniturilor angajaților, sindicaliștii spun că acestea nu sunt mari, ci sunt decente pentru condițiile de muncă din subteran. Suma sporurilor lor este doar cu câteva puncte procentuale mai mare decât cea de la CFR, unde condițiile sunt mai bune, lucrându-se la suprafață.