Orasul Ulm a inaugurat Linia 2 de tramvai

In data de 8 decembrie, reprezentantii companiei SWU Verkehr si ai Ministerului Transporturilor din Baden-Württemberg au inaugurat oficial Linia 2 a tramvaiului din Ulm, pe care vor circula tramvaiele Avenio M, livrate de Siemens Mobility. Conform estimarilor, linia de tramvai, cu o lungime de aprox. 10 km, care leaga Orasul Stiintific din Ulm de cartierul Kuhberg, va atrage 5.500 de calatorii de la transportul privat motorizat care vor fi transferate catre transportul public.
„Odata cu darea in exploatare a proiectului dupa trei ani de constructie, facem un pas mare catre un oras cu o mobilitate durabila”, a declarat Winfried Hermann, Ministrul Transporturilor din Baden-Württemberg.
„Trebuie sa facem fata potentialei cresteri a traficului in calitate de furnizor de servicii de mobilitate cu concepte inteligente, un rol pentru care suntem pregatiti si pe care ni-l asumam cu responsabilitate”, a declarat Klaus Eder, Directorul Executiv al companiei SWU Stadtwerke Ulm/Neu-Ulm.
Cele 12 tramvaie noi livrate de Siemens Mobility vor fi folosite pe intreaga retea de tramvaie a orasului (liniile 1 si 2). Primul tramvai circula pe Linia 1 din Ulm din vara acestui an. Intre timp, Siemens Mobility a livrat toate cele 12 tramvaie. Odata cu inaugurarea Liniei 2, tramvaiele vor incepe oficial serviciul de transport pasageri.
„Lansarea serviciului de transport pasageri in Ulm este foarte importanta pentru noi din doua motive. Primul motiv este ca Ulm este primul oras care opereaza noua varianta articulata a tramvaiului Avenio. Al doilea motiv este inaugurarea noului nostru sistem de avertizare in caz de coliziune „Sistemul Siemens de Asistenta a Tramvaielor”, care este, de asemenea, utilizat pentru prima data. Construind infrastructura si tramvaie inteligente, garantam disponibilitatea si crestem siguranta traficului urban”, a declarat Sabrina Soussan, CEO Siemens Mobility.
Sistemul Siemens de Asistenta a Tramvaielor este instalat pe intregul parc de tramvaie Avenio al orasului Ulm. Sistemul informeaza conductorul cu privire la situatiile critice cu ajutorul senzorilor lidar si radar, ajutand astfel la evitarea accidentelor.
Tramvaiul Avenio M a fost imbunatatit pentru a putea circula pe rutele din Ulm care au pante abrupte. Caroseria din aluminiu a tramvaiului este usoara, iar sistemul electric de ultima generatie reduce consumul energiei.