Jurnalistul Craig Turp-Balazs, de la site-ul Emerging Europe, a călătorit recent de la Paris la Istanbul, via Budapesta şi Bucureşti, la bordul trenului Orient Express şi şi-a povestit experienţa într-un articol în care a consemnat impresii inclusiv din timpul celor două escale din România, la Sinaia şi la Bucureşti, inclusiv din Gara de Nord.
El a remarcat aspectul sordid al Gării de Nord, porţiile mari de mâncare, dar lipsite de rafinament de la Caru’ cu Bere, faptul că la Castelul Peleş nu erau deschise toaletele, dar şi controlul paşapoartelor de la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria din cauză că România nu este în Schengen, potrivit news.ro.
„După ce, de la plecarea din Paris, am traversat mai multe frontiere în cadrul spaţiului unic de călătorie Schengen, frontiera româno-maghiară, la care am ajuns seara devreme, a fost prima la care a fost necesară verificarea paşapoartelor. De obicei, atunci când trenurile trec această graniţă specială, ofiţerii de la controlul paşapoartelor din Ungaria şi România urcă în tren pentru a efectua verificările. Orient Express este diferit: personalul trenului se ocupă de tot. Ofiţerii de control al paşapoartelor nu urcă la bordul trenului, iar pasagerii nu sunt obligaţi să coboare. Aceeaşi curtoazie este acordată Orient Express atunci când traversează graniţa dintre România şi Bulgaria. Este un serviciu care ar fi foarte apreciat în trenurile standard care traversează aceste frontiere noaptea, când pasagerii sunt treziţi în mod obişnuit pentru controlul paşapoartelor”, punctează jurnalistul. „Dar şi mai bine, România (şi Bulgaria) va fi admisă în curând în spaţiul Schengen, ceea ce va face ca controlul paşapoartelor să fie de prisos”, adaugă el.
Craig Turp consemnează că atunci când trenul a ajuns la Braşov, în cursul dimineţii, unde a făcut o escală de două ore, o mulţime mare de oameni s-au adunat pe peron pentru a vedea Orient Express-ul, vestea sosirii sale răspândindu-se rapid în oraş. A urmat o cursă scurtă până la staţiunea montană Sinaia, unde trenul a fost întâmpinat cu fanfara, iar călătorii au fost duşi într-un tur al celui mai cunoscut obiectiv turistic, Castelul Peleş. „Era sărbătoare naţională în România, iar castelul era închis pentru public, dar am realizat că nimic nu se închide pentru Orient Express. Cu excepţia toaletelor de la Peleş. În timp ce personalul fusese destul de amabil să deschidă castelul pentru noi, deschiderea instalaţiilor sanitare în mod clar era peste putinţa sa”, notează, cu o notă de ironie, jurnalistul specializat în teme de turism.
După escala de la Sinaia, trenul Orient Express a oprit la Gara de Nord din Bucureşti. „După ce am ajuns cu trenul la Gara de Nord de sute de ori în ultimele trei decenii, să o fac la bordul Orient Express a fost foarte special, deşi gara în sine rămâne o groapă de gunoi”, menţionează Craig Turp, familiarizat cu capitala României, unde petrece mult timp. „Sala sa de primire „regală” fusese deschisă special pentru noi, dar, ca să fiu perfect sincer, niciunul dintre pasageri nu a observat”, adaugă el într-o aluzie la aspectul deloc fastuos al încăperii.
La Bucureşti, pasagerii din Orient Express au fost cazaţi la Athénée Palace, iar cina a avut loc la la Caru’ cu Bere, „un local la fel de istoric, care, deşi nu poate concura cu alte localuri de pe traseu (inclusiv cu trenul însuşi) când vine vorba de o masă rafinată, a compensat amplu prin cantitatea mare de mâncare”, scrie reporterul.
Ajuns în cele din urmă la Istanbul, Craig Turp trage concluzia că a fost „un final potrivit pentru ceea ce fusese o călătorie de neuitat, chiar dacă uşor suprarealistă”.
Site-ul Emerging Europe este o întreprindere socială şi un centru de promovare axat pe 23 de ţări din Europa Centrală, de Est, de Sud-Est şi din Caucazul de Sud. Cu sediul central la Londra, cu analişti şi corespondenţi pe teren în locaţii cheie din regiune, site-ul relatează despre evenimentele majore şi pune în discuţie teme constructive.
În ceea ce-l priveşte pe jurnalistul Craig Turp, acesta este născut în Marea Britanie şi are o experienţă de zeci de ani în relatări de călătorie. „Un european născut în Marea Britanie, care adesea poate fi găsit în trenuri”, se descrie el pe contul de Twitter.