De la o perioadă la alta, se confirmă cele semnalate de mine deja de aproape doi ani, CFR Călători a început să ia foc la propriu, iar conducerea centrală încearcă să ascundă adevărul. Situația recentă de la Regionala CFR Călători Iași este cu mult mai gravă decât cea prezentată în mass-media.
Cele trei vagoane de călători din stația Iași, care s-au făcut scrum în urma incendiului izbucnit în seara de 22 septembrie, au la bază incompetența actului managerial al acestei societăți la nivel central, dar și cu mult mai grav, la nivel regional.
Gravitatea situației
Două dintre aceste vagoane sunt din seria 2049, au fost modernizate în anul 2009 și urmau să fie îndrumate la Remarul 16 Februarie, în vederea modernizării din fonduri europene.
Al treilea vagon este din seria 1976, a fost modernizat în anul 2002 și urma să fie îndrumat la Atelierele CFR Grivița, pentru modernizare din fondurile PNRR.
Opinia publică a fost indusă în eroare prin mass-media, păcălită din nou de CFR Călători! Vinovații sunt boschetarii Iașului… (Nota redacției – Comunicatul oficial al SNTFC CFR Călători este următorul: ”CFR Călători informează că în data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 23:00, în Revizia de Vagoane Iași, la linia 13, acolo unde sunt staționate vagoane dezafectate, ce urmează a fi casate, persoane neidentificate au incendiat mai multe vagoane. Conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a fost avizat Serviciul de urgență 112, iar echipele de intervenție specială s-au deplasat la fața locului pentru stingerea incendiului care a fost lichidat la ora 23.50. Pentru a permite intervenția pompierilor, un tren de călători a întârziat 45 de minute. Din primele informații, nu a fost găsită nicio persoană rănită”).
Managementul CFR Călători la Regionala Iași, desigur, nu are niciun fel de responsabilitate… Realitatea este că tocmai managementul 0, de la nivelul Regionalei Iași, este cauza acestui incident devastator.
Prin incompetența acestuia, CFR Călători a înregistrat o pagubă uriașă, distrugându-se trei vagoane ce urmau a fi modernizate din fonduri externe. La acest moment, CFR Călători, care are și așa mari probleme cu lipsa vagoanelor din parcul activ, va avea cu trei vagoane mai puțin.
Vagoane în flăcări. Suportă cineva această pagubă?
Această paguba ar trebui imputată la valoarea care include și modernizarea celor trei vagoane, fiind recuperată de la cel care ocupă, prin impostură, postul de director la Regionala Iași, împreună cu Traian Preoteasa, care l-a numit ilegal în funcție, fară să țină cont că acesta nu îndeplinește condițiile pentru postul de director.
Cu două luni de zile în urmă, am arătat că ”Traian Preoteasa a mai luat o decizie abuzivă și ilegală, generatoare de prejudicii în bugetul CFR Călători, și anume revocarea fară niciun temei legal a directorului Regionalei CFR Călători Iași, domnul Constantin Axinia și înlocuirea acestuia cu un salariat care nu îndeplinește condițiile de studii pentru ocuparea acestei funcții conform CCM”.
Iată că, la o distanță de două luni, se dovedește că decizia ilegală și aberantă a domnului Traian Preoteasa de a numi la Iași un individ fară studii de specialitate, slugarnic, fară caracter, cu un nivel submediocru, lipsit de orice viziune managerială, cu o facultate fără nicio legătură cu domeniul feroviar, făcută la apelul de seară în Suceava, a înregistrat deja o pagubă certă, uriașă la CFR Călători, cu mult mai mare decât cea pe care am estimat-o eu, ce va urma și din decizia instanței de judecată.
Evidența arată că am avut mai mult decât dreptate acum două luni.
Cauza reală a acestui dezastru de la Iași
De la numirea în funcția de director la Regionala Iași a celui fară studii superioare de specialitate din Suceva, prioritare nu mai sunt activitatea de exploatare și siguranța călătorilor!
Preocuparea majoră a acestuia este de a exercita zilnic o hărțuire, sub presiune chiar, și amenințare voalată, asupra personalului din subordine pentru a fabrica cât mai multe nereguli închipuite de el, în sarcina fostului director Constantin Axinia, în vederea constituirii unor dosare penale. Fiind sărac cu duhul, acesta își imaginează că Axinia Constantin nu va avea succes în contestația pe Codul Muncii cu astfel de nereguli penale fabricate. Nu poate să înțeleagă că sunt două situații juridice total diferite.
Atât la nivelul central al Regionalei Iași, cât și la nivelul subunităților, este o continuă scormoneală de nereguli, situație care nu face altceva decât să perturbe activitatea de bază și să genereze tensiuni în rândul salariaților.
Se știe că anual la nivelul regionalelor se realizează, de către nivelul central, un control de fond al întregii activități pe toate planurile și orice neregulă este semnalată în scris de către aceasta comisie, fiind imputată, dacă este cazul, managerului în funcție la data respectivă. Or, decizia de revocare a fostului director Constantin Axinia nu are ca motiv abateri sau neregului, de unde rezultă că ceea ce face acest salariat la Regionala Iași este un abuz în funcție.
O altă preocupare ”importantă” a acestuia, de la ocuparea postului, a fost să își asigure, în sediul regionalei, care este închiriat de la CFR Infrastructură, pe banii CFR Călători, un confort mai ridicat decât al fostului director. Pe o perioadă de câteva săptămâni a folosit abuziv personalul de la Revizia de Vagoane Iași, care a efectuat activități ce nu sunt în fisa postului, de tip: zugrăveli, montare de gresie, schimbarea mochetelor etc.
În concluzie, aceste două preocupări ”majore” de la Iași prezentate mai sus, absolut inutile și în detrimentul activității de exploatare și siguranță a călătorilor, au condus la situația în care actualul director să nu fie interesat de activitatea de bază, care include și îndeplinirea planului de pază aprobat de Poliția TF Iași la nivelul reviziei de vagoane, unde Regionala CFR Călători este obligată să asigure paza vagoanelor cu personalul propriu autorizat. Responsabilitatea implementării planului de pază este a directorului regional!
Cu cine să se mai facă paza la vagoane, dacă salariații de la Revizia de Vagoane Iași au fost folosiți pentru a-i ridica nivelul de confort ”lu’ dom’ derector la sediu”?! La o asemenea pierdere și pagubă uriașă la CFR Călători, generată din incompetența actualului director regional, se impunea de urgență ca a doua zi acesta să fie demis și tras la răspundere pentru pagubă! Nici vorbă, la CFR Călători Iași totul este normal, să răspundă boschetarii!
Vinovatul principal este Traian Preoteasa, care, prin abuz și încălcarea legii, l-a promovat pe acest salariat în funcția de director la Iași și, pe lângă faptul că nu își asuma dezastrul de la CFR Călători, Traian Preoteasa se arată a fi incapabil să ia măsuri împotriva unui așa-zis director regional, care la două luni de la numire reușește ”performanța” și generează o asemenea pagubă!
Măcar la nivel regional, unde se face producție, să fie înlăturată incompetența, dacă la nivel central este necesară!
Probabil, domnul Traian Preoteasa este preocupat în acest timp să își mai comande o pereche de papuci de lux!
CFR Călători, Dumnezeu cu mila Sa!
Cu stimă,
ing. Dumitru Anchidin
fost director Regional Iași
CFR Călători și CFR Marfă
Aceasta este o scrisoare deschisă adresată ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.