vineri, martie 29, 2024
spot_img

Operatorul feroviar cu cele mai aglomerate trenuri nu e CFR Călători, ci o firmă privată

Cele mai aglomerate trenuri din România nu sunt cele ale operatorului de stat CFR Călători, reiese dintr-un studiu realizat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Datele se referă la numărul de călători expediați/trenuri operate, adică la gradul de ocupare a garniturilor.

Adrian Bărbulescu

cele mai aglomerate trenuri

Autoritatea pentru reformă Feroviară a publicat studiul ”Evoluția principalilor indicatori ai pieței feroviare de călători/traficului feroviar de călători din România în perioada 2016-2019”.

Surpriza apare la capitolul privind evoluția numărului de călători expediați/trenuri operate. La prima vedere, indicatorul nu s-ar referi la aglomerația trenurilor, la gradul de ocupare mai exact, pentru că trenurile pot fi mai lungi sau mai scurte. Cu toate acestea, dacă luăm în calcul faptul că în ultima perioadă, din cauza crizei majore de material rulant cu care se confruntă CFR Călători, operatorul de stat pune în mișcare garnituri formate și din două sau trei vagoane, raționamentul este valid. O astfel de garnitură este comparabilă ca lungime și ca număr de locuri cu un automotor.

Top 6 cele mai aglomerate trenuri în 2018

Dar să vedem clasamentul în funcție de acest indicator, așa cum se prezintă el la nivelul anului 2018, alcătuit pe baza datelor prezente în studiul menționat:

  1. Softrans                                150,91
  2. CFR Călători                        136,12
  3. Transferoviar Călători       108,12
  4. Astra Transcarpatic             98,17
  5. Regio Călători                       69,67
  6. Interregional Călători         55,79

”Din datele statistice și tabelul/graficul anterior se poate observa că OTF a căror activitate presupune operarea, numai/preponderent, a trenurilor de rang Interregio înregistrează valori ridicate ale acestui raport, comparativ cu OTF care operează, numai/preponderent, trenuri de rang Regio”, este explicația dată de autorii studiului. Trebuie precizat faptul că Softrans operează numai trenuri Interregio, în vreme ce operatorul de stat pune în mișcare și foarte multe trenuri Regio.

Gratuitățile studenților au majorat numărul de călători

În ceea ce privește indicatorul călători km expediați, conduce detașat CFR Călători, cu aproape 54 milioane, urmată la mare distanță de Regio Călători, cu 6,2 milioane, și Transferoviar Călători, cu 4,7 milioane. Datele sunt valabile la nivelul anului trecut.

Se constată o creștere importantă a indicatorului călători expediați în anul 2017, după intrarea în vigoare la 01.02.2017 a HG nr.42/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi, notează ARF. Tot autorii studiului remarcă faptul că principalii operatori cu capital privat au înregistrat o creștere a numărului de călători expediați în perioada 2016-2018. Asta în vreme ce SNTFC CFR Călători a suferit o scădere semnificativă a numărului călătorilor expediați în 2018 față de 2017, în principal din cauza lipsei de material rulant, corelată cu decizia conducerii operatorului de a reduce numărului de trenuri operate, având în vedere, în principal, rectificarea sumei repartizate pentru compensarea serviciului public de la bugetul de stat.

CFR Călători operează cele mai multe trenuri

Și în ceea ce privește numărul de trenuri operate, lider de necontestat este tot CFR Călători, cu 381.527 la nivelul anului în curs. Pe locurile următoare, la mare distanță, se clasează Regio Călători, cu 86.317, și Transferoviar Călători – 43.876.

”Cei cinci operatori privați, spre deosebire de operatorul cu capital public, deși au prezentat o scădere a numărului de trenuri operate, au avut totuși creșteri în privința numărului de călători expediați, după optimizarea utilizării materialul rulant disponibil în vederea eficientizării gradului de ocupare al trenurilor utilizate”, se arată în studiu.

Softrans, lider și la parcursul mediu al garniturilor

Dar, în afară de cele mai aglomerate trenuri, mai este un indicator la care Softrans surclasează CFR Călători. Este vorba de parcursul mediu al unui tren operat. Iată cum arată clasamentul, alcătuit pe baza datelor din studiul ARF, la nivelul anului 2019:

  1. Softrans                             386,10
  2. Astra Transcarpatic        247,40
  3. CFR Călători                    131,59
  4. Transferoviar Călători     79,28
  5. Regio Călători                   69,98
  6. Interregional Călători     62,16

”Cele mai ridicate valori medii sunt înregistrate de către OTF ce operează, numai/preponderent, trenuri de lung parcurs. Acest aspect se poate observa și în cazul operatorului cu capital de stat care în anul 2019 a avut o creștere a numărului de trenuri IR operate”, explică autorii studiului.

Logic, din moment ce Softrans operează numai trenuri Interregio, iar Astra Transcarpatic preponderent, iar CFR Călători pune În mișcare și foarte multe trenuri Regio. La coada clasamentului, Interregional Călători operează numai trenuri Regio.

Răsturnare de situație

Situația se schimbă radical atunci când este luat în calcul indicatorul ”numărul de călători expediați/km operat”.

Aici, Astra Transcarpatic și Softrans se află pe ultimul, respectiv pe penultimul loc. Pe primele locuri se află, în ordine, Transferoviar Călători, CFR Călători și Regio Călători. ”Se poate observa că sunt OTF a căror

activitate presupune, numai/preponderent, operarea unor trenuri de rang Regio pe secții neinteroperabile (secundare), dar înregistrează valori mult mai ridicate ale acestui raport comparativ cu OTF care operează, numai/preponderent, trenuri de rang Interregio pe secții interoperabile (magistrale)”, explică Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Scăderea compensației

În fine, din studiul citat rezultă o ușoară scădere a indicatorului tren-km operat între anii 2017-2018. Aceasta a fost cauzată de reducerea cu 10% a compensației, aplicată în luna octombrie 2017, ca urmare a rectificării bugetare.

cele mai aglomerate trenuri

Pe cale de consecință, în 2018 a fost alocată o sumă aproximativ egală cu cea din 2017. ”În consecință, OTF au fost nevoiți, în mod justificat de reducerea nivelului compensației aprobată de la bugetul de stat, să reducă numărul de trenuri operate, iar în unele cazuri au fost nevoiți chiar să se retragă de pe anumite secții de circulație neinteroperabile”, explică ARF.

IN THE SPOTLIGHT

ARIC susține de 25 de ani rolul inginerilor consultanți

  Asociație profesională nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, Asociația Română a Inginerilor Consultanți (ARIC), grupează companii și specialiști din domeniul proiectării și consultanței inginerești. Înființată în anul...

Ultimele Articole