Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a primit o singură ofertă la licitația organizată pentru înlocuirea actualului sistem informatic pentru elaborarea Mersului Trenurilor cu unul mai modern.
La începutul lunii mai, așa cum am scris atunci, în sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Sistemul informatic <Alocarea capacităților de infrastructură> pentru elaborarea mersului de tren la CFR (elaborare software și achiziție echipamente hardware) în cadrul proiectului de tip <Centralizări electronice și electrodinamice>”. Valoarea totală estimată a contractului este de 13.903.400 de lei, echivalentul a aproape 2,8 milioane de euro.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare a fost data de 10 iunie 2025, ora 15:00. Potrivit anunțului din SEAP, a fost depusă o singură ofertă, din partea asocierii Kontron Services Romania (lider) – TRENOlab.
CFR SA, în calitatea sa de administrator al infrastructurii feroviare, trebuie să îndeplinească procedurile de alocare a capacităților de infrastructură într-o manieră echitabilă și nediscriminatorie. Alocarea capacităților de infrastructură reprezintă repartizarea traselor conform cererilor operatorilor de transport feroviar (OTF), pe baza Planului de mers al trenurilor care este realizat în prezent de către CFR SA, prin intermediul unei aplicații informatice denumită ROUTES. Actualul sistem informatic ROUTES asigură sprijin pentru elaborarea graficului de circulație, dar constituie și o bază pentru furnizarea informațiilor privind circulația trenurilor către unele sisteme informatice, cum ar fi sistemul IRIS (Informational Railway Integrated System) pentru coordonarea și monitorizarea circulației trenurilor, și Calipso (pentru calculul TUI).
Tehnologia actuală este învechită
Dezavantajul major al aplicației actuale pentru elaborarea Mersului Trenurilor este imposibilitatea furnizării automate a informațiilor specifice privind circulația trenurilor în cadrul proiectului de tip ”Centralizări electronice și electrodinamice”, cum ar fi actualele și viitoarele sisteme de centralizare electronică (CE) și Centre de Management al Traficului (CMT) ce urmează a fi realizate în vederea realizării automate a parcursurilor pentru circulația trenurilor, din cauza tehnologiei învechite utilizate. Principalul avantaj al furnizării automate, de către sistemul informatic de alocare a capacitaților de infrastructură, a datelor de mers de tren către sistemele CE și CMT îl constituie atât modernizarea și eficientizarea metodelor de lucru din domeniul managementului feroviar, cât și creșterea productivității activităților de management ale traficului. Această categorie de acțiuni vizează atât creșterea vitezei comerciale planificate, cât și a vitezei comerciale efective.
Sursa de finanţare este asigurată din fondurile alocate proiectelor ce fac parte din componenta feroviară finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României.