spot_img
sâmbătă, septembrie 24, 2022
spot_img

O nouă linie de tramvai în vestul Bucureștiului a primit aprobarea Consiliului General

O nouă linie de tramvai în vestul Bucureștiului a primit undă verde în ultima ședință a Consiliului General al Municipiului București (CGMB). Ea va fi construită pe viitoarea străpungere Bulevardul Ghencea/Strada Brașov-Șoseaua Alexandriei.

Adrian Bărbulescu

linie de tramvai în vestul Bucureștiului

CGMB a aprobat, în ședința din data de 30 aprilie, documentul intitulat ”PUZ Trama stradală și închidere inel median de circulație – Zona Sud – Municipiul București – Etapa 1 – Tronsonul Bd Ghencea/Strada Brașov-Șoseaua Alexandriei și extinderea liniei de tramvai între Strada Brașov și Calea Rahovei pe Șoseaua Alexandriei”.

Noua străpungere va completa Inelul Median al Capitalei

Obiectivele acestui PUZ (plan urbanistic zonal) sunt: completarea Inelului Median, asigurarea unor noi linii de transport public ce au ca scop mărirea capacității de transport din zonă, ceea ce va contribui la stimularea utilizării acestui mod de transport în detrimentul celui privat, fluidizarea circulației în zonă prin apariția unor alternative noi, integrarea noilor intersecții în sistemul existent de management al traficului BTMS și crearea premiselor pentru dezvoltarea ueni rețele de străzi de legătură și de deservire locală care să irige zona de vest a Sectorului 5 (zonă aflată în plină dezvoltare).

Trama stradală va avea o suprafață de 8,356 hectare, din care spațiul destinat Societății de Transport București (STB), adică pentru liniile de tramvai și refugii, va ocupa 1,38 ha. Lungimea totală a tronsonului (a străpungerii) va fi de 1.377,69 m. Urmare a avizului favorabil dat de Metrorex, a fost dat și acordul Ministerului Transporturilor, la data de 20.03.2019.

O nouă linie de tramvai în vestul Bucureștiului. Doar 10 minute din Ghencea în Rahova

Documentația aprobată de consilierii generali vizează realizarea legăturii rutiere între Bulevardul Ghencea/Strada Brașov-Șoseaua Alexandriei și extinderea liniei de tramvai între Strada Brașov și Calea Rahovei, în zona Penitenciarului Rahova.

Lucrările de construcție ar putea dura trei ani de zile, iar punerea în funcțiune a noii linii de tramvai ar reduce la doar 10 minute durata călătoriei între cartierele Ghencea și Rahova, care acum durează 50 de minute, cu tramvaiele liniilor 41, 47 și 32. De asemenea, tramvaiele liniilor 41 vor ajunge la Depoul Alexandria în doar 10 minute, față de 20-30 de minute în prezent, estimează Sindicatul STB.

O nouă linie de tramvai este în plan și în estul Bucureștiului

Aprobarea construcției acestei linii de tramvai din vestul Capitalei vine după ce în est este de ani de zile în plan înființarea uneia similare, numai că pe o distanță mult mai mare.

Este vorba de linia de tramvai Berceni-Pipera. Deocamdată nu a fost stabilită o dată, măcar orientativă, pentru începerea lucrărilor, însă au fost făcute operațiuni preliminare. Astfel, Străpungerea Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu are prevăzut pe mijlocul ei (inclusiv pe podul de peste râul Dâmbovița) un scuar pe care ulterior se vor instala șinele de tramvai.

Traseul continuă apoi pe Bulevardul Nicolae Grigorescu, între Piața Titan 1 și intersecția de la Diham, cu Bulevardul Basarabia. Și aici este scuar în partea mediană. De la Diham și până la Piața delfinului (Socului) este deja linie de tramvai, care va trebui modernizată.

Apoi, Străpungerea Doamna Ghica-Chișinău este și ea prevăzută cu spațiu median pentru viitoarea linie de tramvai, care va continua peste Șoseaua Colentina, pe viitorul pasaj suprateran Doamna Ghica. Traseul va continua până la Șoseaua Petricani, pe care liniile de tramvai există deja, și apoi pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu.

Ultimele Articole