Este haos în Gara de Nord din București marți seara, după ce o locomotivă și-a pierdut pantograful când trecea pe sub Podul Grant.
UPDATE La ora 18,45 s-au repus sub tensiune liniile 9-14.
UPDATE La ora 17,50 drezina pantograf 014 a CNCF CFR SA a plecat din Chitila către Gara de Nord.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că traficul feroviar în Gara de Nord este închis, la această oră, pe liniile de la 9 la 14, din cauza unui deranjament produs la linia de contact de o locomotivă a CFR Călători, care la ieșirea din Depoul București Călători, pentru remorcarea trenului IR 1996, a rupt pantograful, în zona Podului Grant.
Se circulă în acest moment doar pe liniile 1 – 8, iar în așteptare pentru reînscriere în circulație sunt trenurile IC 551, garat pe linia 14 și IR 1996, la linia 13. Se va interveni cu drezina pantograf, sosită din Chitila, pentru remedierea deranjamentului la linia de contact și asigurarea pantografului locomotivei, a precizat Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CNCF CFR SA.
O locomotivă și-a pierdut pantograful. Patru trenuri ale CFR Călători, afectate
Ulterior, și SNTFC CFR Călători a venit cu precizări: ”La trenul IR 1996 care circulă în relația Mangalia – Craiova, la intrarea pe linia 13 din stația București Nord, s-a produs avarierea echipamentului exterior destinat preluării tensiunii, precum și avarierea liniei de contact. În urma acestui deranjament, alimentarea cu energie electrică a liniilor 9-14 din Gara de Nord București a fost întreruptă temporar, fiind necesară intervenția cu drezina pantograf.
Până la remedierea deranjamentului de către echipa specială a CFR SA la ora 18:45 și reluarea circulației în condiții de siguranță, sunt afectate următoarele trenuri:
IR 1996 Mangalia – Craiova
IC 551 București Nord – Suceava
RE 9257 București Nord – Pitești
IR 1577 București Nord – Galați
Cauzele care au condus la avarierea echipamentului exterior al locomotivei sunt cercetate de către echipa prezentă la fața locului. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate”.