O companie turca va livra tramvaie in Polonia

Noul tramvai prezentat de catre Durmazlar la InnoTrans 2016, insa nu este specificat daca acest model va fi si cel livrat in Polonia

Durmazlar, unul dintre producatorii turci de material rulant, a fost selectat pentru a livra pana la 24 de tramvaie in Olsztyn, un oras din nord-estul Poloniei. Comanda ferma prevede livrarea a 12 tramvaie, pentru suma de 107,9 milioane zloti (25 milioane euro). Aceasta ar putea sa creasca la 206,2 milioane zloti (48 milioane euro), daca autoritatile din Olsztyn decid sa opteze pentru marirea comenzii initiale, numarul de tramvaie crescand astfel la 24.

Primele doua tramvaie vor fi livrate in termen de 21 de luni de la data semnarii contractului, iar la cinci luni dupa aceea vor fi livrate restul de pana la 12 tramvaie din comanda de baza.

Tramvaiele vor intra in circulatie pe viitoarea extensie, de sase kilometri, a  celei de-a doua linii de tramvai din orasul polonez. Aceasta este in lungime de 11 kilometri si a fost inaugurata in 2015.

Tramvaiele fabricate de catre Durmazlar vor avea o latime de 2,5 metri si capacitatea de a transporta 210 pasageri, din care 40 pe scaune. Nivelul de zgomot produs de catre acestea va fi de maxim 73,6 dB, ceea ce inseamna ca vor fi mult mai silentioase decat cele 15 din gama Solaris Tramino, operate in prezent in Olsztyn.

Reamintim ca in prezent orasul polonez deruleaza lucrari de extindere a primei linii de tramvai. Acestea vor fi finalizate in 2019, iar pentru aceasta noua extensie cu siguranta  va fi nevoie de tramvaie suplimentare.

Durmazlar are sediul in orasul turc Bursa, iar subsidiara sa care se ocupa cu fabricarea de tramvaie si vehicule light rail se numeste Durmaray. In tara natala, Durmazlar a livrat material rulant in orasele Bursa, Istanbul, Samsun si Izmit.