O camionetă a fost lovită de tren luni după amiază la o trecere la nivel cu calea ferată de pe secția 605, dar, din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Luni după-amiază, în jurul orei 14,40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier la trecerea la nivel cu calea ferată, din localitatea Sagna.
Conform IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că o autoutilitară condusă de un bărbat de 52 de ani, din Roman, în timp ce se deplasa pe strada Fabricii, în localitatea Sagna, la trecerea la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere, a fost lovită de un tren, după care a acroșat gardul unui imobil.
O camionetă a fost lovită de tren. Șoferul a rămas fără permis de conducere
„Din fericire, în urma impactului au fost înregistrate doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, fiindu-i reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 30 de zile, ca măsură complementară”, a precizat subinspectorul de poliție Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamț, citată de Ziarul de Roman.
Pe secția feroviară 605, Roman-Buhăiești, în lungime de 71 km, circulă doar trenurile Regio Călători.