O basculantă a fost lovită de tren sâmbătă după amiază pe secția de circulație 115, iar garnitura a ajuns cu întârziere la destinație.
Accidentul a avut loc în localitatea Chisoda la o trecere la nivel cu calea ferată, informează site-ul Opinia Timișoarei. Șoferul basculantei nu s-a asigurat corespunzător la traversarea căii ferate și s-a avântat peste linii, moment în care mașina de mare tonaj a fost lovită de o garnitură care circula pe ruta Timișoara-Reșița. În tren se aflau 140 de călători, însă niciunul dintre aceștia nu a fost rănit. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
CITEȘTE și FOTO. Un tren a luat foc în gara Cotnari. Pompierii intervin pentru stingerea incendiului
O basculantă a fost lovită de tren. Nici șoferul și nici mecanicul nu consumaseră alcool
Atât șoferul basculantei, cât și mecanicul de locomotivă al trenului au fost testați de către polițiști cu aparatul etilotest, care a arătat că niciunul nu băuse alcool.
Trenul Regio 11105 a plecat din stația CF Timișoara Nord la ora 13,35, și ar fi trebuit să ajungă la destinația finală, stația Reșița Nord, la ora 16,17, după un parcurs de 97 km. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, căci din cauza coliziunii trenul a ajuns la Reșița co o întârziere de 68 de minute față de ora programată, potrivit datelor publice ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.