sâmbătă, septembrie 23, 2023
spot_imgspot_img

O ambulanță BGS a fost lovită de tren în județul Gorj. Șoferul a murit pe loc

O ambulanță BGS a fost lovită de tren luni dimineață în județul Gorj, accident rutier în urma căruia șoferul a murit pe loc.

O mașină care se ocupa cu transportul persoanelor care au nevoie de dializă a fost prinsă sub roțile unui tren.

În jurul orei 06:00 ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident. ”La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și două ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că în urma impactului o persoană de sex masculin era încarcerată și în stare de inconștiență. S-a intervenit pentru extragerea din autoturism a victimei și aplicarea manevrelor de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de către colegii noștri, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbatul în vârstă de 48 de ani”, a comunicat ISU Gorj.

O ambulanță BGS a fost lovită de tren. Garnitura are peste patru ore întârziere

Accidentul s-a produs la trecerea de cale ferată, iar victima era șofer de ambulanță BGS, relatează site-ul local Gorjeanul.ro.

Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că un bărbat de 48 de ani, din comuna Dănciulești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, la pătrunderea pe DC 2A Tetila, la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu indicator și marcaj rutier, nu s-ar fi asigurat corespunzător și nu ar fi acordat prioritate de trecere trenului numărul 2080, care circula pe ruta Petroșani-Craiova, intrând în coliziune cu acesta. Mecanicul trenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, a precizat IPJ Gorj.

Trenul Regio 2080 a plecat luni dimineață la ora 4,16 din Petroșani și ar fi trebuit să ajungă la destinația finală, Craiova, la ora 9,18. La ora publicării acestei știri garnitura are o întârziere de 252 de minute, adică peste patru ore.

Ultimele Articole