joi, ianuarie 23, 2025
spot_img

Numărul pasagerilor SNCB în 2023 a fost în creștere cu 7% față de anul precedent

Anul trecut, numărul pasagerilor SNCB a fost în creștere cu 7% față de valoarea înregistrată în 2022, ajungând la un nivel de 244 de milioane.

Creșterea se observă în principal în ceea ce privește călătorii ocazionali, a precizat operatorul feroviar de stat din Belgia, printr-un comunicat de presă.

În 2023, numărul celor care au utilizat un abonament de navetă s-a ridicat la 89 de milioane. „Chiar dacă acest număr reprezintă o creștere cu 8% față de 2022, munca la domiciliu are în continuare un impact asupra numărului de navetiști în zilele lucrătoare și asupra frecvenței cu care ei utilizează trenul. Numărul posesorilor de abonamente este mai scăzut ca în 2019”, subliniază SNCB. Anul trecut, 64 de milioane de pasageri au utilizat un abonament de student (Student Abonnement), ceea ce reprezintă o creștere de 6% față de 2022 și de 2% comparativ cu 2019.

Numărul pasagerilor SNCB, mai mic la orele de vârf

Comparativ cu anul 2019, în prezent sunt cu 10% mai puțini călători la orele de vârf de dimineață și seară, iar pe de altă parte cu 10% mai mulți pasageri în afara orelor de vârf.

În privința călătorilor ocazionali, creșterea se confirmă: cu precădere în lunile iulie și august 2023 numărul lor a fost cu 8% mai mare decât în anul precedent. Iar în zilele de weekend, SNCB a consemnat în mod regulat cu 20% mai mulți pasageri decât în anul 2019. În total, aproximativ 77 de milioane de pasageri au folosit bilete individuale sau tichete cu câte zece călătorii în 2023, ceea ce reprezintă o creștere de 8% comparativ cu situația din 2022.

Până în anul 2032, SNCB are ca obiectiv creșterea numărului pasagerilor cu 30% și a ofertei de trenuri în circulație cu 10%. „A vedea mai mulți oameni în trenuri este o veste excelentă pentru climatul nostru, pentru sănătatea noastră, pentru siguranța rutieră, pentru economia noastră sau pentru reducerea ambuteiajelor care ne costă în fiecare an cinci miliarde de euro. Asta deoarece trenul, modul de deplasare cel mai durabil care există, este un răspuns la toate aceste provocări. Este motivul pentru care Guvernul federal a reinvestit considerabil în transportul feroviar și a fixat ca obiectiv ambițios dublarea numărului de locuri în trenuri până în anul 2040. Creșterea numărului de pasageri confirmă că suntem pe linia cea bună, chiar dacă mai rămân multe de făcut pentru a întări fiabilitatea rețelei și a îmbunătăți serviciile oferite călătorilor, în special în termeni de punctualitate și accesibilitate”, a declarat ministrul belgian al Mobilității, Georges Gilkinet.

IN THE SPOTLIGHT

Rușine! Numărul de km de cale ferată modernizată în 35 de ani, la jumătate față de cel al autostrăzilor

Anul 2025 a început cu un record negativ pentru transportul feroviar în comparație cu cel rutier: numărul de km de cale ferată modernizată este...

Ultimele Articole