GALERIE FOTO Noul PO Aeroport, util pentru peste 2.000 de locuitori. Ce spune primarul

15 octombrie 2020

Lucrările de construcție la noul PO Aeroport, în apropierea podului de cale ferată de pe linia 700 București-Urziceni care trece peste DN1, sunt pe ultima sută de metri. Odată ce va deveni funcțională, stația feroviară va constitui o alternativă de transport spre București pentru peste 2.000 de locuitori din zonă.

Adrian Bărbulescu

Muncitorii lucrează de zor la construcția stației, la care se fac acum ultimele finisaje. Au fost montate inclusiv scările rulante și liftul de acces la peron, iar acum se montează acoperișul, care va fi din sticlă securizată, apoi ușile și ferestrele.

La momentul vizitei pe șantier a reporterului Club Feroviar, muncitorii angajați de Porr Construct trebăluiau la operațiunile pregătitoare pentru montarea gresiei în clădirea stației. Peronul corespunzător firului nou de circulație are structura finalizată și acum se lucrează la detalii, iar de cealaltă parte, în dreptul firului vechi, au fost deja montate cofrajele pentru construcția celui de-al doilea peron.

Noul PO Aeroport, cu lifturi și scări rulante, dar fără toaletă

În altă ordine de idei, a fost deja emis avizul Enel pentru racordarea la electricitate și urmează obținerea autorizației de construcție pentru un post de transformare dedicat stației de cale ferată.

Săptămâna viitoare vor începe și lucrările la parcare, care va fi asfaltată, a declarat pentru Club Feroviar inginerul Bogdan Stănică de la Porr Construct. În paranteză fie spus, noua stație va avea lift și scări rulante, dar nu și grup sanitar, pentru că nu este rețea de canalizare în zonă.

Circulația va fi mutată pe celălalt fir

În perioada următoare, după ce noul fir de circulație va fi gata în dreptul stației, circulația feroviară va fi mutată pe aici, pentru ca Wiebe să poată înlocui traversele și șina pe celălalt fir. ”Din toată lucrarea de dublare a căii ferate Mogoșoaia-Balotești, au mai rămas de executat doar 700 de metri, în dreptul punctului de oprire. Clădirea stației va fi gata la finele acestei luni”, a mai spus Bogdan Stănică. El a precizat că termenul final pentru punerea în funcțiune a întregii lucrări este sfârșitul lunii noiembrie.

Se lucrează de zor și la podul de peste DN1, unde s-au montat deja traversele de lemn pe firul nou de circulație și se montează șinele. De asemenea, se reface hidroizolația și se înlocuiește piatra spartă și la celelalte trei poduri și două pasaje de pe traseu, iar în zona stației Balotești lucrările de montare a suprastructurii sunt finalizate.

Primarul Silviu Gheorghe este optimist

Dar să vedem ce utilitate va avea această nouă stație feroviară odată ce va deveni funcțională, pentru că în ultima perioadă s-au ridicat semne de întrebare în acest sens. Ea a fost inclusă în proiectul de dublare a căii ferate Mogoșoaia-Balotești ca soluție de rezervă pentru conexiunea cu Aeroportul Henri Coandă, înainte de a fi lansată cealaltă licitație, pentru legătura directă cu Terminalul Sosiri al aerogării.

Primarul reales al orașului Otopeni, Silviu Gheorghe, crede însă în utilitatea noii stații de cale ferată. ”Impactul ei va fi unul pozitiv, din discuțiile pe care le-am purtat în campania eletorală cu locuitorii din cartierul Ferme. Ei și-ar putea lăsa mașinile în parcarea de la gară și să ajungă în 20 de minute cu trenul în Gara de Nord, iar de acolo să ia metroul pentru a ajunge unde au treabă în București”, a declarat edilul pentru Club Feroviar.

DN1 va putea fi traversat pietonal pe podul feroviar

El a precizat că noul punct de oprire le va fi util și celor care locuiesc dincolo de calea ferată, unde este un ansamblu rezidențial construit în pădure.

De asemenea, de el vor beneficia și cei care stau de cealaltă parte a DN1, pe teritoriul comunei Corbeanca, mai ales că Primăria Otopeni a construit niște scări de acces de ambele părți ale podului feroviar. Astfel, spune primarul, DN1 se va putea supratraversa pietonal, pe pod, unde există trotuare dedicate și protejate.

Totul depinde de cadența trenurilor

Reporterul Club Feroviar a stat de vorbă cu câțiva locuitori din zonă, care s-au arătat interesați de noua variantă de a ajunge la București, în locul celei cu mașina personală sau cu autobuzul, în condițiile în care blocajele de trafic pe DN1 sunt la ordinea zilei.

”Totul depinde de cadența trenurilor, să fie cât mai dese. Altfel, avantajul acestei noi gări este că va fi una la standarde moderne, nu ca cea din Balotești”, spune un otopenar. Cartierul ferme grupează aproape 2.000 din cei aproximativ 15.000 de locuitori ai orașului Otopeni din județul Ilfov. În plus, între noul punct de oprire și stația Balotești, spre rezervoarele de combustibil ale aeroportului din zona cargo, se construiește un nou cartier rezidențial. Acesta va avea trei faze de construcție și va mai aduna câteva mii de oameni.

Chiar dacă noul cartier este puțin mai aproape de stația Balotești decât de noul PO Aeroport, este de așteptat ca locuitorii să-l prefere pe acesta din urmă, datorită condițiilor net superioare. Trebuie menționat că în contractul dintre regionala București a CFR SA și Porr Construct nu a fost inclusă și modernizarea peroanelor din stația Balotești.

50,5 milioane de lei pentru dublarea căii ferate Mogoșoaia-Balotești, inclusiv noul PO Aeroport

Obiectivul de investiţii Dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti, în valoare de 50,5 milioane de lei, are finanţare asigurată din fonduri de la bugetul de stat.

Durata de realizare a acestei investiţii este, conform contractului, de 17 luni şi include cele două etape de implementare, elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de infrastructură şi suprastructură feroviară pe întreagul traseu, în lungime de aproximativ opt kilometri.

Trebuie precizat faptul că proiectul reprezintă prima lucrare de dublare a unei linii de cale ferată realizată după 1989 pe reţeaua feroviară, exclusiv din fonduri de la bugetul de stat.