Un important grup feroviar din România a achiziționat 76 de trenuri second hand model Ansaldo Breda IC4, diesel, de la căile ferate daneze. În pofida aspectului ce poate părea modern, ramele sunt unele poluante. Aceasta în condițiile în care la nivel național vorbim de decarbonizarea transporturilor, ținte de mediu ale Uniunii Europene și de tracțiune verde la nivel feroviar. Trenurile sunt și greu de adus în România din cauza stării lor tehnice și a unor elemente dimensionale peste gabaritul acceptat în Germania. Noul lot de rame poluante vechi este cumpărat de la o țară care a început electrificarea căii ferate 20 de ani după noi.
Informații deținute de Club Feroviar direct din Danemarca sunt că cele 76 de trenuri IC4 (patru vagoane pe unitate) vor intra în flota Grampet. Șase unități vor veni în acest an, iar restul treptat până în 2026. Trenurile ar urma să ajungă la unitățile reparatoare ale grupului Grampet, precum Electroputere VFU.
Surse din industria feroviară afirmă că mișcarea ar avea o logică în aceea că ramele vor fi reparate direct la unitățile de material rulant ale grupului Grampet.
Afacerea este însă abia la început. Pe numele grupului nu există emisă o licență de transport feroviar de călători din partea AFER, ceea ce arată că nu vom vedea foarte curând în circulație trenurile.
Nou lot de rame poluante vechi
Apoi, noul operator ar trebui să încaseze la rândul lui compensație de la ARF, asemenea celorlalti operatori de călători. Mai există însă un hop important. Până să ajungă în România, trenurile trebuie să traverseze Germania și, din informațiile noastre, aceasta nu li se permite având uzuri semnificative la roți. Din discuțiile purtate cu alți actori din piață a rezultat că traversarea Germaniei de către echipament feroviar vechi nu e foarte simplă din cauza temerilor că permiterea accesului s-ar putea solda cu evenimente feroviare. Și ar mai exista probleme și cu gabaritul trenurilor, fapt pentru care compania condusă de Gruia Stoica analizează posibilitatea aducerii materialului rulant în România pe cale maritimă, caz în care costurile sunt desigur mult mai mari. O altă variantă ar fi utilizarea unor echipamente feroviare speciale, tip vinciuri care să limiteze contactul materialului rulant cu infrastructura.
România și-a electrificat prima linie cu 30 de ani înaintea danezilor
Căile ferate daneze renunță la rame în urma electrificării rețelei (de prisos să spunem că din acest punct de vedere, după 1990 România nu a electrificat niciun kilometru de cale ferată). Astfel, până în 2027, urmează să fie electrificați în Danemarca 820 de kilometri lungime cale (1362 de kilometri cale simplă), în condițiile în care sunt deja electrificați 1756 de kilometri.
Este interesant faptul că România a electrificat prima linie în 1965 pe Valea Prahovei, iar Danemarca a trecut la prima linie cu tracțiune electrică abia în 1986, și anume Copenhaga – Helsingor.
Acum, trenurile diesel vor fi aduse pe măsură ce sunt scoase de pe liniile din țara scandinavă. Un raport al căilor ferate daneze pe 2022 a informat că au fost vândute printre altele șase seturi de trenuri IC4 care, dacă nu ar fi fost vândute, ar fi ajuns la fier vechi (vezi foto).
Importul ramelor poluante, interzis, electrificarea, urgentată
Este însă trist importul unor rame poluante și aceasta în număr atât de mare. Chiar dacă sunt mai săraci decât danezii, în România au apărut soluții de trecere a trenurilor diesel spre baterii și hidrogen. Locomotive industriale ale Sidex Galați au fost trecute pe baterii de către România Euroest din Constanța, iar acum combinatul gălățean caută soluții pentru trecerea acestor locomotive la tracțiune pe hidrogen. Administrații locale, precum cea din Reșița, iau în calcul folosirea în exclusivitate a ramelor pe hidrogen sau baterii. Poate nu ar fi o idee rea ca CFR SA și statul român să treacă la tarifarea diferențiată a utilizării infrastructurii feroviare în transportul de călători, în funcție de propulsia materialului rulant, și anume diesel sau electric/baterii/hidrogen, după cum și taxele auto sunt diferențiate la vehicule în funcție de norma de poluare.