spot_img
miercuri, mai 25, 2022
spot_img

Noile trenuri regionale ale ARF, cu 1,5 milioane euro mai scumpe decât precedentele anulate

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a făcut publice parțial informațiile rezultate în urma consultărilor privind achiziția de material rulant electric destinat transportului regional. Șase producători de material rulant au trimis răspunsuri autorității, dintre care patru oferte concrete, una în care ARF era informată că producătorul nu mai fabrică rame din cauza lipsei cererii pe piață și o alta în care se cerea o amânare, solicitare neacceptată de ARF.

Potrivit informațiilor oferite de ARF, costul estimativ mediu pentru o ramă electrică regională (medie aritmetică a ofertelor) ar fi de 7,58 milioane euro. Pe de altă parte, din punct de vedere al mentenanței, costul acesteia în 15 ani ar fi de 59,64 milioane euro, respectiv o medie de 3,9 milioane de euro pe an pe întregul lot. Pe 15 ani, costul mediu de mentenanță a unei rame ar fi de 2,9 milioane de euro, luând în considerare 18 unități plus 2 de rezervă. Aceasta ar aduce aproape de 10 milioane de euro costul unei rame plus mentenanța pe 15 ani, peste costurile estimative menționate la licitația de achiziție a RE-R anulată de către ARF.

Reamintim că la acel moment, valoarea minimă a achiziției (40 de rame cu mentenanța pe 15 ani) a fost de 1,7 miliarde lei, respectiv 340 de milioane de euro sau 8,5 milioane de euro pe bucată.



Consultarea pieței, trei loturi 62 de unități, din care șase de rezervă

ARF vrea să organizeze o procedură de achiziție de rame electrice pentru scurt parcurs și a serviciului de mentenanță necesar funcționării acestora pe o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea de extindere a mentenanței ramelor la 30 de ani. Se dorește obținerea unei valori estimative unitare pentru achiziția unei rame electrice de scurt parcurs (RE-R), cu o capacitate de transport formată din minimum 200 de locuri pe scaune fixe, minimum 2 locuri pentru persoane cu dizabilități și 200 de locuri în picioare (la 4 persoane/mp) și a serviciului de mentenanță necesar funcționării acesteia pentru o perioadă de 15 ani cu posibilitatea de extindere la 30 de ani.

Prețul va fi compus din:

– prețul de achiziție al ramelor electrice exprimat în lei/ramă;

– prețul pentru asigurarea întreținerii/mentenanței pentru 15 ani, exprimat printr-un preț mediu în lei/km. Serviciile de mentenanță vor fi prevăzute cu o opțiune de suplimentare de până la 30 de ani.



O nouă promisiune

O nouă licitaţie pentru achiziţia de material rulant nou destinat transportului regional şi suburban feroviar de călători (trenuri electrice regionale RE-R) ar putea fi organizată în următoarele 2-3 luni, iar cel târziu la începutul anului 2023 am putea avea semnat şi contractul, spunea la jumătatea lunii decembrie 2021 preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), Ştefan Roşeanu.

Declarațiile lui veneau ca un soi de consolare pentru faptul că licitația de achiziție a 40 până la 80 de rame electrice regionale tocmai fusese anulată de ARF pe motiv că nu se poate compara consumul energetic al ramelor ofertate, revelație avută de Autoritate la aproape trei ani de la demararea procedurii de achiziție (aprilie 2019).

Curtea de Apel Bucureşti a menţinut deciziile Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) şi Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) de anulare a licitaţiei publice pentru achiziţia de rame electrice regionale (RE-R).

„Preconizez că în 2-3 luni, cel târziu în martie, am putea organiza o nouă licitaţie. Aşa sperăm. Acum, pe baza acestei decizii, noi putem să reevaluăm documentaţia aşa cum a fost în licitaţie, să introducem modificările generate de clarificări, de deciziile Curţii de Apel şi CNSC-ului în toate procedurile de contestaţii şi, practic, să venim cu o documentaţie îmbunătăţită, plus să reevaluăm strategia de achiziţie pentru a vedea… adică tocmai punând cap la cap experienţa acestei licitaţii să vedem care au fost cauzele reale ale eşuării procedurii şi să o reluăm, astfel încât să aibă o cât mai mare şansă de succes şi să o rezolvăm cât mai rapid, în interiorul anului 2022 – începutul lui 2023″, a spus Ștefan Roşeanu.

Întrebat dacă în acest termen s-ar putea încheia şi contractul pentru achiziţia trenurilor electrice regionale, preşedintele ARF a răspuns: „Asta ne dorim şi de aceea nu aș vrea să promit o lansare a licitaţiei în două zile, pentru că, practic, trebuie evaluat”.

„Atât timp cât a fost acest proces, nu se putea şti clar dacă vom avea sau nu dreptul să reluăm… adică dacă procedura de anulare e menţinută de instanţă, dacă vin alte cerinţe suplimentare – şi asta va trebui să vedem oricum în decizia finală scrisă de la Curtea de Apel, dacă în afară de decizia de respingere mai apare ceva în concluzii – şi toate aceste lucruri se reevaluează împreună cu experţii care asigură asistenţă pe această procedură, şi să avem o documentaţie corectă și la care şi piaţa să poată răspunde”, spunea el.

Ultimele Articole