spot_img
miercuri, decembrie 7, 2022
spot_img

Obligațiile operatorilor care vor primi noile trenuri Alstom de la ARF și matematica lui Grindeanu

Ministerul Transporturilor a stabilit ce obligații vor avea operatorii (cel de stat și cei privați) ce vor primi noile trenuri Alstom de la ARF. Prin punerea lor în circulație, oficialii guvernamentali estimează că frecvența trenurilor se va dubla în România. Cum s-a ajuns la această concluzie știe doar ”matematicianul” Sorin Grindeanu.

Pe site-ul ministerului a fost postat, în dezbatere publică, proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de predare a materialului rulant nou achiziționat, rame electrice interregionale RE-IR în vederea predării operatorilor de transport feroviar public de călători prin act adițional la contractele de servicii publice de transport feroviar public de călători.

Documentul precizează faptul că prețul de închiriere al ramelor electrice interregionale RE-IR va reprezenta echivalentul lunar și anual al amortizării pentru perioada din contract. De asemenea, operatorii de transport feroviar public de călători care vor primi noile trenuri vor prelua obligațiile de mentenanță ale ramelor electrice contractate de ARF cu furnizorul de material rulant. OTF au obligația de a plăti cu prioritate întreținerea ramelor electrice contractate.



Noile trenuri Alstom de la ARF vor fi dotate cu spații de catering pe banii operatorilor

O altă obligație a operatorilor este de a face investiții în amenajarea spațiului de catering și în sistemele de ticketing, conform prevederilor contractului de servicii publice. În proiectul de act normativ se specifică clar că ramele preluate de la ARF vor fi folosite numai pentru contractele de servicii publice de transport feroviar public contractate. Cu alte cuvinte, nu vor putea face cu aceste rame și alte curse, în afara celor convenite inițial. Pe de altă parte, operatorii vor fi obligați să încheie o asigurare a materialului rulant împotriva pretenţiilor la despăgubire ale terţelor părţi, la justa valoare a acestuia.

Nu în ultimul rând, OTF de călători au obligația să returneze materialul rulant către ARF la încheierea termenului de valabilitate al contractului în condiții similare ca atunci când s-a livrat, cu excepția uzurii normale în urma utilizării corespunzătoare. Ramele trebuie returnate complet, cu toate piesele, echipamentul și accesoriile cu care a fost echipat inițial fiecare vehicul, sau care a fost adăugat în timpul derulării contractului.

În 15 orașe reședință de județ nu vor ajunge noile trenuri Alstom de la ARF

În nota de fundamentare a proiectului de act normativ se precizează și contextul în care are loc achiziția acestor rame.

Astfel, rețeaua feroviară publică din România are, la nivelul anului 2021, o lungime de aproximativ 10.500 km, din care 64% sunt neelectrificați, tracțiunea electrică în sistem „clasic” de alimentare catenară-pantograf nefiind posibilă.

Unele magistrale care deservesc în mod direct reședințe de județ nu sunt electrificate. De exemplu, municipiile Alexandria, Baia Mare, Botoșani, Giurgiu, Pitești, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Slatina, Târgoviște, Târgu Mureș, Tulcea, Zalău, Vaslui sunt deservite de linii exclusiv neelectrificate, tracțiunea trenurilor fiind asigurată de vehicule bazate pe motoare cu ardere internă a motorinei. Deci aici nu vor ajunge noile trenuri cumpărate de ARF.

Oficialii Ministerului Transporturilor fac copy-paste fără update

Cei care au redactat Nota de fundamentare a proiectului recidivează și fac și de această dată copy/paste din documente mai vechi, fără a actualiza textul în conformitate cu modificările servenite între timp.

Astfel, în document se precizează faptul că a fost semnat ”contractul nr. RUIC 257/25.03.2022, ce are ca obiect <Achiziția publică a 20 de unități de rame electrice inter-regionale (RE-IR) și mentenanța acestora pe o perioadă de 15 ani de la livrarea fiecărei rame electrice>, cu furnizorul Alstom Ferroviaria S.p.A. și Alstom Transport S.A. (în calitate de subcontractant declarat), după derularea licitației publice desfășurată în SEAP, cu posibilitate de suplimentare până la 37 rame RE-IR”.

Or, contractul pentru suplimentarea cu alte 17 rame a fost deja semnat pe 16 septembrie 2022, așa cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar.

Apoi, așa cum s-a mai întâmplat recent, anul 2023 este prezentat ca și cum ar fi un orizont de timp mai îndepărtat, nu la o distanță de nici trei luni: ”Materialul rulant pentru transportul feroviar de călători  existent și-a depășit deja durata ciclului său de viaţă sau este aproape de sfârşitul ciclului de viaţă, iar materialul rulant disponibil pentru a satisface cererea actuală de obligaţii pentru serviciul public este insuficient, existând riscul ca până în 2023 să  nu mai existe un parc de material rulant disponibil pentru îndeplinirea obligațiilor minime de serviciu public”.

În plus, așa cum au declarat atât președintele ARF, Ștefan Roșeanu, cât și directorul general al Alstom Transport, Gabriel Stanciu, primul tren nou va circula cu călători abia în prima parte a lui 2024. Deci cumpărarea de material rulant nou nu va avea nicio influență asupra contractului de serviciu public pe 2023.

Ca la Radio Erevan. Ramele electrice sunt de fapt diesel

Tot în Nota de fundamentare se amintește faptul că în ultimii 15 ani, în România, nu s-au făcut achiziții publice de rame electrice noi destinate transportului feroviar public de călători.

„Operatorul de transport feroviar de călători cu capital de stat nu a achiziționat și nu are în parcul activ un număr suficient de rame electrice care să deservească publicul călător”, se arată în document. De fapt, CFR Călători nu are în parcul său nicio ramă electrică. Singurele care au fost cumpărate, la începutul anilor 2000, la mâna a doua, printr-o tranzacție care a făcut obiectul unui dosar penal, au fost retrase din circulație deoarece s-a dovedit că aveau azbest în pereți.

„Operatorii de transport feroviar de călători cu capital privat au cumpărat numai rame electrice/diesel second hand, cu o vechime considerabilă, cu o singură excepție (un operator care are în parcul activ trei rame electrice noi produse în cadrul grupului de care aparține)”, se mai arată în document. Aici se face referire la Softrans, ramele Hyperion fiind produse de Softronic. Pe de altă parte, niciun alt operator nu a cumpărat rame electrice second hand, așa cum spune ministerul, ci doar diesel. Mai sunt operatori care au cumpărat locomotive electrice, nu rame.

Formulă matematică din cartea dispărută a lui Grindeanu: Se va dubla numărul de trenuri în circulație

În final, să reținem o promisiune marca Sorin Grindeanu, căci el este semnatarul proiectului de act normativ: „Proiectul vizează creșterea calității serviciilor de transport feroviar de călători, inclusiv prin creșterea frecvenței trenurilor de peste două ori (de la 1,53 milioane tr-km/an la 3,10 milioane tr-km/an). Proiectul asigură, astfel, creșterea mobilității persoanelor și contribuie la asigurarea dreptului la acces pe piața muncii și educației. Peste 3,29 milioane călători/an vor folosi trenurile din proiect, comparativ cu 1,89 milioane călători/an, cât ar utiliza serviciile feroviare în absența noilor vehicule”.

Greu de spus conform cărei formule matematice a ajuns ministrul la un asemenea rezultat, având în vedere că este vorba de doar 37 de trenuri noi care vor fi cumpărate. Probabil formula este în cartea de matematică scrisă de el și pe care nu o găsește nimeni.

Ultimele Articole