sâmbătă, aprilie 13, 2024
spot_img

FOTO Noile locomotive Siemens Smartron ale E-P Rail au plecat la drum

Noile locomotive Siemens Smartron ale E-P Rail, care au fost livrate weekendul trecut, au fost deja colantate cu logo-ul operatorului și au fost puse la tracțiunea unor trenuri care au plecat la drum. Ele vor circula pe relațiile Curtici-Constanța și Curtici-Sfântu Gheorghe.

 

Club Feroviar a informat ieri că șapte locomotive Siemens Smartron au intrat în țară, pe la Curtici, în weekendul care s-a încheiat, iar trei au fost livrate deja către doi operatori feroviari din România – două către E-P Rail și una către Grup Feroviar Român. Celelalte patru locomotive au fost doar în tranzit, ele urmând să fie livrate operatorului feroviar privat Bullmarket din Bulgaria.



Locomotivele Siemens Smartron ale E-P Rail vor lega Curtici de Constanța și Sfântu Gheorghe

Între timp, locomotivele produse de fabricantul german de material rulant au fost deja colantate cu logo-ul operatorului feroviar privat E-P Rail și au fost ”puse la treabă”.

„Cele două locomotive au fost deja înscrise în certificatul de siguranță al operatorului și vor remorca trenuri direct din stația Curtici către Sfântu Gheorghe și către Constanța”, a declarat pentru Club Feroviar directorul general al CER Fersped, Marinică Voicu. Concret, cele două noi locomotive vor tracta trenuri cu produse petroliere (de la și spre Oil Terminal Constanța) și cu produse forestiere (de la și spre HS Timber Group din Sfântu Gheorghe, fosta Holzindustrie Schweighofer).

„Locomotivele 020 și 021, a șasea, respectiv a șaptea din parcul E-P rail, au pornit sau urmează să pornească deja la drum. Locomotiva 021 a plecat ieri seară din stația Curtici cu destinația Constanța, iar locomotiva 020 urmează să plece și ea din Curtici. Filosofia noastră este să nu stăm, trebuie să ne mișcăm”, a mai spus Marinică Voicu.



Cel mai nou parc de locomotive din România

Prin achiziția și introducerea în circulație a acestor doi noi locomotive, parcul de material rulant de tracțiune al E-P Rail este cel mai nou din țară.

În momentul de față, operatorul de transport feroviar are opt locomotive LEMA produse de societatea craioveană Softronic și șapte locomotive Smartron produse de compania germană Siemens. Marinică Voicu a precizat că pentru acest an nu sunt preconizate noi achiziții de locomotive.

Locomotivele Siemens Smartron sunt disponibile exclusiv într-o versiune standard preconfigurată, care asigură o funcționare eficientă din punct de vedere al costurilor și fiabilitate ridicată pentru clienți.

Modelul Smartron este disponibil în Germania din luna martie 2018 și se bazează pe componente dovedite ale locomotivei Vectron, care și-a demonstrat deja fiabilitatea în peste 220 de milioane de kilometri de serviciu. Locomotiva Smartron are un ecartament standard de 1.435 de milimetri și cântărește aproximativ 83 de tone. Locomotivele Smartron pentru Bulgaria și România pot atinge viteza maximă de 160 km/oră, funcționează pe sistemul de alimentare cu curent alternativ de 25 kV și sunt echipate cu sistemul de control al trenului PZB.

Peste 1.500 de vagoane în parcul activ al E-P Rail

În ceea ce privește vagoanele, la sfârșitul lunii ianuarie, directorul general al E-P Rail, Radu Gheorghiu, preciza pentru Club Feroviar că societatea deține 200 de vagoane SGGRS, 50 de vagoane RILLS, 320 de vagoane Ha și 1.000 de vagone cisternă destinate produselor petroliere.

Anul trecut, operatorul a transportat 3,5 milioane de tone de mărfuri, comparativ cu 3,4 milioane de tone în anul precedent (2022). Cele mai transportate categorii de mărfuri de către operator au fost produsele petroliere, bușteni, cherestea, containere, îngrășăminte chimice, cereale, cărbune, cocs și zgură. Pentru anul în curs, conducerea societății estimează o creștere a volumului de mărfuri cu 5% față de anul anterior.

Din punct de vedere financiar, în anul 2023 societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 110 milioane de euro, un rezultat similar cu cel din anul 2022. Cât privește cota de piață, dintre operatorii privați de transport de marfă pe calea ferată, E-P Rail se află pe locul 3, după Grup Feroviar Român și SNTFM CFR Marfă.

IN THE SPOTLIGHT

ARIC susține de 25 de ani rolul inginerilor consultanți

  Asociație profesională nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, Asociația Română a Inginerilor Consultanți (ARIC), grupează companii și specialiști din domeniul proiectării și consultanței inginerești. Înființată în anul...

Ultimele Articole