spot_img
vineri, august 19, 2022
spot_img

Noi reguli la STB. O măsură normală în orașele europene, adoptată abia acum la București

Începând cu data de 18 mai, se vor aplica noi reguli la STB: urcarea se va face doar pe ușa din față și accesul va fi permis doar în limita locurilor disponibile. O regulă care se aplică de decenii bune în marile orașe europene va fi introdusă la București abia acum, în contextul pandemiei de coronavirus de tip nou.

Adrian Bărbulescu

noi reguli la STB vatman șicanat în trafic pensionare anticipată pentru vatmani garduri linia de tramvai

Societatea de Transport București va scoate în traseu, din 18 mai, toate vehiculele din parcul circulant, astfel că transportul în comun va funcționa la capacitate maximă, a anunțat Primăria Capitalei.

Accesul în mijloacele STB va fi însă limitat: călătorii vor putea ocupa numărul de scaune din autobuze, troleibuze, tramvaie, precum și un rând în picioare, respectând distanța regulamentară de 1,5 m. Urcarea călătorilor în autovehiculele STB se va face doar pe ușa din față, iar coborârea pe celelalte uși.

Noi reguli la STB. Călătorii vor fi îndrumați de controlori și de polițiștii locali

Pentru respectarea noilor reguli de acces în mijloacele de transport în comun, în punctele de transbordări masive și cu trafic intens, călătorii vor fi îndrumați la accesul în vehicule de către controlorii STB, sprijiniți de Poliția Locală.

Instituția transmite că toate vehiculele și stațiile de așteptare sunt dezinfectate cu substanțe care distrug virusurile. ”Pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus, recomandăm tuturor bucureștenilor care folosesc mijloacele de transport în comun să își protejeze nasul și gură cu măști medicale sau confecționate din material de bumbac, dar și ochii, cu ochelari (de vedere sau de soare). Călătorii sunt rugați să respecte, de asemenea, și noile reglementări privind distanțarea socială”, se arată în comunicatul transmis de municipalitate.

Urcarea pe ușa din față e de zeci de ani regula în țările europene

Ceea ce la București se va întâmpla abia acum, în condițiile pandemiei de coronavirus de tip nou, în alte orașe europene este regulă de decenii bune.

La Paris, Londra, Madrid, Lisabona și alte mari orașe din vestul Europei urcarea este permisă doar pe ușa din față. Motivul nu ține de distanțare socială sau alte considerente epidemiologice, ci de faptul că, la urcarea în vehicul, cardul de transport trebuie validat în fața conducătorului de vehicul.

Astfel se limitează la minimum posibilitatea ca în mijlocul de transport în comun să pătrundă călători frauduloși. Chiar și posesorii de abonamente sunt obligați să le valideze, pentru ca societățile de transport respective să-și poată face statistici referitoare la gradul de încărcare de pe linia respectivă. În funcție de acest lucru, este suplimentat sau, după caz, diminuat, parcul de vehicule.

Ultimele Articole