spot_img
luni, ianuarie 30, 2023
spot_img

Nicușor Dan: protocolul pentru trenul metropolitan București, aprobat de CFR SA

Primarul general Nicușor Dan a semnat cu Compania Națională de Căi Ferate CFR SA protocolul pentru trenul metropolitan București.

„Am făcut pași concreți pentru realizarea proiectului trenului metropolitan. Conducerea CFR a aprobat protocolul de colaborare cu Primăria Capitalei, care vizează prima etapă din proiect, respectiv dezvoltarea serviciilor de tren urban pe semi-inelul feroviar de nord. Documentul va fi votat în ședința Consiliului General de la sfârșitul lunii octombrie. Practic, în baza acestui protocol putem iniția demersuri concrete pentru demararea investițiilor necesare atingerii obiectivului. În această fază, sunt vizate trei trasee prioritare: București Gara de Nord – București Obor, București Gara de Nord – București Vest, respectiv București Vest – București Obor”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook.

Trenul metropolitan București, toate traseele

În viitor, trenul metropolitan în zona Bucureștiului va circula pe coridoarele reabilitate sau care urmează să fie reabilitate, dar și pe liniile secundare, precum și pe calea ferată de centură, după cum a scris Club Feroviar.

Principalele trasee vizate pentru introducerea trenului metropolitan sunt:

Linia metropolitană S1 București (cale ferată dublă electrificată): Grădinari (P&R) – Domnești – Chiajna (P&R) – Giulești – București Nord (P&R) – Pajura – Băneasa  (P&R) – Pipera – Petricani  (P&R) – Andronache – Voluntari  (P&R) – Pantelimon – Brănești (P&R);

Linia metropolitană S2 București (cale ferată neelectrificată): Moara Vlăsiei (P&R) /Snagov (P&R) – Dimieni – Balotești (P&R) – Mogoșoaia  (P&R) – Giulești – Chiajna  (P&R) – Militari  (P&R) – Prelungirea Ghencea  (P&R) – Bragadiru  (P&R) – Măgurele  (P&R) – Laser Măgurele – Jilava  (P&R) – Vidra – Grădiștea – Comana (P&R);

Linia metropolitană S3 București (cale ferată neelectrificată): Ghergani (P&R) – Tărtășești – Săbăreni – Chitila – Pajura – Băneasa (P&R) – Pipera – Petricani  (P&R) – Andronache – Voluntari  (P&R) – Pantelimon – Cernica – Tânganu  (P&R) – Fundeni – Plătărești (P&R);

Linia metropolitană S4 București Henri Coandă Expres (cale ferată neelectrificată): București Nord (P&R) – Mogoșoaia (P&R) – Aeroport Henri Coandă (P&R);

Linia metropolitană S5 București (cale ferată dublă electrificată): București Nord (P&R) – Chitila – Buftea (P&R) – Periș (P&R);

Linia metropolitană S6 București (cale ferată electrificată): București Nord (P&R) – Pajura – Băneasa (P&R) – Pipera – Petricani  (P&R) – Andronache – Voluntari  (P&R) – Pantelimon Sud – București Obor  (P&R);

Linia metropolitană S0 București Linia Circulară (cale ferată parțial electrificată): Chiajna (P&R) – Militari (P&R) – Prelungirea Ghencea  (P&R) – Bragadiru  (P&R) – Măgurele  (P&R) – Laser Măgurele – Jilava  (P&R) – Berceni – Popești Militari  (P&R) – Prelungirea Ghencea  (P&R) – Bragadiru  (P&R) – Măgurele  (P&R) – Laser Măgurele – Jilava  (P&R)– Splai – Cățelu – Cernica Militari  (P&R) – Prelungirea Ghencea  (P&R) – Bragadiru  (P&R) – Măgurele  (P&R) – Laser Măgurele – Jilava  (P&R)– Voluntari – Ștefănești – Tunari – Otopeni Militari  (P&R) – Prelungirea Ghencea  (P&R) – Bragadiru  (P&R) – Măgurele  (P&R) – Laser Măgurele – Jilava  (P&R)– Mogoșoaia Militari  (P&R) – Prelungirea Ghencea  (P&R) – Bragadiru  (P&R) – Măgurele  (P&R) – Laser Măgurele – Jilava  (P&R)– Buciumeni – Chitila – Chiajna Militari  (P&R) – Prelungirea Ghencea  (P&R) – Bragadiru  (P&R) – Măgurele  (P&R) – Laser Măgurele – Jilava  (P&R).

Ultimele Articole