marți, octombrie 15, 2024
spot_img

Nicolae Ciucă: Ministerul Transporturilor poate depune de azi proiecte prin PNRR

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că, începând de marţi, primele şase ministere coordonatoare de reforme şi investiţii (inclusiv Ministerul Transporturilor) vor putea să depună proiecte prin PNRR.

Şeful Executivului a participat, marţi, la ceremonia de semnare a acordurilor de finanţare între Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi șase ministere coordonatoare de reforme aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Energiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor).

„Astăzi la sediul Guvernului a avut loc prima activitate în care s-au semnat acordurile de finanţare între Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi alte şase ministere. În acest moment a fost iniţiată activitatea prin care ministerele coordonatoare de reforme şi investiţii vor putea să depună proiecte şi vor putea să acceseze banii care ne-au fost alocaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a declarat Nicolae Ciucă, marţi, la Palatul Victoria, citat de Agerpres.

El a precizat că, în prezent, 4 miliarde de euro din PNRR au ajuns în ţară, iar alte 6 miliarde de euro urmează să vină până la finele anului. Premierul a adăugat că, în acest moment, în bugetul MIPE există 110 miliarde de lei.

„Aproximativ 10 miliarde dintre acestea reprezintă credite bugetare şi aproximativ 100 de miliarde credite de angajament. Diferenţa este că aceste credite bugetare, cele 10 miliarde lei pot fi angajate şi cheltuite anul acesta, celelalte 100 de miliarde, credite de angajament, intră într-un proces multianual”, a declarat Ciucă.



Proiecte prin PNRR care vizează transportul feroviar

În PNRR, capitolul Transport  sustenabil (rutier, feroviar, metrou) beneficiază de o alocare de doar 7,6 miliarde de euro.

Proiectele feroviare sunt următoarele:

Cale ferată:

o 311 km de cale ferată modernizată;

o 311 km de cale ferată cu sistem ERTMS 2;

o 110 km de cale ferată electrificată;

o 2.534 km de cale ferată pe care viteza comercială crește cu 15% prin lucrări de reînnoire;

o 206 km de cale ferată cu sistem modern de centralizare.

Metrou:

15.6 km de rețea nouă de metrou; 15 stații noi; 30 de rame.

IN THE SPOTLIGHT

Ciclul universitar la Facultatea de Căi Ferate, Dumuri și Poduri a început cu „Bazele Carierei Inginerului CFDP”

Am putea spune că a devenit deja o tradiție pentru Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri să deschidă ciclul universitar cu „Bazele Carierei...

Ultimele Articole