vineri, martie 29, 2024
spot_img

Nicio companie a Transporturilor nu și-a retras banii de la BCR. Fake news de la Sorin Grindeanu?

Nicio companie a Transporturilor nu și-a retras banii de la BCR. Sunt 25 de companii în total în minister din care nu se știe câte au conturi la unitatea bancară austriacă. Niciuna nu și-a închis până acum vreun cont la BCR, deși au trecut mai multe zile de când ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat mutarea banilor.

Detalii privind numărul persoanelor fizice și juridice care și-au retras banii de la BCR au fost oferite vineri de către Ionuț Stanimir, director de marketing și comunicare al BCR.

El susține că nicio companie a statului român nu s-a retras până acum de la BCR.

„Unele companii au anunțat, au avut această intenție. Negociem. Le-am transmis foarte clar că suntem aici ca să investim, suntem aici să susținem România și, desigur, să lucrăm la relația noastră”, subliniază oficialul BCR. „12 în total până astăzi. 11 persoane fizice și o companie (privată). Dacă din 2,8 milioane de clienți, pleacă 12, ar trebui să vedem proporția. Companiile de stat nu s-au retras. Negociem. Relațiile comerciale cu entitățile de stat, unde există o mulțime de proceduri administrative, sunt foarte complexe”, a spus el.

Nicio companie a Transporturilor nu și-a retras banii

De altfel, o mutare integrală a conturilor curente este și dificilă dacă nu imposibilă. Companii subordonate MT au angajat în ultimele luni credite importante la BCR și, ca urmare, nu este așa simplă închiderea conturilor.

Banca Comercială Română (BCR) a depus în primăvara anului singura oferta în cadrul unei licitații organizată de CFR Călători pentru șase credite în sumă totală de 143,34 milioane de lei, banii fiind necesari pentru refinanțarea unor împrumuturi a căror scadență urma să fie în partea a doua a lunii aprilie. Împrumuturile scadente au fost utilizate pentru finanțarea capitalului de lucru al companiei, potrivit Profit.ro.

Contractele de creditare vor fi semnate pentru 12 luni. Trasportatorul feroviar a estimat că va achita 8,52 milioane de lei pentru utilizarea celor șase credite. CFR Călători este controlată de Ministerul Transporturilor.

Oficiali ai MT explică de ce companiile subordonate au încă deschise la BCR sau Raiffeisen conturi. „Avem deja discuții cu CEC Bank. Dar trebuie să facem trecerea gradual. Și o să ia cam câteva luni (…) Din perspectiva noastră nu este vorba despre boicot, ci doar de punerea in siguranță a banilor. Când este vorba de sume atât de mari și de mize atat de importante trebuie să gândim rațional, nu emoțional”, spune un consilier al ministrului Transporturilor, îndemând brusc la reflecție după reacțiile emoționale din primele zile.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), dar şi alte companii din subordinea Ministerului Transporturilor şi-au anunţat intenţia de a-şi muta conturile de la băncile austriece la CEC, pentru că au găsit condiţii mai bune, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi-a anunţat o anumită intenţie de o a face şi ştiu că vor face, mi-au spus şi mie. Şi nu doar CNAIR. Am fost anunţat că şi alte companii aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, fie că vorbim de Portul Constanţa, fie că vorbim de Aeroportul din Bucureşti şi toate celelalte, pentru că au găsit condiţii mai bune la CEC. O explicaţie cât se poate de simplă”, a spus Grindeanu la recepţia lucrărilor la staţia de metrou Tudor Arghezi.

El a subliniat că această mutare nu se va întâmpla rapid, dar companiile care aveau conturi la băncile austriece au anunţat că vor face toate diligenţele în acest sens.

„Am fost anunţat ca ministru. Şi nu doar CNAIR. V-am spus, şi CFR-ul a luat această decizie, tot ceea ce ţine de CFR, şi Administraţia Porturilor Constanţa, şi Aeroporturile, cei care au aveau anumite conturi la aceste bănci m-au anunţat că vor face toate diligenţele. Nu e o chestiune care să se întâmple foarte rapid, dar toţi au luat această decizie de a se muta la o bancă românească. Eu cred că e bine, având şi condiţii mai bune”, a precizat ministrul, subliniind că el nu are conturi la bănci austriece.

Cel puțin declarativ, o serie de companii şi-au anunţat în ultimele zile intenţia de a-şi muta conturile de la băncile austriece, în urma votului negativ dat de Austria în privinţa aderării României la spaţiul Schengen.

IN THE SPOTLIGHT

ARIC susține de 25 de ani rolul inginerilor consultanți

  Asociație profesională nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, Asociația Română a Inginerilor Consultanți (ARIC), grupează companii și specialiști din domeniul proiectării și consultanței inginerești. Înființată în anul...

Ultimele Articole