Iurie Topală, fost director general al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, a fost reținut de INTERPOL în Belgia și urmează a fi extrădat autorităților din Republica Moldova.
Informația a fost confirmată pentru Replica Media de procuror Mariana Cherpec, responsabilă de relația cu mass-media din cadrul PG.
„Fostul director al întreprinderii Calea Ferată din Moldova, Iurie Topală a fost reținut de către autoritățile belgiene și urmează a fi extradat în Republica Moldova. În privința acestuia a fost emis un mandat de arestare, fiind anunțat în căutare internațională.
Mandatul a fost emis în cadrul unui cauze penale pornite, pe faptul abuzului de serviciu, săvârșit în interesul unui grup criminal organizat (art.327 alin.(3) din Codul penal), în legătură cu managementul defectuos la Calea Ferată din Moldova, produs în perioada anilor 2015 – 2019, în rezultatul căruia a fost prejudiciată întreprinderea cu 250 de milioane de lei”, a comunicat Cherpec.
Amintim că, pe 3 iunie 2021, au avut loc percheziții la mai multe firme și la domiciliul fondatoarei și administratoarei unui grup de companii asociate cu Întreprinderea de Stat Calea Ferată a Moldovei. Toate acțiunile de urmărire penală au fost desfășurate în cadrul investigării delapidării patrimoniului Căilor Ferate din Moldova (CFM) în proporții deosebit de mari.
Ex-deputatul Alexandr Slusari spunea atunci că în schema de delapidare a CFM au fost implicați fostul șef al întreprinderii, dar și o serie de companii de expediție.
„Au fost efectuate perchezițiile la domiciliile și oficiile lui Iurie Topala (ex-director CFM), Grigore Condurachi (ex-vicedirectorul CFM și favoritul lui Dodon pentru ultimul concurs la șefia Căii Ferate), precum și la oficiile companiilor de expediție, ce aparțin: Pîrlog M., Objelianskaia I., Godzin V., Balan D., Mitu E. etc., implicați în deturnarea circa 300 de milioane de lei a patrimoniului întreprinderii de stat CFM prin intermediul companiilor offshore, în perioada anilor 2015-2019, când Plahotniuc controla Calea Ferată”, a scris fostul deputat pe pagina sa de Facebook.
În urma perchezițiilor, la unele persoane au fost găsite trei milioane de lei și circa o suta de mii de euro – „Asta în situația când angajații CFM rămân aproape 6 luni fără salarii”, a spus Slusari.
Totodată, recent, actualul director general al CFM, Oleg Tofilat a declarat că potrivit estimărilor preliminare, prejudiciul cauzat ar putea depăși 1,2 miliarde lei.