HARTA 34,3 milioane de lei, bani europeni pentru modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată

27 februarie 2020

Un proiect în valoare de 34,3 milioane de lei va fi derulat în perioada următoare pentru modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată aflate pe drumurile naționale din România. Scopul proiectului, a cărui finanțare este asigurată din bani europeni, este reducerea numărului accidentelor și, implicit, a deceselor și rănirilor grave.

Adrian Bărbulescu

modernizarea trecerilor la nivel

Acest proiect, finanțat din fonduri europene nerambursabile din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, are ca scop creșterea siguranței rutiere prin amenajarea a 246 de treceri la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată până la sfârșitul anului 2021.

Astfel, principalii beneficiari ai proiectului sunt: utilizatorii rețelei de transport (șoferi și operatorii sistemelor de transport); comunitățile locale și serviciile publice.

Înjumătățirea numărului de victime, prin modernizarea trecerilor la nivel

Obiectivul asumat public al proiectului este reducerea la jumătate a numărului victimelor accidentelor rutiere.

Concret, investițiile vor consta în iluminarea sectoarelor de drumuri naționale la trecerile la nivel cu calea ferată și îmbunătățirea semnalizării rutiere verticale și orizontale a trecerilor la nivel, prin refacerea marcajelor rutiere. Totodată, se are în vedere diminuarea posibilităților de nerespectare a regulilor de circulație, printr-o măsură tehnică ce le va interzice șoferilor să depășească neregulamentar.

Cât ”costă” un mort sau un rănit în accidente rutiere

Uniunea Europeană face și o ”monetizare” a victimelor accidentelor rutiere. Astfel, potrivit raportului Road Safety Country Overview – România, prețul unei vieți pierdute într-un accident rutier este evaluat la 1.048.000 de euro. Totodată, prețul unei persoane rănite grav într-un accident rutier este ”contabilizat” la 136.200 de euro, iar cel al uneia rănite ușor, la 10.400 de euro.

În perioada 2011-2018, s-au înregistrat 2.389 de accidente la trecerile la nivel cu calea ferată de pe drumurile naționale. Statistica nu ia în calcul și accidentele produse la trecerile de pe drumurile județene sau comunale. În aceste accidente au fost implicate 433 de vehicule și au murit 28 de persoane. Alte 109 persoane au fost rănite grav, iar 300 rănite ușor.

Făcând o corelare între numărul accidentelor rutiere și al persoanelor decedate sau rănite cu valoarea economică (pierderea societății) a acestora, rezultă o pierdere totală de 47.309.800 de euro la nivelul României din cauza accidentelor produse în șapte ani de zile pe drumurile naționale la intersecțiile la nivel cu calea ferată.

Componente made in Romania

Proiectul va presupune luarea mai multor măsuri tehnice pentru fiecare intersecție la nivel cu calea ferată în parte. Vor fi montați stâlpi de iluminat echipați cu panouri fotovoltaice, având în vedere că în zona multor treceri la nivel nu există sursă de alimetare cu energie electrică. De asemenea, se vor instala separatoare de trafic cu elemente reflectorizante, produse de marcare prefabricate, benzi rezonatoare din marcaj rutier și marcaj tip covor antiderapant, console pentru panouri și indicatoare de formă dreptunghiulară și triunghiulară.

”La trecerile la nivel cu calea ferată trebuie o semnalizare agresivă și asta vrem să facem în cadrul acestui proiect”, a declarat Radu Spirea, patronul firmei Vesta Investment, care va implementa proiectul. El a ținut să precizeze că cele mai multe dintre elementele care vor fi montate la trecerile la nivel, inclusiv stâlpii și corpurile de iluminat, sunt produse în România.