vineri, martie 29, 2024
spot_img

BREAKING S-a lansat licitația pentru modernizarea stațiilor Fetești și Ciulnița de pe M800

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat joi dimineață licitația pentru modernizarea stațiilor Fetești și Ciulnița de pe M800, în valoare de aproximativ 58 milioane de euro. Cele două stații au fost ”uitate” la modernizarea Magistralei 800 și au un sistem de linii vechi, iar peroanele lipsesc în gara Fetești. Aici au avut loc în ultimele două săptămâni trei accidente feroviare grave.

Adrian Bărbulescu

modernizarea stațiilor Fetești și Ciulnița ciculația feroviară București-Constanța Lucrările la Fetești și Ciulnița mașină a fost lovită de tren
Clădirea gării a fost reconstruită. Nu și peroanele

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat joi dimineață anunțul de licitație ce are ca obiect ”Proiectare şi Execuție lucrări aferente obiectivului de investiţii <Lucrări în stațiile C.F.Fetești și Ciulnița, de pe linia de cale ferată București – Constanța>”.

Obiectivele generale la care contribuie realizarea proiectului sunt: – Îmbunătăţirea infrastructurii pentru creşterea vitezei de circulaţie la valori cuprinse între viteza minimă de 120 km/oră şi viteza de 160 km/oră pe liniile directe din ambele stații; – Modernizarea electrificării în ambele stații c.f. (25 kV); – Mărirea capacităţii de tranzit; – Asigurarea interoperabilităţii prin implementarea STI, în special în ceea ce priveşte sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din staţii (minimum 750m), facilităţile pentru persoanele cu dizabilităţi; – Repararea sistemului de drenaj, îmbunătățirea terasamentelor; – Modernizarea clădirilor (CED) din cele două stații, incluzând construcția unei pasarele în stația Fetești, pasaje pietonale și ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare; – Instalații de centralizare electronică noi, în stații, și introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R); – Modernizarea echipamentului de telecomunicații.



Lucrările vor dura doi ani

modernizarea stațiilor Fetești și CiulnițaValoarea estimată a contractului este de 317.369.456,27 fără TVA, din care 11.237.322,45 lei fără TVA pentru proiectare și 282.723.280,40 lei fără TVA pentru execuție.

Durata contractului este de 84 de luni, din care: 24 de luni pentru proiectare și execuție (trei luni proiectare, o lună verificarea documentației tehnice și 20 luni execuția); 60 de luni perioada de garanție.

La evaluarea ofertelor, componenta financiară (prețul) va conta în proporție de 74%, restul urmând să fie acordat pentru propunerea tehnică.



Condiții de participare la licitația pentru modernizarea stațiilor Fetești și Ciulnița

Pentru participarea la licitație, companiile trebuie să îndeplinească o serie de condiții. În ceea ce privește execuția, ofertantul trebuie să facă dovada că a executat şi dus la bun sfârşit în ultimii 10 ani (perioada ce se calculează de la data limită de depunere a ofertelor), lucrări similare contractului ce urmeaza a fi atribuit, care îndeplinesc următoarele cerințe: 1: Realizarea de lucrări construcţie nouă şi/sau modernizare şi/sau reparaţie şi/sau reabilitare suprastructura c.f. și infrastructură c.f în valoare cumulată de cel puțin 70.000.000 de lei fără TVA; 2: Realizarea de lucrări construcţie nouă şi/sau modernizare şi/sau reparaţie şi/sau reabilitare lucrări civile (pasarelă și pasaj pietonal subteran) în valoare cumulată de cel puțin 15.000.000 de lei fără TVA; 3: Realizarea de lucrări construcţie nouă şi/sau modernizare şi/sau reparaţie şi/sau reabilitare instalaţii de semnalizare c.f. (Centralizare electronică și ETCS nivel 2) şi telecomunicații c.f. (inclusiv GSM-R) în valoare cumulată de cel puțin 30.000.000 de lei fără TVA; 4: Realizarea de lucrări construcţie nouă şi/sau modernizare şi/sau reparaţie şi/sau reabilitare energoalimentare c.f. (inclusiv SCADA) și linie de contact c.f., în valoare cumulată de cel puțin 10.000.000 de lei fără TVA.

Cât privește partea de proiectare, ofertantul trebuie să facă dovada că a prestat și a dus la bun sfârșit în ultimii trei ani servicii de proiectare în domeniul de cale ferată, cel puțin pentru specialităţile suprastructură cf, infrastructură cf, lucrări civile (pasarelă și pasaj pietonal), instalații de semnalizare cf (Centralizare electronică și ETCS nivel 2), telecomunicaţii cf (inclusiv GSM-R), energoalimentare cf (inclusiv SCADA), linie de contact cf în valoare cumulată de minimum 4.000.000 de lei fără TVA.

Valoarea garanției de participare este de 2.000.000 de lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 13 septembrie 2021, ora 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 13 aprilie 2022.



Ce presupun lucrările pentru modernizarea stațiilor Fetești și Ciulnița

ridicarea restricțiilor de viteză pe M800 călătoriile persoanelor cu handicap modernizarea stației Fetești
Așteptarea trenului, în condiții periculoase

În stația Ciulnița, firul I al liniei curente nu a fost reabilitat și există o restricție de 70 km/oră, în loc de 160 km/oră. La firul II este o restricție de 140 km/oră, pentru că sunt probleme la instalațiile SCB+IFTE.

Aici, valoarea investiţiei (inclusiv TVA) este de 114.635.000 lei, din care 74.668.000 lei lucrări de construcții-montaj. Trebuie reabilitați 4.020 metri de linie și 6.560 mp de peroane. Durata de execuţie a investiţiei este de 10 luni de zile.

În stația Fetești, pe liniile directe (Firul I și Firul II) este instituită restricție de 90 km/oră în loc de 140 km/oră. Aici sunt probleme pe schimbătoarele de cale + 2TDJ pe cap X restricționate la 10 km/oră în loc de 30 km/oră, iar pe cap Y un TDJ cu 5 km/oră în loc de 30 km/oră. Liniile 1, 7, 8, 9, 10, 11 și 12  sunt restricționate la 10 km/oră în loc de 30 km/oră.

Valoarea investiţiei (inclusiv TVA) este de 279.440.000 lei, din care construcţii-montaj 202.334.000 lei. Durata de execuţie a investiţiei este de 20 de luni. Vor fi făcute reabilitarea liniilor din stație pe o distanță de 14,83 km și reabilitarea peroanelor, pe o suprafață de 7.300 mp.

CITEȘTE ce implicare au avut doi foști primari, ambii ceferiști, în modernizarea stațiilor respective.

IN THE SPOTLIGHT

ARIC susține de 25 de ani rolul inginerilor consultanți

  Asociație profesională nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, Asociația Română a Inginerilor Consultanți (ARIC), grupează companii și specialiști din domeniul proiectării și consultanței inginerești. Înființată în anul...

Ultimele Articole