spot_img
miercuri, mai 18, 2022
spot_img

Regionala Brașov reia licitația pentru modernizarea stației CF Sibiu. Precedenta a fost anulată

Regionala Brașov a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a reluat licitația pentru modernizarea stației CF Sibiu, în valoare de aproape trei milioane de euro, după ce precedenta procedură a fost anulată.

modernizarea stației CF Sibiu PMUD Sibiu 2021-2030 trenul periurban Sibiu lucrări în Gara Sibiu alegeri locale 2020 tunelul pietonal din Gara Sibiu
FOTO Turnulsfatului.ro

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Reabilitare platformă cu înlocuirea aparatelor de cale Stația Sibiu, Cap Y (actualizare documentație si execuție) SRCF Brașov”.

Conform documentației tehnice și actualizarea acesteia, se va reabilita platforma cu înlocuirea aparatelor de cale în staţia Sibiu Cap Y și prelungirea tunelului pietonal până la linia 8. Lucrările vor dura 14 luni. Valoarea totală estimată a contractului este de 14.330.279 de lei fără TVA (echivalentul a 2,8 milioane de euro) și nu include valoarea cheltuielilor diverse și neprevăzute. Valoarea cheltuielilor diverse și neprevăzute, calculată la un procent de 10% din valoarea lucrărilor, reprezintă cheltuieli incluse în structura de deviz a obiectului de investiții, conform prevederilor H.G. 907/2016.


logo voestalpine


Condiții de participare la licitația pentru modernizarea stației CF Sibiu

Ofertantul trebuie sa facă dovada că în ultimii cinci ani de zile, raportați la data-limită de depunere a ofertelor, a executat lucrări similare a căror valoare individuală/cumulată a fost de minimum 14 milioane de lei fără TVA. Prin lucrări similare se înțelege execuția de lucrări similare cu cele care fac obiectul contractului ce va fi atribuit, respectiv construcţie/reparaţie linii, peroane.

Cuantumul garanției de participare este de 14.3302,79 lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 29 martie 2021, ora 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 29 iulie 2021.

O licitație identică a fost lansată în luna noiembrie a anului trecut, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare era data de 14 decembrie 2020, ora 15,00. Licitația a fost însă anulată, pentru că nu a fost depusă nicio ofertă. (A.B.)

OTF de călători în fiecare județ

Ultimele Articole