spot_img
sâmbătă, octombrie 1, 2022
spot_img

Se caută supervizare pentru modernizarea liniilor de tramvai din Craiova în zona Ford

O licitație pentru supervizare la modernizarea liniilor de tramvai din Craiova în zona uzinei Ford a fost lansată de Municipalitatea din Bănie.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat luni după-amiază anunțul de licitație ce are ca obiect „Servicii de supervizare pe întreaga perioadă de desfășurare a lucrărilor de execuție, pentru componenta Modernizarea căii de tramvai (în cale proprie) de pe str. Henry Ford în zona industrială Ford și Extinderea sistemului de management al traficului prin integrarea de noi intersecţii”. Valoarea totală estimată a contractului este de 278.870,27 lei, echivalentul a peste 55.000 de euro.

Pentru implementarea proiectului Proiect Integrat de Modernizare a Sistemului de Transport Public cu Tramvaiul în Municipiul Craiova – MOTRIC –T1, Municipiul Craiova a încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia un contract de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Obiectivul general al proiectului vizează creșterea atractivității și eficienței sistemului de transport public local din municipiul Craiova prin implementarea unor măsuri integrate ce vizează îmbunătățirea transportului public de călători cu tramvaiul și descurajarea utilizării transportului individual.

Obiectul contractului constă în servicii de supervizare pe întreaga perioadă de desfășurare a lucrărilor de execuție, recepția lucrărilor, până la recepția finală pentru componenta „Modernizarea căii de tramvai (în cale proprie) de pe str. Henry Ford în zona industrială Ford și Extinderea sistemului de management al traficului prin integrarea de noi intersecţii semaforizate cu funcţionarea în regim adaptiv şi sistem de comunicaţii – Etapa 1, Faza 3” – ”Proiect Integrat de Modernizare a Sistemului de Transport Public cu Tramvaiul în Municipiul Craiova- MOTRIC –T1”.



Condiții de participare la licitația de supervizare pentru modernizarea liniilor de tramvai din Craiova

Pentru participarea la licitație, ofertantul (operator economic individual sau asociere de operatori economici) trebuie să demonstreze că în ultimii trei ani (calculați până la data limită de depunere a ofertelor) a prestat servicii similare duse la bun sfârșit, în valoare cumulată fără TVA de cel puțin 278.000 de lei, la nivelul a maximum trei contracte.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 19 ianuarie 2022, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 19 aprilie 2022.

Primăria Craiova a mai lansat recent o licitație pentru supervizarea altui proiect pentru modernizarea liniei de tramvai, așa cum a informat Club Feroviar.

Ultimele Articole