spot_img
duminică, octombrie 2, 2022
spot_img

Primarul Cosmin Andrei ar putea renunța la modernizarea liniilor de tramvai din Botoșani

Primarul Cosmin Andrei a declarat marți că ar putea renunța la modernizarea liniilor de tramvai din Botoșani, în cadrul unui proiect european în valoare de 180 milioane de lei, din cauza cofinanţării foarte mari care trebuie asigurată de la bugetul local. De fapt, licitația a fost deja anulată.

modernizarea liniilor de tramvai din Botoșani

Primarul susține că ia în calcul varianta de a nu mai implementa proiectul privind modernizarea căii de rulare a tramvaielor şi achiziţia de tramvaie noi, în condiţiile în care suma care trebuie finanţată din bugetul propriu se ridică la 60 milioane de lei.

”Există riscul să primim o ofertă financiară mult prea mare şi să luăm decizia să renunţăm la acest contract, dar acest lucru îl voi comunica la sfârşitul lunii, atunci când se încheie procedura. Valoarea cofinanţării este fabuloasă. Discutăm de 60 de milioane de lei la o finanţare europeană de 180 de milioane de lei, iar voinţa botoşănenilor este de a avea un transport public în comun cu alte mijloace în afara celor pe care le-am avut până acum şi pentru care am primit finanţare europeană, adică transportul cu tramvaiul”, a declarat primarul Cosmin Andrei, citat de G4Media.



Licitația pentru modernizarea liniilor de tramvai din Botoșani a fost deja anulată

El a amintit că procedura de achiziţie publică în urma căreia ar urma să fie desemnată firma care să execute lucrările de reabilitare a căii de rulare este în desfăşurare.

Într-adevăr, o licitație în valoare de aproape 30 milioane de euro pentru modernizarea liniilor de tramvai din municipiu a fost lansată la finele lunii aprilie a acestui an. În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Transport urban durabil în municipiul Botoșani prin reabilitarea, modernizarea și extinderea transportului public local de călători cu tramvaiul (proiectare și execuție)”.

Municipiul Botoșani este beneficiarul a două contracte de finanțare încheiate cu Ministerul Dezvoltării pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea transportului public local de călători cu tramvaiul. Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional regional, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4, Obiectivul Specific 4.1 — Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 147.952.991,39 lei, echivalentul a aproape 30 milioane de euro. Procedura este împărțită în două loturi, după cum urmează:

  • Transport urban durabil în municipiul Botoșani prin reabilitarea, modernizarea și extinderea transportului public local de călători cu tramvaiul – Reabilitare cale rulare traseu 101

Valoarea estimată fără TVA: 74.533.384,23 lei.

  • Transport urban durabil în municipiul Botoșani prin reabilitarea, modernizarea și extinderea transportului public local de călători cu tramvaiul – Reabilitare cale rulare traseu 102

Valoarea estimată fără TVA: 73.419.607,16 lei.

Numai că, potrivit informațiilor disponibile în SEAP, licitația a fost deja anulată. (A.B.)

Ultimele Articole