duminică, aprilie 27, 2025

BREAKING CFR SA a desemnat constructorul pentru modernizarea liniei Caransebeș-Lugoj

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat joi după-amiază că a desemnat oferta câștigătoare pentru modernizarea liniei Caransebeș-Lugoj.

Este vorba de procedura de licitaţie publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare pe secțiunea Caransebeș-Lugoj (lotul 1), aferentă obiectivului “Modernizarea liniei CF Caransebeș – Timișoara – Aradˮ, pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/oră pentru trenurile de călători şi 120 km/oră pentru trenurile de marfă.

Oferta financiară depusă de Asocierea WEBUILD SPA (fosta ASTALDI) – SALCEF SPA, în valoare de 1.367.674.772,56 lei, fără TVA, a fost desemnată câștigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii. Sursa de finanţare a fost identificată și va fi asigurată prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil, a precizat CFR SA.

Modernizarea liniei Caransebeș-Lugoj include lucrări complexe

Proiectul de modernizare pe subsecțiunea Caransebeș – Lugoj (Lot 1) cuprinde lucrări complexe de infrastrutură şi suprastructură feroviară (terasamente, linii, stații C.F, consolidarea lucrărilor de artă, lucrări de instalații, energoalimentare, telecomunicaţii) și de protecţia mediului.

Obiectivele principalele ale programului de modernizarea sunt:

  • îmbunătățirea geometriei traseului și sporirea capacității portante a căii pentru a permite circulația trenurilor cu viteza de până la 160 km/oră;
  • modernizarea staţiilor şi haltelor de mişcare, adaptând capacitatea de exploatare la volumul de trafic şi la necesităţile tehnologice;
  • modernizarea clădirilor staţiilor de călători, construirea de pasarele şi ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;
  • înlocuirea de poduri, podeţe, repararea sistemului de drenaj, îmbunătăţirea terenului de fundare și a terasamentelor;
  • dublarea liniei pe toată lungimea;
  • montare de panouri fonoabsorbante şi/sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot, pe segmentele de cale ferată ce străbat localități;
  • construcţia drumurilor de întreţinere de-a lungul căii ferate (unde nu sunt disponibile drumuri publice);
  • construcţie clădire de mentenanţă în staţia Caransebeş;
  • instalaţii de centralizare electronică şi introducerea sistemului de siguranţă ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);
  • modernizarea echipamentului de telecomunicaţii;

· montarea de încălzitoare de macaz pe liniile de primire-expediere, în staţii, în halte de mişcare şi la ramificaţii, pentru a combate efectele înzăpezirii liniei CF.

IN THE SPOTLIGHT

Transportul feroviar prinde viteză la Oradea: Conferința de Operatorie Feroviară & Material Rulant, ediția XIX

În zilele de 21 și 22 mai 2025, Oradea va deveni centrul atenției pentru profesioniștii din domeniul feroviar, găzduind Conferința de Operatorie Feroviară &...

Ultimele Articole