Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, acuză Primăria Timișoara, condusă de useristul Dominic Fritz, că blochează modernizarea gării Timișoara Nord. Modernizarea stației feroviare este o adevărată telenovelă, care început în mandatul de ministru al Transporturilor al lui Gheorghe Dobre, a continuat pe vremea lui Ludovic Orban și nu s-a finalizat nici acum.
”Nu s-a schimbat nimic. Acea comisie din Primărie a dat negație. Investiția a fost aprobată în baza unui proiect validat de către CFR la nivel național. Până acum, acel proiect nu a fost agreat de către Primărie. Deci suntem în acest moment, investiția e blocată. Eu o să-i chem la o discuție pe cei de la CFR, să încerce să schimbe proiectul. Dar tot ce a fost aprobat a fost pe acel proiect. Asta ar înseamna o reluare a întregii proceduri, ședinte, consilii de administrație, schimbări de temă. O să fie o întârziere pe acel proiect. Eu nu contest dreptul Primăriei de a avea și de a impune o anumită viziune și dreptul proprietarului (CNCF CFR SA – n.red.) de a avea o opțiune. O să cer să se deblocheze acest proiect pentru că oricum e în întârziere”, a declarat ministrul, aflat vineri în vizită la Timișoara, citat de site-ul Timisplus.ro.
Modernizarea gării Timișoara Nord, începută în mandatul lui Gheorghe Dobre
Prima tentativă de modernizare a Gării de Nord din Timișoara a început în 2005, pe vremea când ministru al Transporturilor era Gheorghe Dobre, de formație ceferist și cel care a dat drumul trenurilor cu mineri spre București în iunie 1990.
CITEȘTE și A murit Ioan Mănucu, cel care a oprit trenurile cu mineri ce veneau spre București în 1990
În acel an, firma israeliană Poldmir Construction Ltd a obținut autorizația de construcție. Lucrările, în valoare de 9,2 milioane de euro, vizau galeriile comerciale din stație, sălile de așteptare și peroanele, adică o suprafață construită de aproximativ 3.300 mp. Șantierul ar fi trebuit să se încheie, potrivit contractului, la mijlocul anului 2007, ceea ce nu s-a întâmplat, iar constructorii israelieni au justificat întârzierile prin faptul că firma de consultanță nu le confirma lucrările.
Ludovic Orban a reziliat contractul
Trei ani mai târziu, ministrul Transporturilor de la acea vreme, Ludovic Orban, a anunțat rezilierea contractului.
”Nu știu cum au putut să semneze un asemenea contact cu o companie care nu a arătat nimic. Suntem obligați să parcurgem pașii legali, să reziliem contractul, să reluam licitația”, a spus Orban în septembrie 2008, cu prilejul unei vizite la Timișoara.
Alte două tentative au eșuat în 2019
Anii au trecut, iar stația Timișoara Nord a rămas nemodernizată. În toamna anului 2019, în lunile septembrie și octombrie, Compania Naționale de Căi Ferate CFR SA a lansat două licitații pentru modernizarea gării, însă ambele au fost anulate din lipsă de oferte.
Este vorba de licitația pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare fațadă, reparații platforme, iluminat, acces intrări în clădirea de călători stația CF Timișoara Nord și reparații acces peron linia 1 + acces tunel pietonal (proiectare și execuție)”.
„Actuala clădire a Gării de Nord este alcătuită din 6 corpuri comasate într-un ansamblu. În acest moment, clădirea stației nu mai corespunde cerințelor de asigurare a unor condiții optime a desfășurării activităților în imobile și a exigențelor de calitate impuse de legislația în vigoare. Construcția prezintă deficiente de ordin structural, estetic, funcțional, de ineficiența energetică, cu pierderi mari de căldură, și pe linie de siguranță în exploatare”, se arăta în documentația procedurii de achiziție publică.
În 2020 procedura de achiziție s-a finalizat și a fost selectat constructorul
În iulie 2020, licitația a fost reluată, cu aceleași cerințe și la aceeași sumă de 17.605.391,14 lei fără TVA, însă de această dată în organizarea Regionalei Timișoara a CFR SA.
Pe 9 noiembrie 2020, în sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de atribuire către compania Constructim SA.
În cadrul contractului, sunt prevăzute lucrări de consolidare, intervenții asupra fațadelor și acoperișurilor – terasă, intervenții asupra tunelului pietonal de acces la peroane cu realizarea unui nou acces la linii din holul central, intervenții la peronul liniei 1, refacerea piațetei Gării și realizarea instalației centralizate de aer condiționat, ventilație și încălzire. La tunelul pietonal care asigură accesul de la piațetă la linia 1 se vor reface actualele pardoseli din mozaic, folosindu-se granit rezistent la trafic intens și antialunecare, se va monta un sistem de supraveghere, un sistem de detecție și semnalizare/avertizare PSI și se va înlocui iluminatul.
Piațeta Gării va fi complet refăcută, se va amenaja o fântână arteziană, zona va fi placată cu dale de granit, se vor monta bănci, se va realiza un sistem de iluminat cu stâlpi ornamentali, se vor planta copaci și se vor monta rastele pentru biciclete.
Însă până se vor pune de acord Primăria Timișoara și CNCF CFR SA, Gara de Nord rămâne în stadiul actual.