Modernizarea Gării de Nord, o nouă răsturnare de situație de la Curtea de Apel București

Curtea de Apel București a ”întors pe dos” decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor privind modernizarea Gării de Nord din Capitală, însă doar parțial. În aceste condiții, SRCF București ar trebui să semneze contractul cu CMA Construct Development SRL.

”Respinge excepţiile de tardivitate. Admite în parte plângerile formulate. Modifică Decizia CNSC nr. 2317/C6/2506,2517/04.10.2023 în sensul respingerii contestaţiei formulate de către intimata Construcţii Erbaşu SA cu privire la măsura declarării ca inacceptabilă a ofertei sale. Menţine în rest decizia atacată. Ia act de renunţarea de către petenta GDO MOV Impex SRL la capătul de cerere privind suspendarea procedurii. Respinge cererea de suspendare a procedurii formulată de către petenta CFR SA ca rămasă fără obiect. Obligă intimata Construcţii Erbaşu SA la plata către petenta GDO MOV Impex SRL a sumei de 15.000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial parţial. Obligă petentele GDO MOV Impex SRL şi CFR SA la plata către intimata CMA Construct Development SRL a sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu redus de avocat. Definitivă”, se arată în Hotarârea 589/2023 a Curții de Apel București, așa cum apare ea pe portalul instanțelor de judecată din România.

Decizia pronunțată de magistrații bucureșteni, care este definitivă, lasă practic ”în ofsaid”, atât asocierea de firme din Baia Mare declarată câștigătoare a licitației, cât și Construcții Erbașu, care a fost cel mai vocal contestatar al acesteia, și îi ”dă o pasă de gol” firmei CMA Construct Development. Mult mai clar va fi atunci când va apărea motivarea, însă aceasta este concluzia instanței.



Doi constructori români, desemnați de CFR SA pentru modernizarea Gării de Nord

Dar să vedem istoricul acestui contract ”cu cântec”. La finele lunii august, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat (așa cum a scris Club Feroviar) că a selectat doi constructori români pentru modernizarea Gării de Nord din București, etapa 1, un proiect finanțat din fonduri nerambursabile, prin Programul Transporturi (PT).

Oferta depusă de asocierea de firme românești SC Gdo Mov Impex  SRL – SC Omega Cert Sistem  SRL, în valoare de 419.854.213,32 (fără TVA), a fost desemnată câștigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii. Durata aferentă proiectării și execuției lucrărilor este de 55 de luni – nouă luni pentru proiectare și 46 de luni pentru execuție. Etapa I a programului de modernizare a celei mai mari gări din România include reabilitarea spațiilor existente în cele trei corpuri ale clădirii, unde se desfășoară activitatea feroviară, sunt asigurate servicii destinate călătorilor și activităților comerciale: Corp A (clădiri B-dul Dinicu Golescu), Corp B (central, coloane, casele de bilete clasa I), Corp C (casele de bilete clasa a II-a, Calea Giviței).

Oferta depusă de Construcții Erbașu a fost declarată neconformă pe motiv că nu ar avea agrement tehnic feroviar (Erbașu susține în contestație că subcontractorul CCF deține autorizație), iar cea a CMA Construct pentru prețul neobișnuit de mic, de 376 de milioane de lei, adică 73% din valoarea estimată de 470 de milioane.



Decizia a fost contestată. Una dintre firmele câștigătoare are doi patroni și un angajat

Decizia companiei de infrastructură a fost contestată de către ceilalți doi participanți la licitație, Construcții Erbașu și CMA Construct Development SRL. Apoi, la începutul lunii octombrie, CNSC a admis, în parte, aceste contestații la atribuirea contractului pentru modernizarea Gării de Nord din București.

Club Feroviar a dezvăluit că, potrivit deciziei luate de SRCF București, modernizarea Gării de Nord urma să fie făcută de două firme, dintre care una (Omega Cert Sistem SRL) are doi patroni și un singur angajat. Cealaltă (GDO MOV Impex SRL) are 35 de salariați și se ocupă în principal de construcții de clădiri.

După ce a izbucnit scandalul, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a trimis Corpul de Control la CNCF CFR SA pentru verificarea condițiilor de desemnare a câștigătorului licitației. Rezultatele verificărilor și propunerile vor fi transmise în câteva zile, promitea ministrul la începutul lunii octombrie. Nici până acum însă aceste rezultate nu au apărut în spațiul public, în condițiile în care Sorin Grindeanu a acționat după principiul colegului său de partid Mihai Tudose: ”discutate și uitate”.

CMA Construct Development în cifre

Să vedem însă ce carte de vizită are firma CMA Construct Development, cea care acum are toate șansele să obțină contractul pentru modernizarea Gării de Nord din București.

Compania a fost înființată pe 30 decembrie 1991, iar acțiunile sale sunt deținute în proporție de 100% de Cristian Iulian Șaramet, care este și administrator. El nu apare nicăieri cu vreo referire la probleme cu legea, cu excepția unui dosar din 2020 de la Judecătoria Buftea, în proces cu Poliția, cel mai probabil pentru depășirea vitezei legale la volan sau altă contravenție la Codul Rutier.

Compania are codul CAEN 4120, ”Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”, iar anul trecut a avut 54 de angajați. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului consultate de Club Feroviar, CMA Construct Development a avut în 2022 o cifră de afaceri de 40.602.172 de lei (aproximativ opt milioane de euro) și un profit net de 2.073.778 de lei (circa 415.000 de euro).

IN THE SPOTLIGHT

Evenimentele Club Feroviar 2026: trei repere majore pentru industria feroviară din România

Evenimentele Club Feroviar 2026: trei repere majore pentru industria feroviară din România și Europa de Est Anul 2026 se anunță unul de referință pentru sectorul...

Ultimele Articole

Secret Link