spot_img
miercuri, decembrie 7, 2022
spot_img

Undă verde pentru modernizarea Gării de Nord din Timișoara. Începută de Dobre, reluată de Grindeanu

La 17 ani de la prima încercare și la peste trei luni de la predarea amplasamentului, Regionala Timișoara a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a dat din nou undă verde pentru modernizarea Gării de Nord din Timișoara.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat miercuri după-amiază anunțul de licitație ce are ca obiect ”Reabilitare fațadă, reparații platforme, iluminat, acces intrări în clădirea de călători stația CF Timișoara Nord și reparații acces peron linia 1 + acces tunel pietonal”. Valoarea totală estimată a contractului, care va trebui dus la bun sfârșit într-un an și jumătate, este de 24.306.130 de lei, echivalentul a aproape cinci milioane de euro.

Lansarea procedurii este justificată prin faptul că în prezent clădirea Gării Timișoara Nord nu mai corespunde cerințelor actuale privind asigurarea unor condiții optime desfășurării activităților și a exigențelor de calitate impuse de legislația în vigoare. Clădirea Gării de Nord Timișoara este alcătuită din șase corpuri comasate într-un ansamblu. Construcția prezintă deficiențe de ordin structural, estetic, funcțional, de ineficiență energetică, cu pierderi mari de căldură și pe linie de siguranță în exploatare. Prin realizarea lucrării se urmărește reabilitarea fațadelor ansamblului Gării de Nord, intervenții asupra tunelului pietonal de acces la peroane, intervenții la copertina peronului 1 și refacerea piațetei gării.

Condiții de participare la licitația pentru modernizarea Gării de Nord din Timișoara

Pentru participarea la procedura de achiziție, ofertanții trebuie să facă dovada că au dus la bun sfârșit în ultimii cinci ani lucrări în domeniul construcțiilor civile de natură sau complexitate similare cu obiectul procedurii, respectiv lucrări de construcții de clădiri noi; și/sau lucrări de modernizare și/sau reabilitare și/sau consolidare și/sau reparații capitale de clădiri, la nivelul unui contract sau al maximum trei contracte din care să rezulte că a executat lucrări în valoare individuală/cumulată de minimum 20.000.000 de lei.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 7 noiembrie 2022, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până pe 7 mai 2023.

Primul contract, semnat de Gheorghe Dobre și reziliat de Ludovic Orban

modernizarea Gării de Nord din Timișoara A murit Ioan Mănucu mineriada din iunie 1990Prima tentativă de modernizare a Gării de Nord din Timișoara a început în 2005, pe vremea când ministru al Transporturilor era Gheorghe Dobre, de formație ceferist și cel care a dat drumul trenurilor cu mineri spre București în iunie 1990.

În acel an, firma israeliană Poldmir Construction Ltd a obținut autorizația de construcție. Lucrările, în valoare de 9,2 milioane de euro, vizau galeriile comerciale din stație, sălile de așteptare și peroanele, adică o suprafață construită de aproximativ 3.300 mp. Șantierul ar fi trebuit să se încheie, potrivit contractului, la mijlocul anului 2007, ceea ce nu s-a întâmplat, iar constructorii israelieni au justificat întârzierile prin faptul că firma de consultanță nu le confirma lucrările.

Trei ani mai târziu, ministrul Transporturilor de la acea vreme, Ludovic Orban, a anunțat rezilierea contractului.

CITEȘTE și Modernizarea gării Timișoara Nord, blocată de la Gheorghe Dobre la Sorin Grindeanu

Ultimele Articole