Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a semnat contractul privind elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru modernizarea căii ferate Coșlariu-Cluj Napoca.
Contractul a fost semnat cu Asocierea TPF Inginerie SRL – SC ISPCF SA – SC Baicons IMPEX SRL și are o valoare de 41.842.445 de lei (fără TVA), a anunțat sâmbătă dimineață gestionarul infrastructurii feroviare din România.
Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată pe relația Coșlariu-Cluj Napoca, în lungime de aproximativ 99 km, au drept scop identificarea soluției optime din punct de vedere tehnic, economic și operațional pentru modernizarea liniei, ținând cont de conformarea în relație cu standardele europene și cerințele de interoperabilitate la nivelul rețelei feroviare românești.
Modernizarea căii ferate Coșlariu-Cluj Napoca, pentru creșterea vitezei de circulație
Obiectivul general al contractului de prestări servicii este modernizarea infrastructurii feroviare între Coșlariu și Cluj-Napoca pentru creșterea numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportate, precum și îndeplinirea următoarelor obiective specifice:
► creșterea vitezei de circulație și, implicit, reducerea duratei de călătorie pe întreaga secțiune;
► creșterea numărului de călători, inclusiv a numărului de turiști;
► creșterea volumului de mărfuri transportate la nivel intern și internațional;
► îmbunătățirea condițiilor de călătorie și creșterea gradului de siguranță, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu standardele europene.
Sursa de finanţare este asigurată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF Sector Transport, în procent de 85% din valoarea eligibilă, iar restul sumei va fi suportat de la bugetul de stat. Durata contractului este de 23 de luni.