Etapa a doua a proiectului privind modernizarea căii ferate București-Giurgiu intră în linie dreaptă. Pentru modernizarea celor 55 km rămași și electrificarea întregului tronson va fi necesară suma de 580 de milioane de euro. Din păcate, în secolul 21 încă modernizăm conexiuni feroviare fără dublarea liniei (cu excepția unei mici porțiuni de 3 km), ceea ce în viitor poate conduce la suprasaturarea secției.
Pe site-ul Ministerului Transporturilor a fost postat, în consultare publică, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ”Modernizarea infrastructurii de cale ferată dintre stațiile C.F. București Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră”, lucrare de utilitate publică de interes național.
Calea ferată București-Giurgiu este primul traseu feroviar construit în România, făcând abstracție de liniile construite anterior în timpul Imperiului Habsburgic (din 1867 Austro – Ungaria) și Imperiului Otoman, care astăzi se află pe teritoriul României. Ea a fost inaugurată în octombrie 1869 și nu a fost electrificată nici până acum.
Se menționează că această cale ferată, București Progresu-Giurgiu, este compusă din două linii:
– linia 103 Progresu – Jilava – Giurgiu Oraș în lungimea de 61,911 km;
– linia 106A Giurgiu Nord – Frontiera Ruse în lungimea de 5,656 km.
Linia 102 este închisă circulației trenurilor din anul 2005, când s-a prăbușit podul de la Grădiștea, drept pentru care garniturile de călători și de marfă au fost deviate pe ruta București Nord-Videle-Giurgiu Nord-Giurgiu Nord Frontieră (Magistrala 100 și apoi secția 103), pe o distanță de 119,4 km, cu 30 km în plus față de conexiunea directă (linia 102).
Etapa 1 a proiectului se apropie de final
În prezent, se află în execuție Lotul 1 al liniei București Nord-Giurgiu Nord Frontieră între km 18+180 (capătul Y al stației Vidra) și km 30+200 (capătul Y al stației Comana), prin proiectul “Modernizarea Liniei C.F. București Nord-Jilava-Giurgiu Nord-Giurgiu Nord Frontieră, Lot 1: Redeschiderea Circulației Feroviare pe Pod Peste Râul Argeș, între Vidra și Comana”.
Despre acest proiect, derulat de Porr Construct și care se va finaliza în primăvara anului viitor, Club Feroviar a realizat recent un reportaj de la fața locului.
CITEȘTE și FOTO. Eurogara Comana. Cum se lucrează la linia ferată nouă București-Giurgiu
De remarcat faptul că și în cadrul acestei etape CNCF CFR SA a impus constructorului realizarea unei linii simple, nu duble. Inclusiv podul nou peste Argeș de la Grădiștea va avea cale simplă, în timp ce podul început în perioada comunistă, care a fost demolat, avea posibilitatea de dublare a liniei.
Calea ferată este într-o avansată stare de degradare
Pe traseul ce urmează a fi modernizat, sunt amplasate 11 puncte:
– 6 stații CF: București Progresu, Jilava, Mihai Bravu, Frătești, Giurgiu Nord, Giurgiu Oraș;
– 4 halte de mișcare: Vidra, Grădiștea, Comana, Băneasa Giurgiu;
– 1 ramificație: Ram. 2 Jilava;
– 4 puncte de oprire: Sintești, Vlad Țepeș, Tabanu, Daia.
În Nota de fundamentare se prezintă stadiul tehnic actual al liniei de cale ferată. Se constată astfel existența unor neregularități la traseul în plan (frânturi) numai la capetele aparatelor de cale. În secțiune transversală profilul căii nu este bine definit. Nu se poate identifica pe teren marginea platformei CF.
Șina prezintă defecte, în special pe suprafața de rulare: știrbituri, bavurări, patinări și desprinderi de material. Există porțiuni de traseu unde șina prezintă uzuri verticale foarte mari. Multe dintre traversele de beton prezintă fisuri, pe zona centrală, la partea superioară. Pe linia directă, prisma de piatră spartă este colmatată în bază, pe celelalte linii din stații fiind colmatată în întregime. Există porțiuni în care traversele sunt dezgolite de piatră spartă, iar vegetația este prezentă la marginea prismei de piatră spartă, dar și între linii.
Totodată, toate trecerile la nivel au dalele de beton degradate și necesită înlocuire, iar lucrările de artă – poduri și podețe – prezintă degradări. Clădirile de călători, clădirile CED, peroanele și pasarelele prezintă degradări funcționale și ale structurii și nu corespund normelor în vigoare. Pe de altă parte, instalațiile de tip CED (centralizare electrodinamică) sunt uzate din punct de vedere moral și fizic, majoritatea fiind instalate după anul 1975. Instalația de bloc de linie automat BLA este scoasă din funcție pe intervalele de stații Jilava-Vidra, Vidra-Grădiștea, Grădiștea-Comana, Comana-Mihai Bravu, Mihai Bravu-Băneasa Giurgiu, Băneasa, Giurgiu-Daia, Daia-Frățești.
”În aceste condiții de degradare accelerată, există riscul apariției unor deranjamente care pot afecta siguranța circulației cu consecințe catastrofale”, se arată în document.
Lucrările care se vor face pentru modernizarea căii ferate București-Giurgiu
Pentru modernizarea căii ferate se vor avea în vedere:
- Modernizarea tehnică şi funcţională a infrastructurii feroviare şi a suprastructurii, inclusiv a sistemelor de telecomunicaţii;
- Actualizarea tehnică şi funcţională trebuie să îndeplinească toate cerinţele relevante de interoperabilitate a infrastructurii feroviare;
- Electrificarea liniilor de cale ferată;
- Asigurarea interoperabilităţii prin adoptarea următorilor parametri:
– Sarcina maximă pe osie: 25 t;
– Lungimea trenului: 750 m;
– Ecartament nominal: 1435 mm;
– Lungimea utilă a peronului:150 – 200 m
– Implementarea ERTMS;
– Viteza maximă de proiectare pentru trenurile de marfă: 100 km/oră.
În vederea realizării investiţiei, principalele lucrări prevăzute vizează:
– Lucrări de consolidări ale terasamentului în zonele cu puncte periculoase;
– Modernizarea trecerilor la nivel existente și înființarea unei treceri la nivel noi în zona Daia, precum și înființarea punctului de oprire Daia;
– Construcții civile în stații;
– Modernizări peroane existente, peroane noi, treceri pietonale noi, refugii pe peroane și copertine; asigurarea iluminatului peroanelor;
– Dublarea liniei între Daia și Frătești (3 km) și renunțarea la halta de mișcare Daia;
– Lucrări de artă: reparații și înlocuiri de poduri podețe, pasaje, construirea unui viaduct în Daia, cu o lungime de 323 m;
– Înființarea substațiilor de tracțiune Jilava și Frătești;
– Înlocuirea instalațiilor de centralizare existente cu Instalații de centralizare electronică (CE) și bloc de linie automat integrat (BLAI) si introducerea sistemului ERTMS bazat pe ETCS nivel 2 și GSM-R;
– Electrificarea liniilor de cale ferată Chiajna cap Y-Giurgiu Nord Frontieră, Progresu-Jilava, Giurgiu Nord-Giurgiu Oraș;
– Sisteme de îmbunătățire a conectivității ecologice și sisteme de alertare a animalelor; gard de protecție pentru mamifere și panouri anticoliziune pentru speciile de păsări; lucrări de defrișare zone împădurite, sistem de protecție împotriva zgomotului montat pe traversă și panouri fonoabsorbante; perdele naturale de protecție împotriva înzăpezirii; gestionarea deșeurilor și monitorizare;
– Înființare district LC în stația CF Giurgiu oraș;
– Înființare districte linii în stațiile Jilava și Băneasa Giurgiu.
Indicatorii proiectului privind modernizarea căii ferate București-Giurgiu
Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții sunt următorii:
- Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 2.891.566 mii lei, echivalentul a aproximativ 580 milioane de euro, din care lucrări propriu-zise de construcții-montaj (inclusiv TVA) – 2.179.412 mii lei (438 milioane de euro);
- Linie c.f. modernizată – 55 km;
- Linie c.f. electrificată – 88 km;
- Durata de execuție a investiției: 36 de luni.
Finanțarea se va realiza prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF) din anvelopa Fondului de Coeziune, cu cofinanțare de la bugetul de stat.