VIDEO GALERIE FOTO Mitingul ceferiștilor. Sindicaliștii vor trenuri noi și cursuri de formare

24 ianuarie 2021

Pancarte prin care se cerea cumpărarea de trenuri noi, modernizarea căilor ferate, condiții de muncă mai bune, dar și cursuri de formare profesională, plus nelipsitele vuvuzele au caracterizat mitingul ceferiștilor, organizat duminică. Parcul dintre Gara de Nord din București și Palatul CFR (sediul Ministerului Transporturilor) a fost animat duminică de zecile de feroviari ieșiți să-și strige nemulțumirile.

Adrian Bărbulescu

Vremea a ținut cu ceferiștii. Soarele și temperaturile ridicate i-au motivat pe feroviari să protesteze la mitingul organizat chiar în ziua în care toți românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române, sau Mica Unire, cum mai este ea cunoscută.

Confederația Sindicală Meridian a organizat duminică acțiuni de protest nu numai în fața Ministerului Transporturilor, ci și la Palatul Victoria și în fața sediilor altor instituții ale statului român. Sindicaliștii au fost prezenți și la Ambasada Statelor Unite ale Americii, dar și în fața sediului Reprezentanței Comisiei Europene la București.

Mitingul ceferiștilor. Feroviarii s-au săturat de promisiunile lui Gigi Gavrilă

Principala nemulțumire strigată din toți rărunchii a fost îndreptată împotriva Autorității pentru Reformă Feroviară, care de ani de zile nu a reușit să ducă la bun sfârșit nicio licitație pentru cumpărarea de rame electrice noi atât pentru operatorul feroviar de stat CFR Călători, cât și pentru operatorii privați. Trebuie menționat faptul că președintele ARF, Gigi Gavrilă, a fost numit în funcție de fostul premier Viorica Dăncilă, iar Ludovic Orban și Florin Cîțu au ”uitat” să-l înlocuiască, în ciuda rezultatelor zero pe care le-a avut în fruntea instituției.

”Vrem trenuri noi”, ”Vrem automotoare noi”, ”Guvernanții vin și pleacă, toți uită de calea ferată” – sunt doar câteva ditre lozincile prezente pe pancartele purtate de sindicaliști, prin care-și exprimau nemulțumirea că sunt nevoiți să conducă tot trenuri vechi, în condițiile lipsei de acțiune a lui Gigi Gavrilă.

”Ar trebui să protestăm în fiecare zi pentru aducerea acestor trenuri”, spuneau sindicaliștii. Și pe bună dreptate. Niciuna din cele două licitații pentru cumpărarea de rame electrice (regionale și interregionale) nu s-a finalizat și România riscă să piardă bani europeni, în condițiile în care ARF tot schimbă regulile în timpul jocului.

Nu s-au mai făcut cursuri de formare profesinală la calea ferată

Nemulțumirile sindicaliștilor sunt însă legate și de alte aspecte, cum ar fi faptul că de ani buni nu s-au mai organizat cursuri pentru formarea de șefi de tren, casieri sau mecanici de locomotivă, ”așa că s-a ajuns în situația ca personalul actual să fie foarte epuizat”.

O altă cerință a sindicaliștilor este îndreptată spre autorități, cărora li se cere să-și onoreze obligațiile financiare față de firmele care lucrează la infrastructura feroviar. ”Firmele românești sunt tratate mult mai prost decât cele străine”, au spus ei. Nu în ultimul rând, a fost ridicată și problema condițiilor de muncă de la calea ferată. ”Vrem condiții de muncă mai bune, nu factori de risc mai mari”, scria pe una dintre pancarte.

Sindicaliștii au protestat în fața mai multor instituții ale statului

Acțiunile de protest au avut loc pe 24 ianuarie, între orele 11,00-13,00, în organizarea Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), la Guvernul României, la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii România, la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, la Ministerul Finanţelor, la Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene și la Reprezentanța Comisiei Europene în Romania și în fața altor instituții.

Sindicaliștii spun că puteam avea pe calea ferată numai trenuri noi, ținând cont de faptul că pe exercițiul financiar 2014-2021, pe fonduri europene, puteam cumpăra 140 de trenuri noi de tip push-pull totalizând 620 vagoane, iar pe exercițiul financiar 2021-2027 puteam avea încă 280 trenuri noi de tip push-pull, însumând 1.240 vagoane.

”Astfel, la finele anului 2027 puteam circula pe calea ferată numai cu rame electrice și vagoane noi și ne referim la faptul că cele 420 trenuri noi de tip push-pull ce ar fi totalizat 1.860 vagoane noi, respectiv 420 trenuri noi de călători cu 4 sau 5 vagoane fiecare, ar fi asigurat necesarul trenurilor, atât pentru operatorul de transport feroviar de stat – SNTFC CFR Calători SA, cât și pentru ceilalți operatori  de transport feroviar de călători privat din România. Dar suntem în România, țara în care chiar dacă ai bani europeni nu îi folosești și spunem asta pentru că suntem la începutul anului 2021, an pe care trebuia să-l începem cu 120 trenuri noi de tip push-pull, respectiv 620 vagoane noi, dar constatăm că nu le avem”, se arată într-o postare de sâmbătă a Confederației Sindicale Meridian pe pagina sa de Facebook.

Mitingul ceferiștilor. România a achiziționat zero material rulant pe fonduri europene

Surpriza pentru români este că pentru 2014-2020 România a achiziționat pe fonduri europene zero material rulant motor/zero trenuri noi de călători și la dublu pe exercițiul financiar 2021-2027, România va achiziționa tot zero trenuri noi de călători, spun sindicaliștii.

Astfel, românii sunt condamnați de Guvernul României să fie cetățeni de mâna a doua ai Europei, pentru că în toate țările din Uniunea Europeană trenurile de călători sunt noi, și nu vechi ca în România. ARF nu uita, ceferiștii vor desființarea ta!”, se mai arată în postarea Confederației Meridian prin care se anunța mitingul ceferiștilor.