Ministrul Transporturilor le cere lui Simu și Preoteasa să dea drumul la trenuri. Altfel îi demite

Ministrul Transporturilor a cerut marți directorilor CFR SA și CFR Călători, Ion Simu-Alexandru, respectiv Traian Preoteasa, să stingă conflictul și să dea drumul la trenuri, altfel vor fi demiși.
Într-o postare pe Facebook, Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor, a reamintit directorului general CFR Călători că a primit de la ARF peste 240 de milioane de lei, așa că poate să își plătească datoria la CFR SA, ceea ce va duce la deblocarea circulației trenurilor.
Apoi, directorul general CFR SA trebuie să abordeze „lucid” situația astfel încât trenurile să nu fie afectate. Chiar dacă sunt numiți pe Ordonanța guvernanței corporative, ambii pot fi demiși dacă nu găsesc soluții. Redăm rândurile ministrului, intertitlurile ne aparțin.
„Le cer, directorilor CFR Călători și CFR Infrastructură (CFR SA), să ia toate măsurile pentru ca trenurile să poată circula în condiții normale. În cazul în care nu vor găsi soluții prin dialog, mă văd obligat să solicit măsuri împotriva ambilor. Situația creată este una cu impact social, iar eu, ca ministru, sunt obligat să iau decizii pentru cetățeni.

ARF a dat bani către CFR Călători

Trebuie să menționez că ARF (Autoritatea pentru Reformă Feroviară) a alocat deja pentru CFR Călători, pentru luna aceasta, 243 de milioane de lei. Această sumă este destinată inclusiv plății datoriilor de peste 70 de milioane de lei pe care CFR Călători le are acum față de CFR Infrastructură, administratorul infrastructurii feroviare. Ca atare, Directorul General al CFR Călători, Traian Preoteasa, are acum posibilitatea să plătească această datorie și să stingă acest conflict care creează probleme, în primul rând, călătorilor. La rândul lui, Directorul General al CFR Infrastructură (CFR S.A.), Ion Simu-Alexandru, ar trebui să abordeze situația lucid astfel încât circulația trenurilor să nu fie întreruptă.

Directorii înțeleg prea puțin rolul social al transportului feroviar

Chiar dacă managementul celor două companii este selecționat în baza Ordonanței privind managementul corporativ (109/2011), directorii acestora trebuie să înțeleagă, în primul rând, rolul social al activităților pe care le prestează. Cred că cei doi nu au înțeles că principala lor obligație nu este să câștige bani în detrimentul serviciilor publice prestate.
Rolul lor este să ofere servicii publice de calitate și nu să se folosească de funcțiile pe care le dețin pentru răfuieli personale. Ca ministru, nu voi tolera astfel de comportamente, iar cine nu înțelege că este în slujba cetățeanului va pleca acasă.”

IN THE SPOTLIGHT

Soluții americane pentru dezvoltări imobiliare, translatate în domeniul feroviar

Care este legătura dintre o vilă construită într-o zonă cu teren accidentat și o cale ferată care traversează un defileu? La prima vedere niciuna,...

Ultimele Articole

Secret Link