Emmanuel Macron îi obligă pe miniștrii francezi să meargă cu trenul. Ai noștri călătoresc cu avionul sau cu mașina

16 februarie 2020

Președintele francez Emmanuel Macron i-a obligat pe miniștrii francezi să meargă cu trenul, în locul avionului, în deplasările pe distanțe scurte. În România, nici măcar miniștrii Transporturilor nu s-au înghesuit să utilizeze modul de transport feroviar. Dintre cei 26 de titulari ai portofoliului din ultimii 30 de ani, doar nouă au mers cu trenul.

Adrian Bărbulescu

miniștrii francezi să meargă cu trenul

Nu mai puțin de 20 de măsuri au fost anunțate de președintele Emmanuel Macron, pentru a ”înverzi” administrația din Hexagon.

Cu ocazia celui de-al patrulea Consiliu de apărare ecologică, desfășurat în urmă cu câteva zile la Palatul Elysée, Macron a precizat faptul că cei 2,5 milioane de funcționari ai statului francez vor fi nevoiți să se supună acestor măsuri menite să protejeze mediul.

Una dintre măsuri constă în obligativitatea introdusă pentru angajații statului, inclusiv pentru miniștri, de a utiliza trenul în locul avionului pe distanțe scurte, informează presa de limbă franceză. De asemenea, va fi alocată o sumă de 200 de euro lunar pentru fiecare funcționar care vine la serviciu cu bicicleta sau în sistem de car sharing.

Macron îi obligă pe miniștrii francezi să meargă cu trenul, în România nici măcar toți miniștrii Transporturilor nu au făcut acest lucru

În România nici măcar toți miniștrii Transporturilor nu au preferat modul de transport feroviar.

Din 1990 şi până în prezent, prin biroul de ministru al Transporturilor de la etajul 1 al Palatului CFR din Bulevardul Dinicu Golescu s-au perindat 26 de miniştri. Mandate au fost mai multe, pentru că unii dintre ei – cum ar fi Traian Băsescu, Anca Boagiu sau Radu Berceanu – au fost miniştri de două sau de trei ori. Numai că puţini dintre aceşti politicieni au circulat cu trenul atunci când s-au aflat la conducerea Ministerului Transporturilor, preferând să meargă cu maşina sau cu avionul.

Primii doi miniştri de după 1989, Corneliu Burada şi Doru Pană, erau ceferişti, aşa că au mers cu trenul. După ei a venit marinarul Traian Băsescu, care a utilizat şi el destul de frecvent transportul feroviar.

În fotoliul de ministru al Transporturilor s-au instalat ulterior, pe vremea guvernării Văcăroiu, alţi doi ceferişti, Paul Teodoru şi Aurel Novac, care şi ei mergeau cu trenul.

Traian Băsescu mergea la Constanța cu vagonul restaurant

În 1996, a revenit Traian Băsescu la minister, care a continuat să meargă cu trenul, alături de jurnalişti, în deplasărileminiștrii francezi să meargă cu trenul trenurile Intercity miniștrii Transporturilor pentru calea ferată prin ţară, mai ales cu vagonul-restaurant pe relația București-Constanța. Pentru două luni, în 1998, când Traian Băsescu era în scandal cu Victor Ciorbea, la conducerea ministerului s-a aflat liberalul Anton Ionescu, care nu a apucat să pună piciorul în tren.

Pentru câteva luni, după ce Traian Băsescu a fost ales primar al Bucureştiului, funcţia a fost asigurată de Anca Boagiu, care nu prea a avut timp sau dispoziție să se plimbe cu trenul.

Lui Miron Mitrea îi plăcea cu Săgeata Albastră

Şi cel care i-a succedat în funcţie pentru următorii patru ani, Miron Mitrea, mergea cu trenul, mai ales că era mândru de noile automotoare Siemens Desiro (cunoscute ca ”Săgeata Albastră”) pe care le cumpărase.

În 2004, la conducerea ministerului a venit un alt ceferist, Gheorghe Dobre. Nu a stat mult la conducerea ministerului, pentru că a fost înlocuit cu Radu Berceanu, care nu a mers cu trenul.

Ludovic Orban a testat centura feroviară a Bucureștiului

Între cele două mandate ale lui Radu Berceanu, ministru al Transporturilor a fost Ludovic Orban. Liberalul a mers cu trenul, în mai multe deplasări prin țară, inclusiv pe centura feroviară a Bucureștiului și la inelul feroviar de la Făurei.

După al doilea mandat al lui Berceanu, la minister a revenit Anca Boagiu. Ea a mers o singură dată cu trenul, când a vrut să muşamalizeze defectarea sistemului de frânare al unui automotor Siemens Desiro. Următorii deținători ai portofoliului, Alexandru Nazare şi Ovidiu Silaghi, nu au utilizat modul de transport feroviar. Nici următorul ministru, liberalul Relu Fenechiu, nu a fost pasager pe calea ferată.

După interimatul lui Victor Ponta, care nici el nu a pus piciorul în tren, ministru a devenit Ramona Mănescu, și ea ”certată” cu transportul pe șine.

CITEȘTE și ANALIZĂ Ce au făcut în aproape 30 de ani miniștrii Transporturilor pentru calea ferată. Cine a dat și cine a luat

Dan Șova voia să închidă 40% din rețeaua de cale ferată din România

miniștrii francezi să meargă cu trenulApoi, Dan Şova nu numai că nu a mers cu trenul, ci ura din răsputeri calea ferată şi voia să închidă 40% din reţea, minţind că aşa i s-a cerut de la Bruxelles, idee susţinută şi de succesorul său, Ioan Rus. Nici Rus nu a fost văzut urcându-se într-un tren pe vremea când era ministru al Transporturilor.

Același lucru se poate spune și despre succesorul său, pesedistul Iulian Matache, care a avut un mandat scurt. Apoi a venit Dan Costescu, actualul director general al CFR Călători, care este ceferist. Sorin Buşe a reluat proiectul lansat de Ludovic Orban privind introducerea de trenuri pe centura feroviară a Bucureştiului şi a lansat proiectul trenului de aeroport, prilej cu care s-a plimbat cu trenul împreună cu jurnaliștii.

Răzvan Cuc și Felix Stroe au mers cu trenul. Lucian Bode, nu

După el a urmat Răzvan Cuc. În acest prim mandat, el a mers cu trenul, atunci când a fost reluată circulația feroviară pe rutele Grădiştea-Giurgiu şi Ilva Mică–Rodna Veche. I-a urmat constănțeanul Felix Stroe, care, în ciuda mandatului scurt, a folosit intens trenul, ceea ce nu se poate spune despre ceilalți doi pesediști care au venit după el – Lucian Șova și Rovana Plumb.

Apoi, la conducerea ministerului a revenit Răzvan Cuc. În acest al doilea mandat, el a mers o singură dată cu trenul, de la București la Constanța. În fine, actualul ocupant al postului de ministru, liberalul Lucian Bode, nu a apucat să pună piciorul în tren până acum.

Miniștrii francezi să meargă cu trenul. Politicienii români preferă avionul și mașina cu girofar

Acum, președintele Franței, Emmanuel Macron îi obligă pe miniștrii francezi să meargă cu trenul. În România, politicienii care au utilizat transportul feroviar în ultimii 30 de ani sunt puțini, foarte puțini.

Potrivit unei analize realizate de Club Feroviar, spre deosebire de politicienii din Vestul Europei sau cei din fruntea instituțiilor europene, ai noștri nu merg cu trenul, ci cu elicopterul sau în cel mai rău caz cu mașină cu antemergător. Dacă luăm doar exemplul ultimilor patru ani, doar doi politicieni de top (aici ne referim la șefi de stat, ai camerelor Parlamentului sau lideri de partide politice importante) au mers cu trenul: Traian Băsescu în 2016 și Klaus Iohannis un an mai târziu. O singură dată fiecare și din rațiuni electorale, evident.

În rest, nimeni nu i-a văzut prin gară pe Viorica Dăncilă, Mihai Tudose, Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea sau Călin Popescu Tăriceanu. În istoria recentă, nici Ludovic Orban, nici Dan Barna, nici Dacian Cioloș și nici Victor Ponta nu au călătorit cu trenul. În campania electorală pentru europarlamentarele din vara anului trecut, liderii USR minus PLUS s-au dus la Iași cu avionul și s-au și lăudat cu asta pe Facebook.

CITEȘTE și Vinovații pentru călătoria de 30 de ore Timișoara-Mangalia. În trei ani, doar doi politicieni de top au mers cu trenul