spot_img
marți, ianuarie 31, 2023
spot_img

Ministerul Transporturilor prezintă un prim bilanț de activitate

166 proceduri de achiziție la CFR SA, restructurarea CFR Marfă în vederea privatizării, vagoane modernizate și proiecte noi la CFR Călători

Ministerul-Transporturilor”În ultimele șase luni CFR SA a demarat 166 de proceduri de achiziție pentru lucrări de reparații și reabilitare a liniilor de cale ferată, în vederea creșterii vitezei de circulație a trenurilor. Prin urmare, de la bugetul de stat au fost alocate 3,6 milioane lei pentru reparații în județele Dolj, Mehedinți, Olt și Argeș iar pentru lucrări pe raza regionalelor București, Timișoara și Constanța au fost alocate 28,2 milioane lei”,  a precizat Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, cu ocazia prezentării bilanțului companiilor din subordinea ministerului, pentru primele șase luni din 2016.

CFR SA a lansat mai multe licitații pentru întocmirea unor studii de fezabilitate vizând electrificarea și reabilitarea liniei Cluj – Oradea – Episcopia Bihor, pentru modernizarea tronsonului București – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră. În acest proiect este cuprinsă și reabilitarea podului de la Grădiștea, prăbușit la inundațiile din 2005.
Pentru linia Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș au fost lansate, de asemenea, licitații pentru întocmirea studiilor de fezabilitate. Linia este parte a Coridorului Sud/Est Mediteranean.

CFR SA anunță mai multe investiții pe Coridorul IV, ce vor finalizate până la sfârșitul anului 2016:

  • linia Frontieră – Curtici – Arad
  • secțiunea Coșlariu – Sighișoara (tronsonul Coșlariu – Micăsasa Lot 3)

Se anunță demararea proiectului de cale ferată Brașov – Sighișoara, parte importantă a Coridorului IV Pan-european. Pentru acesta, s-a asigurat finnațare prin instrumentul Connecting Europe Facility.

 

CFR Călători demarează un proiect alături de TAROM

Referitor la bilanțul CFR Călători, ministrul Costescu a anunțat faptul că operatorul național de transport feroviar de pasageri, CFR Călători, a pus în funcțiune primele vagoane modernizate. Acestea vor circula pe rutele din București spre Craiova, Buzău, Braşov şi Constanţa. Până în decembrie 2016, vor fi modernizate alte 30 de vagoane.
Costescu a reamintit proiectul anunțat la începutul lunii mai, potrivit căruia biletul CFR Călători ar putea fi inclus in costul biletului TAROM, astfel cele două mijloace de transport ar putea fi integrate. Se urmărește de asemenea integrarea transportului feroviar  și cu alte mijloace.
CFR Călători anunță că va oferi pasagerilor servicii Wi-Fi pe rutele recent reabilitate

CFR Marfă se pregătește de privatizare

CFR Marfă, sub o nouă conducere, anunță un plan de reorganizare în vederea reducerii pierderilor și a eficientizării activității.
Astfel, compania de stat anunță elaborarea pe termen mediu și lung a strategiei de dezvoltare durabilă și profitabilă, consolidarea poziției de lider național în transporturile feroviare și dezvoltarea ca jucător important pe piața regională.
CFR Marfă intenționează să aplice un plan de reorganizare și eficientizare care să asigure creșterea semnificativă a veniturilor companiei în paralel cu o reducere și optimizare a costurilor de operare.
Planul de reorganizare se desfășoară în vederea privatizării planificate pentru 2018.

Ultimele Articole