vineri, august 30, 2024
spot_img

FOTO Minciuna CFR Călători cu locomotivele diesel de la Brașov și o veste bună ținută la secret

O minciună gogonată a fost transmisă presei sâmbătă seara de conducerea SNTFC CFR Călători. Operatorul feroviar de stat a transmis că a asigurat tracțiune diesel pentru trenurile afectate de lipsa tensiunii în urma unui accident la o trecere la nivel. Club Feroviar vă demonstrează că, de fapt, totul a fost ca la Radio Erevan sau ca în snoava cu evangheliștii (cei patru evangheliști erau trei: Luca și Matei). Locomotivele diesel de la Brașov sunt de fapt una singură, și aceasta împrumutată la SRTFC București.

UPDATE. Conducerea CFR Călători a transmis o replică la articolul nostru, pe care o vom publica în cele ce urmează, iar în paranteze, cu Bold, vom face precizările noastre: ”În urma accidentului rutier produs în data de 10.08.2024, la trecerea de la nivel cu calea ferată dintre Sighișoara și Albești Târnava, ce a condus la un deranjament la infrastrucutra feroviară, Depoul Brașov a asigurat tracțiune diesel pentru intervenție, după cum a fost menționat și în comunicatul CFR Călători. În fapt erau apte și pregătite pentru intervenție un număr de trei locomotive Diesel ale SRTFC Brașov, din care două tip LDE ale Depoului Brașov și una tip EGM a Depoului Sibiu. Constatăm cu surprindere că dumneavoastră nu ați înțeles faptul că locomotivele atribuite unui depou pot circula pe infrastructura feroviară publică, indiferent de depoul deținător. Durata deplasării între Brașov și Sighișoara este de peste trei ore conform condițiilor de circulație de pe infrastructura feroviară publică și avem convingerea că aveți cunoștință despre faptul că nu poate fi asigurat un mijloc de remorcare la fiecare km de pe rețeaua feroviară. De asemenea, nimeni nu poate stabili locul/kilometrul de pe rețeaua feroviară în care urmează să apară o disfuncționalitate (copaci căzuți, vehicul rutier în gabaritul șinei etc.). Mijloacele de remorcare sunt îndrumate de la cea mai apropiată unitate feroviară sau stație feroviară, unde aceste mijloace se află. (CNCF CFR SA a precizat clar că CFR Călători NU a asigurat tracșiune diesel în urma accidentului. În plus, am precizat că Depoul Brașov NU are decât locomotive de manevră. Aflăm acum că la Brașov se afla și o locomotivă a Depoului Sibiu, însă niciuna nu a fost trimisă la locul accidentului). Referitor la afirmația dumneavoastră despre <trenul special pentru Summer Well:, precizăm că circulația acestui tren s-a efectuat strict în baza unui contract comercial și nu a fost un eveniment organizat de către CFR Călători. În aceste condiții, nu se impunea nicio formă de promovare/comunicare de către CFR Călători, aspect care de altfel nici nu era în spiritul contractului comercial încheiat cu Beneficiarul”. (În articol am precizat că garnitura a fost închiriată de către CFR Călători în baza unui contract comercial, dar am menționat că ar fi fost bine ca operatorul de stat să promoveze existența acestui tren, pentru că ar fi fost în interesul public, al mobilității persoanelor care se deuceau /se întorceau la/de la festival. În fapt, CFR Călători a încasat banii și nu a mai făcut nimic ulterior). 

Să rememorăm întâi ce s-a întâmplat sâmbătă seara și apoi să arătăm că minciuna are picioare scurte.

Un ”Dorel” cu camionul a trecut calea ferată cu bena ridicată, la trecerea la nivel de la km 296+218, între stațiile Albești Târnava și Sighișoara, și a rupt linia de contact. Ca urmare, traficul feroviar pe Magistrala 300 a fost oprit o bună perioadă de timp, necesară pentru ca echipele Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov să acționeze pentru înlocuirea firului de contact rupt și repunerea sub tensiune.

”Întrucât operatorul național de transport feroviar de călători nu are disponibilă o locomotivă diesel, cu care se puteau dubla trenurile programate să tranziteze intervalul Albești Târnava-Sighișoara, pe firul II (firul I fiind închis pentru lucrări de reabilitare), următoarele trei trenuri de călători – R 3503 (Brașov-Mediaș), R 3547 (Odorhei-Sighișoara) și IC 531 (București Nord- Cluj Napoca) staționează temporar, până la finalizarea intervențiilor, în gările adiacente zonei afectate, Beia și Vânători”, transmitea purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Oana Brânzan.

La doar câteva minute, cu o promptitudine nemaiîntâlnită, CFR Călători transmitea și ea un comunicat, în care anunța accidentul de la trecerea la nivel cu calea ferată. În comunicat apare însă o frază care contrazice cele comunicate de administratorul infrastructurii: ”Încă din momentul avizării, după producerea deranjamentului, CFR Călători a pus la dispoziția managerului de infrastructură – CFR SA, tracțiune diesel”.


 


De ce au fost întârzieri atât de mari dacă s-a asigurat tracțiune diesel?

Cine a mințit, CFR SA sau CFR Călători? Răspunsul este simplu: operatorul feroviar de stat, fapt care a fost confirmat pentru Club Feroviar de mai multe surse din domeniu. În primul rând, dacă CFR Călători ar fi pus la dispoziție locomotive diesel pentru tracțiunea trenurilor, de ce garniturile au înregistrat întârzieri atât de mari?

Traficul feroviar între stațiile Albești Târnava și Sighișoara a fost reluat cu tracțiune electrică la ora 19:54. Abia atunci și-au reluat drumul trenurile CFR Călători. Trenul R 3503, care circula pe ruta Brașov-Mediaș, a staționat 124 de minute până la repurerea sub tensiune a liniei de contact. R 3547 Odorhei-Sighișoara a staționat 73 de minute în Vânători și 27 de minute în Albești Târnava, iar IC 531, care circula în relația București Nord-Cluj Napoca, a ajuns la destinație cu o întârziere de 110 minute.

Locomotivele diesel de la Brașov sunt de fapt una singură. Și aia trimisă la SRTFC București

În al doilea rând, dacă ar fi fost trimise locomotive diesel, cel mai apropiat depou era Brașov. Însă locomotivele diesel de la Brașov lipsesc cu desăvârșire, după cum ne-au precizat mai multe surse din sistemul feroviar.

locomotivele diesel de la Brașov
FOTO Adrian Constantin Zofei

La Depoul CFR Călători Brașov nu există decât locomotive electrice și locomotive diesel de manevră. Depoul avea o singură locomotivă diesel pentru tracțiune, DA 749, care însă a fost împrumutată la SRTFC București și este utilizată la tracțiunea trenurilor pe Magistrala 700. În imaginea alăturată, suprinsă pe 30 iunie la Parc Mogoșoaia, se poate observa locomotiva tractând trenul R 7032.

Deci ce locomotive (în comunicatul CFR Călători substantivul este la plural) diesel a trimis operatorul feroviar de stat în apropiere de Sighișoara? De la Depoul Sibiu, care are locomotive DA? Exclus! Circulația feroviară pe secția 208 este închisă între stațiile Sibiu și Loamneș, pentru lucrări la infrastructură, așa că locomotiva nu putea ajunge decât teleportată lângă Sighișoara.

Tren special pentru Summer Well, ținut la secret de CFR Călători

În final, vă prezentăm noi, cu întârziere, ce-i drept, ceea ce ar fi trebuit să comunice CFR Călători încă de acum trei zile sau chiar mai devreme.

În loc să distribuie minciuni precum cea pe care tocmai v-am prezentat-o, operatorul feroviar de stat ar fi trebuit să comunice că există un tren special pentru festivalul Summer Well de la Buftea, care se desfășoară în perioada 8-11 august. Azi e ultima zi, așa că măcar pentru azi să fie utilă informația pe care CFR Călători nu a făcut-o publică.

A comunicat ING, pe Facebook, însă cei care doreau să ajungă la festival au urmărit site-ul și contul de pe rețeaua de socializare a operatorului feroviar, nu al unei bănci. Urmărești o bancă dacă vrei să-ți faci credit sau asigurare, nu dacă vrei să ajungi la Buftea. Așa cum nici noi nu urmărim conturile de Facebook, X sau Instagram ale băncilor sau site-urile acestora, căci nu fac obiectul publicației noastre.

Iată ce a scris ING pe contul său de Facebook: ”Anul acesta, în spiritul parteneriatului ING X Summer Well și al direcției de sustenabilitate a băncii, investim într-o soluție de mobilitate urbană ce contribuie la un festival mai sustenabil. Cu alte cuvinte, în perioada festivalului, Platforma de mediu pentru București, inițiativa fondată de Fundația Comunitară București și ING Bank, pune la dispoziție trenuri dus-întors București-Buftea. Pe lângă subvenționarea trenurilor și punerea la dispoziție a serviciului, Platforma de mediu, alături de organizatorii festivalului, vor investi fondurile obținute din vânzarea biletelor în soluții de îmbunătățire a infrastructurii de deșeuri la festival, pentru următoarea ediție”.

Cu alte cuvinte, cei de la CFR Călători au închiriat garnitura, au luat banii și i-au lăsat pe alții să se ocupe de comunicare. Dacă informația îi mai este utilă cuiva, vă informăm că azi trenul va pleca din București Nord spre Buftea la ora 17:10, iar la întoarcere plecarea din gara Buftea este programată la 01:30.

IN THE SPOTLIGHT

Recalcularea pensiilor: Ce riscă mecanicii de locomotivă pensionari care lucrează la privat

Recalcularea pensiilor tuturor românilor este în curs, iar deciziile au început să le fie livrate pensionarilor prin Poșta Română. Numai că așteptările au fost...

Ultimele Articole