marți, iulie 8, 2025

Fostul director general al CFR SA Mihai Necolaiciuc a fost condamnat din nou

Fostul director general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA Mihai Necolaiciuc a fost condamnat din nou la ani grei în spatele gratiilor.

El a fost condamnat marți la nouă ani și șase luni de închisoare, după ce judecătorii Tribunalului București i-au schimbat încadrarea juridică din ”abuz în serviciu” în ”abuz în serviciu în formă calificată”. Aceeași instanță înceta în urmă cu un an procesul, pe motiv că faptele s-ar fi prescris, notează Știrile Pro TV.

Curtea de Apel a decis rejudecarea cazului, iar Necolaiciuc, care poate apela sentința, s-a ales cu un nou mandat de executare a pedepsei.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Nu este pentru prima oară când Mihai Necolaiciuc a fost condamnat

Mihai Necoilaiciuc a mai fost închis și, ultima oară, a fost eliberat condiționat la sfârșitul lui 2018, după doi ani petrecuți în spatele gratiilor.

De altfel, judecătorii au decis ca, din pedeapsa principală, să i se deducă perioadele în care a stat în detenție: între 17.06.2009 și 6.01.2012, între 17.10.2014 și 17.07.2015, și între 23.11.2016 la 26.11.2018. De asemenea, fostul șef de la CFR trebuie să despăgubească CNCF CFR SA cu aproximativ un milion de lei.

”În baza art. 397 din Codul de procedură penală rap. la art. 19 şi următoarele din Codul de procedură penală şi art. 998 și urm. din Codul civil din 1864, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. Obligă pe inculpatul Necolaiciuc Mihai la plata către partea civilă Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a sumei de 1.022.335,608 lei”, se arată în decizia judecătorilor.

IN THE SPOTLIGHT

RTI Railtrans intră oficial pe piața din România prin achiziția a 50% din EP Rail

RTI Railtrans, unul dintre cei mai dinamici operatori feroviari din Europa Centrală, a făcut un pas strategic important pentru extinderea sa în Europa de...

Ultimele Articole