Metroul – Systra, consultanți la licitația pentru trenurile Metrorex

Metrorex a reluat licitația pentru achiziția trenurilor de metropu destinate Magistralei 5, aducând câteva modificări. Răspunzătoare de organizarea licitației devine și asocierea Metroul SA – Systra (firmă franceză de consultanță), fapt care ar sugera că asocierea va avea rol de consultant în selecția ofertei câștigătoare.

Potrivit eratei publicate miercuri, nou termen de depunere al ofertelor este 7 august (în loc de  26 iulie). Surse din cadrul Ministerului Transporturilor au declarat marți pentru Club Feroviar că este vorba de o amânare doar de câteva zile, la care s-a recurs pentru ca Autoritatea de Achiziții (ANAP) să nu prelungească mai mult procedura.

„A fost suspendată câteva zile căci trebuiau actualizate câteva date privind conducerea societății și membrii comisiei. Ca să nu amâne licitația și mai mult s-a convenit actualizarea datelor. Corespunzător, termenul de depunere a ofertelor se amână  până pe 7 august (ultimul termen fiind 26 iulie- n.red.)”, au spus acestea.

Noul anunț menționează printre persoanele cu putere de decizie privind organizarea procedurii și asocierea Metroul  – Systra Franța, o asociere prezentă și în alte proiecte de infrastructură din România.