Metroul SA pierde prima bătălie în justiție împotriva Primăriei lui Emil Boc

17 iunie 2020

Metroul SA pierde la ICCJ prima bătălie în disputa privind metroul din Cluj.  Nemulțumirile celei mai mari firme de consultanță proiectare în transportul subteran se vor judeca la Cluj.

Compania Metroul SA, lider al asocierii Metroul SA – Padeco Japonia care a concurat pentru contractul de elaborare a documentației necesare realizării unei rețele de metrou la Cluj,  a pierdut la Înalta Curte de Casație și Justiție cererea sa de strămutare a procesului avut la Curtea de Apel Cluj.

Metroul SA a cerut strămutarea procesului de la Cluj, cel mai probabil ca urmare a unor temeri privind lipsa de imparțialitate a instanțelor clujene.  Cererea Metroul SA a fost respinsă marți. „Respinge cererea formulată de petenta SC METROUL SA lider al Asocierii METROUL SA – PADECO COMPANY LIMITED privind strămutarea dosarului nr. 222/33/2020 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2020”, sună decizia instanței.

Ca urmare disputa se va judeca la Curtea de Apel Cluj.

Firma Metroul SA din București a deschis două procese îndreptate împotriva deciziei Primăriei Cluj, de a semna cu firma Metrans contractul privind realizarea studiilor pentru trenul metropolitan și metroul din Cluj. În final ținta firmei Metroul SA ar putea fi chiar anularea contractului cu Metrans. Boc ar putea rămâne fără studiu de fezabilitate la metroul din Cluj.

Cele două procese sunt deschise la Curtea de Apel Cluj (data dosar 7 aprilie) și la Înalta Curte de Casație și Justiție din București (data dosar 7 mai 2020).

Potrivit portalului instanțelor de judecată, procesul de la Cluj are ca scop „Revizuire – Recurs” și „Cerere suspendare”. Termenul prevăzut inițial pentru judecată, anume 18 mai, a fost amânat pentru data de 22 iunie deoarece Metroul a cerut la ICCJ o cerere de strămutare a procesului.

Ce urmărește de fapt Metroul SA

Firma Metroul s-a adresat instanței de judecată pentru confirmarea unei decizii a CNSC care îi dădea dreptate și care infirma decizia Primăriei Cluj de a atribui contractul către Metrans. În final, se pare, scopul companiei Metroul și a asociațiilor este obținerea unei nulități absolute a contractului semnat de Primăria Cluj cu Metrans.

Boc ar putea rămâne fără studiu de fezabilitate la metroul din Cluj. Obținerea unei decizii favorabile Metroul ar putea avea ca efect final anularea contractului semnat cu Metrans și plata de daune acestei companii de către Primăria Cluj. Daunele ar putea fi egale cu profitul care ar fi fost obținut de către Metrans dacă nu ar fi fost anulat contractul.

Există o dispută juridică privind posibilitatea anulării contractului semnat în urma unei decizii judecătorești sau a recuperării profitului pierdut prin atribuirea incorectă a unui contract unei alte firme. (D.C.)