Metroul lui Boc, pe post de Cal troian în PNRR. Dă bine la Comisie că e „verde”

17 mai 2021

Metroul lui Boc joacă un rol la care nu s-ar fi gândit nimeni. Acela de Cal troian în PNRR. Mai precis, Guvernul nu știe cât va fi făcut din acesta, dar îl promovează pentru o mare calitate a sa: fiind un proiect verde, Comisiei Europene îi va fi greu să respingă întregul PNRR care îl conține. Uite așa, la grămadă, vor mai intra și niscaiva autostrăzi, canale de irigații și alte chestii care numai verzi nu sunt.

Metroul lui Boc trenul metropolitan Cluj metroul lui Emil Boc lucrările la metroul din Cluj-Napoca studiul pentru metroul din Cluj

„Gura păcătosului adevăr grăiește” este zicala care se poate aplica celor spuse zilele trecute de către ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. Investițiile în metrou și căi ferate nu sunt pentru dezvoltarea economică, nu pentru că ne aflăm în Anul european feroviar al UE, nu pentru că transportul pe cale ferată e mai puțin poluant și mai eficient, ci pentru că ajută planul să treacă. Un fel de motor al tot felul de chestii promise electoral.

Comisia Europeană se întreabă dacă va fi gata în 2026

„Întrebarea pe care a ridicat-o și Comisia este capacitatea de a se termina în 2026”, a declarat Cristian Ghinea, ministrul investițiilor și proiectelor europene în cadrul unei discuții Expert Forum (EFOR), privind șansele de realizare a metroului din Cluj, potrivit ziardecluj.ro. De altfel, potrivit lui Ghinea, Metroul din Cluj-Napoca este inclus in Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) doar pentru a face planul „să treacă”, iar aceasta întrucât proiectul metroului aduce un plus de verde și digital întregului PNRR.



„Este o anvelopă pentru metrou, ca să fie clar. Eu negociez o anvelopă pentru metrou și prezint Comisiei proiectele și răspund la întrebările Comisiei referitoare la maturitate, la capacitatea de finalizare și așa mai departe. Da, în acest moment există pentru anvelopa metrou din PNRR – care este absolut necesară apropo, pentru că este sută la sută verde, și pentru că dacă nu am investiții verzi, nu trece PNRR-ul, deci oamenii care au ceva cu Boc și încearcă să-mi scot metroul de la Cluj din PNRR, eu le zic domne stai puțin, e un proiect care-mi contribuie la verde și la digital, culmea, că metroul are și investiții pe parte electrică și digitală. Deci investițiile în căi ferate și metrou sunt acolo pentru ca tot planul să treacă”, spune el.

Fazarea proiectelor, redivivus

Numai că există o problemă. Proiectul metroului ar putea să nu fie încheiat până în 2026 și ca urmare există riscul ca banii să fie pierduți. Pe actualele programe operaționale europene soluția e simplă. Spargi proiectul în mai multe faze și faci prima fază. Fazarea însă nu e permisă în PNRR. Totuși, Ghinea și Boc trag speranțe că vor putea păcăli cumva. Spre exemplu, împarți magistrala în două și propui spre finanțare doar prima jumătate.

„Acum întrebarea mare pe care a ridicat-o și Comisia este capacitatea de a se termina în 2026. Am vorbit cu domnul Boc, știe de această problemă, avem diverse scenarii – fie tot, fie pe bucăți, și scenariile astea sunt discutate în congruență cu Ministerul Transporturilor, care are în grijă metroul de la București – care și el are un proiect de extindere – practic, este extinderea liniei actuale din Drumul Taberei spre Pantelimon – ca să închizi acea axă, că așa a fost metroul din București să aibă încă o axă care trece de la vest la est. Până pe 31 mai vom ști cât se va face și din metroul de la Cluj și cât din noua magistrală (a metroului din București, n.r.) din PNRR. Alocarea este acolo, rămâne să stabilim indicatorii pentru fiecare.  Deci vom face ceva și acolo, nu pot să spun cât anume din metroul de la Cluj”, a declarat Cristian Ghinea în cadrul unui eveniment EFOR.

Tot mai mult cele două proiecte – Metroul de la Cluj, precum și Planul Național de Redresare și Reziliență, cârpit deja în câteva rânduri și respins pentru revizuiri de Comisia Europeană ridică mari semne de întrebare în privința capacității autorităților de a implementa și realiza aceste proiecte. (D.C.)