Primarul general Gabriela Firea și secretarul de stat în MAI Raed Arafat au explicat cum vom circula cu STB și Metrorex după relaxarea măsurilor.
”Parcul auto al STB s-a redus cu 40%, chiar erau prea multe autobuze, tramvaie şi troleibuze la un moment dat, când aproape toate activităţile erau reduse total sau încetinite. După anunţul că după 15 mai va însemna o relaxare din toate punctele de vedere, cred că aţi observat că în Bucureşti a reapărut o uşoară aglomeraţie. În anumite intersecţii, în special cele centrale, traficul a crescut cu aproximativ 20%”, a declarat Gabriela Firea la Digi 24.
Potrivit primarului din Bucureşti, controlorii vor avea puteri sporite şi vor fi ajutaţi de Poliţia Locală. Mai exact, aceştia vor verifica numărul de persoane dintr-un mijloc de transport în comun, astfel încât să fie respectată distanţarea socială. De asemenea, controlorii şi poliţiştii vor putea opri urcarea călătorilor dacă într-un mijloc de transport în comun sunt deja prea mulţi oameni.
Firea a precizat şi că poliţiştii şi controlorii vor trebui să impună aceste reguli fără a brusca, jigni sau ridica tonul la cetăţeni. ”Este normal să nu se accepte aglomerarea şi este imperios necear să se urmărească zonele şi rutele care tind să se aglomereze pentru a se suplimenta în acea zonă. Firesc ar fi să fie călătorii pe scaune şi un rând în picioare, dar nu mai mult, şi la distanţă. Există controlori care înainte de pandemie doar verificau dacă a fost taxat biletul, acum pot să facă acest lucru şi cu sprijinul colegilor de la Poliţia Locală, fără să agreseze pe nimeni, fără să fie abuzuri, fără să fie o tonalitate care să deranjeze sau care să creeze o stare de disconfort pentru călători. Pur şi simplu o informare că într-un tramvai, troleibuz sau autobuz trebuie să intre strict numărul de persoane astfel încât distanţa socială să fie păstrată. Eu nu cred că cineva va fi supărat dacă i se va spune să aştepte următorul autobuz sau tramvai, pentru că este bine pentru propria persoană să nu stea foarte aproape de un alt călător”, a precizat Gabriela Firea.
Posibile reguli noi la Metrorex după relaxarea măsurilor
Suplimentarea mijloacelor de transport de suprafață ar putea duce la evitarea aglomerației de la Metrorex, susține secretarul de stat Raed Arafat. Întrebat dacă vom intra pe rând la metrou, el a spus că este „posibil”.
Alte măsuri de relaxare a traficului ar fi programul defazat, oamenii să vină în trei intervale orare, lucrul de acasă unde este posibil, măcar parțial, sau ture de două săptămâni acolo unde se poate. „Cel puțin câteva luni va trebui să mergem așa, să ne obișnuim cu scanarea la intrare, nu numai la serviciu, să ajungem să ne obișnuim ca cineva să ne ia temperatura – e posibil să fie o măsură luată legal. Eu când întru în MAI mi se ia temperatura, de către jandarm, chiar dacă sunt secretar. Dacă e de la 37 în sus, nu mai intru”, a spus Arafat la Digi 24.
„Nu știu dacă la metrou va fi fezabilă, dar s-ar putea în anumite locuri publice, la muzeu. Este o măsură la care se gândește toată lumea. Noi le-am introdus, dacă știu că am febră, simptome nu mai ies din casă – acest lucru trebuie să fie modul de comportament – dacă simți că ai o problemă. Vezi pe un coleg care este răcit, trimite-l acasă sau la medic. Vine sezonul gripal, nu o să mai știm cine e răcit și cine nu este răcit. Ai febră, nu mai vii”, a declarat Raed Arafat.