vineri, noiembrie 29, 2024
spot_img

EXCLUSIV Mersul Trenurilor 2023-2024. Călătorii mai lungi și mai scumpe din decembrie

Pe 10 decembrie intră în vigoare Mersul Trenurilor 2023-2024. Club Feroviar a intrat în posesia drafturilor de livrete pentru anul viitor, iar concluzia este una dureroasă: călătoriile cu trenul vor dura mai mult pe majoritatea rutelor, chiar și pe cele modernizate, și vor fi mai scumpe.

Faptul că nici până la această dată nu a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pe acest an al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA își spune cuvântul în ceea ce privește starea infrastructurii feroviare. De altfel, faptul că nu a fost aprobat bugetul a fost și una dintre nemulțumirile sindicaliștilor care au organizat recent o grevă de avertisment la calea ferată.

Nefiind buget aprobat, nu s-au putut face lucrări de întreținere și reparații pe rețeaua feroviară și, în consecință, trebuie introduse restricții de viteză, chiar și pe magistralele modernizate, cum ar fi București-Constanța.

Aceasta este cauza principală pentru care călătoriile cu trenul vor dura mai mult începând din luna decembrie. Însă tot de atunci și biletele de tren vor fi mai scumpe, pentru că, așa cum a anunțat anterior Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), tarifele se vor ajusta anual în funcție de rata inflației. Cum ultima majorare s-a făcut la 1 iulie 2022 (cu 20%), iar de atunci inflația s-a tot acumulat, să ne așteptăm la o scumpire deloc de neglijat a biletelor de tren.

Traian Preoteasa ”vopsește” trenurile Interregio în InterCity

Mersul Trenurilor 2023-2024 Mandatul lui Preoteasa pierderile CFR MarfăÎn plus, așa cum vom arăta în cele ce urmează, la scumpirea biletelor va ”contribui” și actuala conducere a Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, în frunte cu Traian Preoteasa, care va ”vopsi” în InterCity unele trenuri care acum circulă în regim de Interregio.

Iar, transfomate în InterCity, acestea vor ajunge în același timp sau chiar mai mare la destinație. Singurele avantaje, dacă putem spune așa, ale transformării rangului trenului vor consta în existența internetului Wi-Fi (oarecum atractiv pentru străinii din afara UE care vor călători cu ele, dar deloc atractiv pentru români, dacă ținem cont de faptul că  acum abonamentele de telefonie mobilă vin cu internet nelimitat) și în prezența la bord a unui vagon tip BR, cu spațiu de bar. Cam subțire oferta suplimentară versus diferența de preț.

Viitorul IC va ajunge la Galați mai greu decât actualul IR

Mersul Trenurilor 2023-2024Și dacă tot am ajuns aici, să vedem mai întâi care vor fi trenurile ”vopsite” de Preoteasa în InterCity. O primă noutate în Mersul Trenurilor 2023-2024 este că pe ruta București-Galați vor fi reintroduse trenurile Intercity (ele fuseseră introduse prima oară în mandatul de ministru al Transporturilor al lui Miron Mitrea).

Pe aceată rută va circula zilnic o pereche de trenuri InterCity, IC 571/ICC 572. Pentru primul, la dus, durata călătoriei va fi de trei ore și 37 de minute. De fapt, este vorba de actualul IR 1577, având în vedere că IC 571 va avea aproximativ aceeași oră de plecare din București Nord cu viitorul IC 571. IR 1577 parcurge acum distanța dintre București și Galați, conform Mersului Trenurilor în vigoare, în trei ore și 38 de minute, deci doar cu un minut mai mult față de viitorul InterCity. Unde mai pui că un alt tren aflat acum în circulație, IR 1575, este mai rapid decât viitorul IC 571, având un timp de parcurs de trei ore și 33 de minute.

La întoarcere, IC 572 va ajunge la destinație în trei ore și 41 de minute. De fapt, este vorba de actualul IR 1570, la care durata călătoriei este mai mică, de trei ore și 34 de minute. Și toate celelalte garnituri Interregio aflate acum în circulație fac mai puțin pe drum decât viitorul InterCity.

Menționăm faptul că o altă rută pe care vor fi introduse (de fapt ”vopsite”) trenuri InterCity este Piatra Neamț-Bacău și retur. Pe aici va circula perechea de trenuri IC 558/IC 559, ramuri de la trenurile IC 552, respectiv ICC 551. Trenurile vor face pe traseu o oră și trei minute, respectiv o oră și opt minute. Acum, cel mai rapid tren parcurge distanța dintre Piatra Neamț și Bacău într-o oră și 12 minute, deci nu va fi un câștig real de timp, ci doar un bilet mai scump.

Durată mai mare a călătoriei pe București-Constanța în Mersul Trenurilor 2023-2024

Dar să vedem și alte destinații la care vom ajunge mai greu dacă vom călători cu trenurile CFR Călători.

Trenul IC 536 Tomis Express parcuge acum distanța dintre Constanța și Brașov în patru ore și 30 de minute, iar după 10 decembrie durata călătoriei va crește la patru ore și 36 de minute. În sens opus, la trenul IC 538, diferența de timp în defavoarea călătorului va fi și mai mare – patru ore și 43 de minute după 10 decembrie față de patru ore și 30 de minute în prezent.

Și trenurile InterCity care circulă doar între București Nord și Constanța și retur vor face mai mult pe drum. Bunăoară, IC 581 face acum două ore în cap, iar după 10 decembrie timpul de parcurs va crește la două ore și șapte minute. Idem în cazul perechii sale, IC 582.

De altfel, pe Magistrala 800 București-Constanța, în care Uniunea Europeană și statul român au investit un miliard de euro pentru modernizare, toate trenurile vor face mai mult din decembrie. Dăm în acest sens exemplul trenului IR 1581 București-Constanța, la care durata călătoriei va crește de la două ore și 22 de minute la două ore și 29 de minute.

Și pe ruta București-Suceava călătoria cu trenul va dura mai mult

trenurile București-Suceava programul trenurilor Intercity calea ferată Pojorâta-Suceava calea ferată Apahida-Suceava modernizarea liniei 502 calea ferată Apahida-Suceava trafic feroviar oprit

Și pe Magistrala 500 București-Suceava călătoria cu trenul va dura mai mult ca acum. În prezent, trenul IC 551 Ștefan cel Mare face de la București la Suceava cinci ore și 42 de minute, la fel ca perechea sa IC 552, în sensul opus. După 10 decembrie, durata călătoriei va crește la șase ore la dus și la șase ore și 13 minute la întors!

Ce-i drept, scade puțin timpul de parcurs pentru IC 561, ramura de Iași a trenului IC 552, dar doar de la Iași la Pașcani, de la o oră și un minut în prezent la doar 58 de minute după 10 decembrie. În sens opus, IC 562 va face o oră și un minut, față de o oră în prezent.

București-Cluj Napoca: mai iute la dus, mai lent la întors

electrificarea căii ferate Cluj Napoca-Episcopia BihorÎn final, să analizăm și ceea ce se va întâmpla pe ruta București Nord-Cluj Napoca. Ei bine, trenul IC 531 Avram Iancu, pe ruta București Nord-Cluj Napoca face acum pe drum opt ore și 49 de minute, iar după ce va intra în vigoare noul program de circulație durata călătoriei va scădea la opt ore și 40 de minute.

Vestea bună este însă doar la dus, căci la întoarcere trenul IC 532 va face pe drum, începând cu data de 10 decembrie, când va intra în vigoare Mersul Trenurilor 2023-2024, opt ore și 49 de minute, față de opt ore și 42 de minute în prezent.

IN THE SPOTLIGHT

ANALIZĂ Ce au promis PSD, PNL și USR pentru calea ferată în 2020 și ce s-a făcut

Programul de guvernare PSD, aidoma celor ale PNL și USR, promiteau înaintea alegerilor generale din 2020 lapte și miere pentru transportul feroviar. Între timp,...

Ultimele Articole