spot_img
luni, ianuarie 30, 2023
spot_img

Mersul Trenurilor 2022-2023 este online. Programul trenurilor Intercity

Mersul Trenurilor 2022-2023, care va intra în vigoare pe 11 decembrie, poate fi consultat online începând de sâmbătă, 12 noiembrie 2022. După ce, în luna septembrie, Club Feroviar a dezvăluit în premieră că vor fi introduse, acum vă prezentăm programul trenurilor Intercity, varianta oficială.

Acesta nu diferă foarte mult de cea pe care am prezentat-o în urmă cu aproape două luni de zile. Să luăm pe rând rutele pe care vor circula trenurile cu noul rang.

Două perechi de trenuri Intercity București-Constanța și retur

programul trenurilor Intercity Contractele operatorilor feroviari compensația pentru CFR CălătoriÎn articolul din septembrie, arătam că pe relația București-Constanța și retur ar urma să circule o pereche de trenuri Intercity. Ei bine, acum sunt două perechi.

IC 538 va pleca din București Nord la 9,30 și va ajunge la Constanța la 11,30, după două ore. Perechea sa, IC 536, va pleca din Constanța la ora 17,20 și va ajunge în Capitală la 19,20. IC 581 va pleca din Capitală la ora 17,30 și va ajunge la malul mării la 19,30, după două ore. În prezent, cele mai rapide garnituri pe M800 parcurg distanța de 225 km în două ore și două minute (IR 1884 și IR 1589). Viteza maximă, de 160 km/oră, va fi atinsă pe trei porțiuni: Pantelimon-Fetești, Dunărea-Cernavodă Pod și Mircea Vodă-Medgidia. Perechea sa, IC 582, va pleca din Constanța la 10,50, pentru a ajunge la Gara de Nord din București la 12,50. Trenurile se vor numi ”Tomis Expres”.

Programul trenurilor Intercity pe relația București-Cluj Napoca și până la Arad

modernizarea căii ferate Timișoara-Arad Să ne mutăm în vestul țării, pe Magistrala 900. Între București Nord și Timișoara Nord și retur circulă în prezent cinci perechi de trenuri pe zi, din tre care unul al Astra Trans Carpatic, iar numărul lor va rămâne neschimbat și după 12 decembrie.Vom avea Intercity și pe relația București Nord-Cluj Napoca. IC 531 va pleca din București Nord la 13,20 și ar urma să ajungă la Cluj Napoca la 21,49, după o călătorie de opt ore și 29 de minute, exact așa cum am scris și în septembrie.

Perechea sa, IC 532, va pleca din Cluj Napoca la ora 8,10 și va ajunge la Gara de Nord din București la ora 16,51, după opt ore și 41 de minute (cu două minute mai devreme decât scriam în septembrie). În prezent, cel mai rapid tren, IRN 346, ajunge de la București la Cluj-Napoca în opt ore și 55 de minute. Deci ar fi un câștig de 26 de minute la timpul de parcurs.

Trenurile IC vor avea opriri intermediare la Ploiești Vest, Brașov și Teiuș, de unde vor detașa/atașa vagoane de la/spre Arad. Distanța București-Arad va fi parcursă de IC 531 în 10 ore și 17 minute (ajunge la ora 23,37). La întoarcere, trenul pleacă din Arad ca IC 522 la ora 16,51 și va ajunge în Capitală după 10 ore și 32 de minute (la ora 16,51, ca tren IC 532 – își schimbă numărul la Teiuș).

O pereche de trenuri Intercity pe relația București-Suceava și retur, cu ramificație la Iași

programul trenurilor Intercity calea ferată Pojorâta-Suceava calea ferată Apahida-Suceava modernizarea liniei 502 calea ferată Apahida-Suceava trafic feroviar oprit

Pe M500, va circula trenul Intercity ”Ștefan cel Mare”. IC 551 va pleca din București Nord la ora 17,23 și va ajunge la Suceava la ora 23,02, după cinci ore și 39 de minute. Va avea opriri la Ploiești Sud, Buzău, Focșani, Bacău și Pașcani. Perechea sa, IC 552, va pleca din Suceava la ora 5,45 și va sosi la București Nord la 11,27, după cinci ore și 42 de minute. În prezent, cel mai rapid tren între București și cetatea de Scaun a Moldovei ajunge la destinație în cinci ore și 34 de minute. Deci mai repede. Viteza maximă pe acest traseu, de 140 km/oră, va fi atinsă între București Nord și Crivina.

De la aceste trenuri vor exista ramuri spre/dinspre Iași, care se vor desprinde de la Pașcani, IC 562, respectiv IC 552. Distanța Iași-Pașcani va fi parcursă într-o oră. IC 551 va pleca din București Nord la 1723 și va ajunge la Iași la ora 23,28, după șase ore și cinci minute. La întoarcere, trenul IC 561 va pleca din Iași la ora 5,17 și va ajunge în Gara de Nord din București la ora 11,27, după șase ore și 10 minute.

De remarcat faptul că, față de proiectul inițial, atât la trenurile IC spre Cluj Napoca, cât și la cele spre/dinspre Suceava s-a renunțat la opririle la Buftea.

Noile trenuri Intercity riscă să fie ilegale

De pe 14 decembrie 2014, pe reţeaua feroviară din România nu mai circulă trenuri Intercity. Garniturile de tip Intercity au fost scoase din circulaţie de CFR Călători după aproape două decenii de la inaugurarea lor, în 1995.

Primul tren Intercity a fost introdus în circulaţie în 1995, pe vremea când la conducerea Ministerului Transporturilor se afla Aurel Novac (PUNR, decedat în 2009). Ele au fost scoase din Mersul Trenurilor sub ministeriatul lui Ioan Rus (PSD).

Acum însă, noile trenuri Intercity riscă să fie ilegale, după cum a dezvăluit recent Club Feroviar.

Ultimele Articole