spot_img
duminică, decembrie 5, 2021
spot_img

ANALIZĂ Mersul Trenurilor 2021-2022. Mai multe garnituri private, o legătură directă în premieră

Duminică, 12 decembrie, intră în vigoare Mersul Trenurilor 2021-2022. Club Feroviar a realizat o analiză comparativă între programul de circulație feroviară în vigoare și ceea ce se va întâmpla în următorul an. Fără a avea pretenția că această analiză este exhaustivă, se despind totuși câteva concluzii principale. În general, timpii de parcurs scad ușor pe majoritatea rutelor principale, pe care vor circula și mai multe garnituri aparținând operatorilor privați. Plus, în premieră, vom avea un tren direct și în extrasezon pe relația București-Mangalia, operat nu de CFR Călători, ci de Astra Trans Carpatic.

Club Feroviar a realizat această analiză luând ”la puricat” mersul de tren în vigoare și cel viitor de pe marile magistrale. Au fost luate în calcul cele mai utilizate destinații și doar trenurile directe pe aceste relații, fie ele Regio sau Interregio, care circulă în zilele lucrătoare (comparația a fost făcută 15 noiembrie vs 13 decembrie). De menționat că nici în noul mers de tren nu vor fi puse în circulație garnituri cu rang de Intercity, care au fost eliminate din 2015.

Mersul Trenurilor 2021-2022 pe M800. Mult mai multe trenuri, dintre care unul direct București-Mangalia

Mersul Trenurilor 2021-2022 modernizarea peroanelor CFRVom începe cu Magistrala 800, pentru că aici apar și cele mai multe modificări. În momentul de față, între București Nord și Constanța circulă opt perechi de trenuri pe zi, toate aparținând operatorului feroviar de stat CFR Călători. Acestora li se adaugă încă o pereche cu plecare/sosire din/în București Obor.

Ei bine, începând cu data de 12 decembrie, numărul perechilor de trenuri pe relația București Nord-Constanța va crește la 18, dintre care cinci vor aparține operatorilor privați, după cum urmează: unul Transferoviar Călători și câte două Astra Trans Carpatic și Softrans.

Durata călătoriei până la malul mării scade în premieră sub două ore. În prezent, cele mai rapide trenuri între București Nord și Constanța sunt IR 1688 și 1683 (două ore), iar după 12 decembrie IR 1884 va face doar o oră și 56 de minute până la destinație.

Mersul Trenurilor 2021-2022 Astra Trans Carpatic la MangaliaPe de altă parte, în premieră absolută intră în circulație în extrasezon un tren direct pe relația București Nord-Mangalia, operat nu de CFR Călători, ci de Astra Trans Carpatic. IR 15581 va parcurge distanța până la destinație în trei ore și 25 de minute. Necesitatea introducerii unui tren direct, cu circulație pe parcursul întregului an între cele două orașe a fost semnalată în mai multe rânduri atât de Club Feroviar, cât și de unii călători și de organizațiile non-guvernamentale.



Mai multe trenuri și pe Valea Prahovei. Scade durata călătoriei București-Brașov

Sistemul feroviar din Zona Metropolitană Brașov Mersul Trenurilor 2020-2021 trenul metropolitan la Brașov linia ferată spre Aeroportul Brașov CFR închiriază Gara Brașov ceferist brașovean Gara Braşov se modernizează restricții de viteză la BrașovNoutăți importante sunt și în circulația trenurilor de pe Valea Prahovei. În actualul program de circulație feroviară, între București Nord și Brașov și retur sunt 26 de trenuri, dintre care nouă private, astfel: cinci ale Regio Călători și câte două ale Astra Trans Carpatic și Softrans.

Din 12 decembrie, numărul trenurilor directe pe această relație va crește la 32, dintre care 12 ale operatorilor privați: cinci ale Regio Călători, patru ale Astra Trans Carpatic și trei ale Softrans.

De notat că în momentul de față cel mai rapid tren București Nord-Brașov este IR1686 operat de CFR Călători (două ore și 11 minute), iar după 12 decembrie va fi IR 1882, aparținând tot operatorului feroviar de stat (două ore și nouă minute).

Mai repede cu trenul pe relația București-Sibiu

peroanele din stația  Sibiu modernizarea stației CF Sibiu PMUD Sibiu 2021-2030 trenul periurban Sibiu lucrări în Gara Sibiu alegeri locale 2020 tunelul pietonal din Gara Sibiu
FOTO Turnulsfatului.ro

Între București și Sibiu va rămâne același număr de perechi de trenuri directe – trei pe zi. De menționat că pe această relație timpul de parcurs scade ușor, cu patru minute.

În prezent, cea mai rapidă garnitură, IR 472, parcurge distanța până la Sibiu în cinci ore și 15 minute, iar după 12 decembrie același tren va ajunge la destinație în cinci ore și 11 minute.

Mersul Trenurilor 2021-2022 pe M500. Vom ajunge mai repede la Suceava, dar cu mai puține garnituri

modernizarea liniei 502 calea ferată Apahida-Suceava trafic feroviar oprit

Pe relația București-Suceava circulă în momentul de față șase perechi de trenuri directe, toate ale CFR Călători, iar după 12 decembrie numărul lor va scădea la cinci.

Explicația este că trenul IRN 1653, cu plecare la ora 21,30 din București Nord spre Vatra Dornei, se anulează. În schimb, trenul IRN 1757 cu plecare la ora 22,30 din București și care acum circulă până la Suceava își prelungește traseul până la Vatra Dornei.

Durata călătoriei scade și pe Magistrala 500. În prezent, cel mai rapid tren București-Suceava este IR 1755 (cinci ore și 39 de minute), iar după 12 decembrie același tren va face doar cinci ore și 31 de minute.



Mai multe garnituri spre Iași. Reintră în circulație Trenul Prietenia

acord pentru trenul metropolitan Iași vagoane de dormit la Trenul Foamei traseul trenului metropolitan Iași Mersul Trenurilor 2020-2021 mecanic de locomotivă de la Iași cușetă spre Iași

În schimb, spre Iași vom avea mai multe trenuri în noul program de circulație – șase perechi în loc de cinci.

Și asta pentru că va fi reintrodus în circulație, după aproape doi ani de pauză din cauza restricțiilor introduse în contextul pandemiei, Trenul Prietenia, București Nord-Chișinău. Anunțul oficial al reintroducerii în circulație a garniturii a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Scrioșteanu, care s-a întâlnit vineri la Chișinău cu ministrul Infrastructurii și Dezvoltării regionale din Republica Moldova, Andrei Spânu, după cum a informat Club Feroviar.

Mersul trenurilor 2021-2022. Mai multe trenuri spre și dinspre Galați

schimbare politică la Regionala GalațiUn număr sporit de garnituri zilnice vom avea și pe relația București-Galați – șase în loc de cinci, dintre care una este operată de Transferoviar Călători, iar restul de CFR Călători.

Durata călătoriei între cele două orașe scade ușor, cu două minute. În prezent, cel mai rapid tren pe relația menționată este IR 1773 (trei ore și 39 de minute), iar după 12 decembrie – IR 1571 (trei ore și 37 de minute).


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Mai repede la Timișoara, mai lent spre Arad

Să ne mutăm în vestul țării, pe Magistrala 900. Între București Nord și Timișoara Nord și retur circulă în prezent cinci perechi de trenuri pe zi, din tre care unul al Astra Trans Carpatic, iar numărul lor va rămâne neschimbat și după 12 decembrie.

Să ne mutăm în vestul țării, pe Magistrala 900. Între București Nord și Timișoara Nord și retur circulă în prezent cinci perechi de trenuri pe zi, dintre care unul al Astra Trans Carpatic, iar numărul lor va rămâne neschimbat și după 12 decembrie.

Durata călătoriei se scurtează puțin: de la nouă ore și 49 de minute (IR 72), la nouă ore și 43 de minute (IR 1691). În schimb, vom face mai mult până la Arad: 10 ore și 48 de minute (IR 72), în loc de 10 ore și 41 de minute (IR 72).

Între București și Arad, numărul perechilor de trenuri zilnice crește de la șase (dintre care unul operat de ATC) la șapte (unul operat de ATC). Trenul suplimentar (IR349) este introdus de CFR Călători și va pleca din București Nord la 13,45.



Mersul Trenurilor 2021-2022 pe relația București-Cluj Napoca-Oradea. Durata călătoriei rămâne mare

licitație pentru curățenie în gări Coridorul IV și Cluj NapocaÎntre București Nord și Cluj-Napoca și retur vor circula după 12 decembrie cinci perechi de trenuri pe zi, la fel ca în prezent. Durata călătoriei cu cel mai rapid tren (IR 346) rămâne aceeași – opt ore și 55 de minute.

Cât privește legătura Bucureștiului cu Oradea, ea este și va fi asigurată de o singură pereche de trenuri pe zi – IRN 1741. Durata călătoriei rămâne relativ constantă – de la 12 ore și 16 minute în prezent la 12 ore și 17 minute după intrarea în vigoare a noului program de circulație feroviară.

Se dublează numărul trenurilor directe pe relația București Nord-Baia Mare

cale ferată din Maramureș pază în gări cale ferată Baia Mare-Sighetu MarmațieiÎn momentul de față, între București Nord și Baia Mare circulă o singură pereche de trenuri directe în 24 de ore, garnituri de noapte.

După 12 decembrie, numărul acestora se dublează, în condițiile în care CFR Călători introduce și o pereche de trenuri de zi. IR 1735 va pleca din București Nord la ora 6,08 și va ajunge la Baia Mare la 20,00.

Durata călătoriei cu cel mai rapid tren (cel existent, de noapte, IRN 1641) scade de la 12 ore și 15 minute la 12 ore și 12 minute.

Trenul Foamei, mai lent ca în actualul program de circulație

modernizarea gării Timișoara NordVom încheia analiza cu relația Iași-Timișoara Nord, cu ceea ce este supranumit ”Trenul Foamei”.

Din 12 decembrie, vor fi tot două perechi de trenuri pe zi, ca acum. De notat că durata călătoriei crește simțitor. Cel mai rapid tren (IR 1833) străbate acum distanța în 15 ore și 53 de minute, iar după intrarea în vigoare a noului program de circulație, aceeași garnitură va face 16 ore și 11 minute.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole