Un mecanic de locomotivă al CFR Călători de la Depoul Timișoara a fost arestat pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc. Conducerea operatorului feroviar de stat i-a suspendat contractul de muncă.
Săptămâna trecută, presa locală a relatat că un cultivator de cannabis din Timiș a fost reținut de procurorii DIICOT, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, după ce la domiciliul sau din localitatea Coșteiu au fost descoperite cantități mari de droguri, dar și plante de cannabis în diferite stadii de dezvoltare.
Potrivit comunicatului DIICOT Timișoara, în cauză s-a reținut că, pe parcursul anului 2023, inculpatul Jucșor Sorin Adrian, în vârstă de 34 de ani, a înființat și întreținut, într-o comună din județul Timiș, o cultură de canabis, în scopul comercializării. Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate de polițiștii BCCO, sub supravegherea unui procuror DIICOT, au fost identificată și ridicată cantitatea de 5,7 kilograme inflorescențe de cannabis, uscate, porționate și depozitate în recipiente din sticlă sau cutii, pregătite pentru comercializare, dar și opt plante de canabis în diferite stadii de dezvoltare, având o greutate totală de 10 kilograme masă verde.
Mecanic de locomotivă arestat, după ce a fost reținut
În urma administrării probatoriului, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de bărbatul de 34 de ani, pentru trafic de droguri de risc.
În cursul aceleași zilei, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.
Cultivatorul de cannabis este mecanic la Depoul Timișoara
Club Feroviar a avut încă de atunci informația că cel arestat pentru trafic de droguri de mare risc este mecanic de locomotivă la Depoul Timișoara, însă am vrut să verificăm riguros.
Azi, informația a fost confirmată de către responsabilii operatorului feroviar de stat: ”În urma avizării primite de la organele abilitate cu privire la salariatul CFR Călători, ca primă măsură s-a procedat la suspendarea contractului individual de muncă pe timpul perioadei de arest preventiv. În continuare se va proceda confom prevederilor legale”.